Liga a 3-a

La Liga 3-a, FRF a aprobat un sistem competițional tot cu zece serii, dar cu play-off și play-out! La câte meciuri pot ajunge arădenele în noul sezon?





Federația Română de Fotbal a aprobat, în ședința de Comitet Executiv din 27 iunie 2021, sistemul competițional al campionatului Liga 3, ediția 2021-2022. În noul sezon vor participa tot 100 de echipe împărțite în zece serii a câte zece competitoare. Singura modificare față de sistemul ce s-a aplicat în stagiunea precedentă în Liga 2-a ar fi aceea că în play-off se vor disputa meciuri tur-retur-tur, nu doar tur-retur. Vă reamintim că Aradul va alinia nu mai puțin de 5 echipe în noul sezon, respectiv Șoimii Lipova, Crișul Chișineu Criș, Progresul Pecica, Gloria Lunca Teuz Cermei și Frontiera Curtici.

Campionat în trei faze

Așadar, FRF a decis ca noua ediția a Ligii a 3-a să se dispute în trei faze și să aibă startul așa cum era deja planificat, la 28 august 2021.

În Faza I are loc sezonul regular, 10 serii, cu 10 echipe fiecare, cu meciuri tur-retur, rezultând un total de 18 etape, adică 18 meciuri de fiecare formație.

Faza a II-a este numită partea de campionat în care în fiecare serie se va disputa un play-off, între primele patru clasate, și un play-out, între celelalte șase echipe din clasament.

  • Play-off-ul se va juca în format tur-retur-tur, cu un total de 9 etape (pe baza tabelei Berger de 4). Play-out-ul se va juca în format tur-retur, 10 etape (pe baza tabelei Berger de 6).
  • Locul ocupat de fiecare echipă în clasamentul final al sezonului regular va da ordinea la stabilirea meciurilor pentru play-off, respectiv play-out. Locul 1 în sezonul regular este poziția 1 în play-off, respectiv locul 5 în sezonul regular este poziția 1 în play-out, ș.a.m.d.

După încheierea Fazei a II-a se trece la ultima partea de campionat. În Faza a III-a vor participa doar primele două clasate din play-off-uri, 20 de echipe în total. Se vor disputa două runde de baraj, exact cum a avut loc și în ediția recent încheiată.

În runda semifinală – cele 20 de echipe vor fi împerecheate în zece dueluri în dublă manșă. De această dată, nu se va mai trage la sorți pentru stabilirea primei echipe gazdă, ci echipele de pe locurile 1 vor fi gazde în manșa retur

Retrogradează direct 21 de echipe, număr mai mare de meciuri

În ceea ce privește retrogradarea, cele mai slabe clasate nu vor mai disputa baraje de menținere cu echipele campioane de Liga 4. Vor retrograda direct ultimele două clasate din play-out-ul fiecărei serii împreună cu echipa de pe locul 4 din play-out cu cea mai slabă linie de clasament. În total vor retrograda în Liga 4 21 de echipe și vor promova în Liga 3 cele 21 de campioane județene.

Așadar, problema cea mai arzătoare a divizionarelor terțe în sezonul 2020-2021, respectiv numărul mic de meciuri oficiale (18) a fost, reparată de FRF. O formație ce va ajunge în play-out va disputa 28 de partide, cele din play-off – 27, iar dacă ajung până la capăt, adică mai dispută și ambele baraje de promovare – 31!









Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button