UTA Arad

Ripensistul Tudor Călin, o nouă variantă Under pentru UTA?





Laszlo Balint ar mai putea primi un fotbalist sub vârstă, care i-ar face concurență lui Damian Isac, mijlocaș central accidentat, de altfel, încă din finalul sezonului trecut. Antrenorul arădenilor chiar a recunoscut zilele trecute că s-ar putea să mai apeleze la un mijlocaș central Under, în funcție de situația medicală a lui Isac. Din informațiile noastre, Tudor Călin (născut pe 8 octombrie 2000) e alesul, iar în acest sens UTA a bătut palma cu Ripensia, clubul la care tânărul fotbalist născut în Cluj a evoluat în ultimele două sezoane.

Crescut de Regensburg (Germania), Călin a ajuns in România prima oară la Sepsi, care l-a imprumutat în Liga 2 la Luceafărul Oradea timp trei luni, unde a jucat doar 45 de minute într-un singur meci. Apoi, Sepsi l-a cedat Ripensiei, unde a strâns nu mai puțin de 45 de partide, 3515 minute, reușind și patru goluri și un assist. Ar mai fi de menționat că a fost integralist în ambele dispute stagionale dintre Ripensia și UTA în sezonul 2019-2020 (2-1 și 0-3).

Cu un fizic impunător pentru un fotbalist de 20 de ani (1,86 metri), Călin a purtat și banderola de căpitan la Ripensia.

În altă ordine de idei, se pare că UTA este și pe urmele lui Florin Bejan (30 de ani), fundaș central care s-a despărțit recent de Dinamo.

FotoSebastian Tătaru / Mediafax Foto

10 comentarii

  1. Avem nevoie mare de tineri de perspectivă peste un an sau doi să poți să vinzi pe sume frumoase nu pe 40000€ .

    0
    0
  2. Dar atacanti cand aduceti fratilor ? Numai fundasi si mijlocasi? Facem „autobaza” UTA ? Ii bagam pe toti in poarta ?

    0
    0
  3. Doamne…du ce-ți atacantii,cine niba dă gol?? Inteleg sa ducem 2-3 jucători cu profil defensiv dar nu 5.
    Echipa are nevoie de un mijlocaș peste media echipei si 2 atacantii!!

    0
    0
  4. Pentru postul de atacant , azi , UTA ii are pe Hora si pe Miculescu. Ar mai trebui unul de profil ” tehnic si fasnet”. Bejan este un stoper, la nivelul celor ce ii avem , imi pare peste Ilie, are experienta de prima liga. Daca acest Tudor Calin a fost chiar si capitanul Ripensiei, inseamna ca ” e ceva de capul sau”; Inca stam slab pe postul de mijlocas stanga , in lotul actual nu prea exista solutii pe acest post. Deci cred ca….inca 2-3, ar trebui adusi…saptamana care vine. Un centru si ceva variante pe stanga, sau chier pe marginea dreapta ( acolo stam doar in Antal).

    0
    0
    1. Hora este singurul atacant, Miculescu nu a fost niciodata varf eventual varf retras, iar in modulul care se pare ca il vom vedea in noul sezon 4 2 3 1 Miculescu poate juca orce in linia aceea de trei.
      Bejan nu este peste nici unul din fundasi centrali actuali ai UTA-ei nici macar peste Ilie.
      In stanga avem 2 jucatori, Mar si Negoescu+ Bustea , iar in linia de 3 acolo pot juca Roger, Miculecu sau Antal.

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button