UTA Arad

Vina îngrășământului…scăpat pe unele porțiuni ale gazonului de pe „Francisc Neuman”, Reconsul se pregătește să preia stadionul cu 15 angajați!





Până la finalul acestei luni, SC Recons SA va deveni oficial administratorul arenei „Francisc Neuman”. Consilierii Locali au votat pentru asta în urmă trei luni de zile, dar procedurile au fost lungi și astăzi stadionul de 14 milioane de euro al Aradului e tot în curtea Primăriei. Prin urmare, îngălbenirea recentă a gazonului pe unele porțiuni ar trebui să fie tot responsabilitatea angajaților instituției de la kilometrul zero, după cum ne-a mărturisit chiar Nicolae Mehelean, directorul Recons: „Din câte am înțeles, cei care se ocupă încă de întreținerea terenului au scăpat niște îngrășământ în acele zone cu probleme. Dar se rezolvă”.

Din funcția pe care o are, Mehelean a participat și el astăzi la procesul de omologare a arenei din Calea Aurel Vlaicu pentru noul sezon. UTA va începe sezonul în noua ei casă, doar că și la aproape un an de la inaugurare, stadionului „Francisc Neuman” îi lipsește încă acea rețea de cabluri speciale, de tip TRIAX și OPTIC, necesare în transmiterea în direct a partidelor oficiale. Angajații televiziunilor s-au sacrificat în primul sezon de Liga 1 al arădenilor, aducând de „acasă” aceste cabluri pe care tot ei le-au întins și apoi adunat manual, dar această situație nu ar fi trebuit permanentizată. „Reprezentantul Federației nu a identificat probleme majore, mai avem de pus la punct mici detalii în special legate de zonele de acces ale spectatorilor, marcaje. Omologarea a fost acordată, doar că, într-adevăr, mai e de rezolvat problema acelor cabluri pentru TV. Eu am aflat doar de ieri de această chestiune și o să iau rapid legătura cu cei de la Digi, să vedem exact ceea ce avem de făcut. Cheltuielile sunt și ele importante, depășesc 100 de mii de euro”, ne-a mai mărturisit Nicolae Mehelean, care mai susține că are în vederi și problema infilitrațiilor la demisol în zilele cu precipitații abundente.

„E chestiune de zile până când Reconsul își va intra sută al sută în drepturi. Noi am mai lucrat și până acum la stadion, dar juridic încă nu avem puteri depline. Suntem pe ultimii sute de metri, semnăm ultimele procese verbale și preluăm totul. Suntem pe cale să batem în cuie și organigrama, vor fi în jur de 15 angajați la stadion, fiecare cu atribuțiile sale. Știm ceea ce avem de făcut, arădenii și suporterii pot avea încredere în noi”, a mai transmis directorul Recons.

4 comentarii

  1. Cand e frig si ploua….mocirleste si se rupe….Cand e cald,se usuca si se ingalbeneste,dar se spune ca se rezolva cumva…Din pacate este doar suprafata,uitandu-se sa se aminteasca ca atat degivrarea si drenajul nu prea functioneaza si nici sistemul de irigare asa cum ar fi nevoie si aceste aspecte ar fi trebuit sa fie in garantie daca stadionul nu ar fi fost trecut in categoria „material de propaganda electorala”…

    0
    0
  2. Se întâmplă să scapi îngrășământ mai mult etc(ceea ce nu ii normal dacă ești profi!!!!) dar dai apa asa cum trebuie și nu o sa ai mari probleme…

    0
    0
  3. Sa nu fie o ” boala ” care e frecvent întâlnită la gazon, arata ca ars gazonul, și dacă e contaminat se răspândește peste tot, atunci vor trebui inlocuite acele parcele

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button