UTA Arad

O nouă seară de gală pentru suporterii UTA-ei: Sâmbătă, 14 august, în Calea Aurel Vlaicu sosește CS U Craiova!





„Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc vrea să confirme startul pozitiv de campionat și vineri (ora 18,30) la Botoșani, în cadrul etapei a 4-a a Ligii 1. Arădenii (locul 7) vor călători cu avionul în nordul Moldovei cu curse de linie: Timișoara – București – Iași pentru a da piept cu o formație și mai bine clasată (3).

Apoi, peste 8 zile, publicul arădean e invitat la o nouă seară de gală. Pe noua arenă „Francisc Neuman” vine CS U Craiova, deținătoarea Cupei și Supercupei României, care – însă – a început cu stângul campionatul și a și fost eliminată prematur din Conference League de albanezii de la Laci. Va fi prima deplasare a trupei din Bănie sub comanda lui Laurențiu Reghecampf, care tocmai a pierdut acasă chiar cu Botoșaniul și luni joacă tot pe „Ion Oblemenco”, cu FC Voluntari. Așadar, UTA – CS U Craiova se va juca sâmbătă, 14 august, de la oră de maximă audiență – 21,30!

Iată întreg programul rundei cu numărul 5:

Vineri, 13 august

Ora 18.30 FC Voluntari – Academica Clinceni

Ora 21.30 CFR 1907 Cluj – Farul Constanța

Sâmbătă, 14 august

Ora 18.30 FC U Craiova 1948 – Chindia Târgoviște

Ora 21.30 UTA Arad – Universitatea Craiova

Duminică, 15 august

Ora 18.30 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC Argeș

Ora 21.30 Rapid București – FCSB

Luni, 16 august

Ora 18.30 Gaz Metan Mediaș – FC Botoșani

Ora 21.30 Dinamo București – CS Mioveni

Partidele vor fi transmise în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.

8 comentarii

  1. Este timp suficient să ne cumpărăm, dacă nu avem, un TRICOU ROȘU pe care să-l purtăm la meci!
    A fost superbă atmosfera cu fcsb și datorită tricourilor roșii!
    Forza UTA!!!

    0
    0
  2. VENIM UTA …BRAVO BĂIEȚI Vineri chiar dacă Nu ne vedeți la Botoșani să știți că de acasă…din concedii….din lucru…..NE OPRIM SĂ FIM CU VOI ,SINTEȚI CEI MAI BUNI AȚI SIMȚIT LA MECIUL CU fcsb pt că nu v-am deranjat cu huiduieli sau alte supărări , pe moment chiar dacă am fost supărați sunteți ai noștri ….PS. dl Iacob capul SUS CĂ AVEM TREABĂ știm ce simți dar OMULE FII TARE……

    0
    0
  3. Nu cred ca mai este nevoie de invitatii speciale,propaganda de alaturare,langa echipa noastra….Ne-a fost foarte dor,mult prea dor de casa si de Divizia I-i,asa cum imi place sa o numesc….Putin spus,atmosfera superba…M-a mancat in partea dorsala,sa fac o mica excursie la Cluj,la meciul contra elvetienilor….Pai vreau sa va spun ca galeria CFR-ului era cam de cca,cu indulgenta,80-100 persoane,si restul de la tribune..mucles,tacere totala….
    In schimb,nu bratari,testele rapide asa cum au fost…Nici naiba nu te-a mai intrebat la intrare…Si culmea,dupa ce ne-am cumparat bilete on-line idiotenie,a putut intra absolut oricine….fara limita….

    0
    0
    1. Publicul din Cluj este plictisit de succesul CFR-ului din ultimii ani. Unii suporteri nu se mai deranjeaza sa apara la stadion, preferind sa vada meciul la televizor acasa. Banuiesc ca multi Clujeni asteapta promovarea Universitatii, care se pare, are mai multi fani decit CFR. Noi la Arad sintem dornici de performanta si ca atare trebuie sa ne prezentam pe stadion la fiecare meci ca sa ajutam echipa sa ajunga cit mai repede in grupele Champions League. CFR Cluj, nu v-a ajunge in grupe, diferenta de valoare fiind evidenta in meciul de aseara cu Young Boys Berna. Au risipit o gramada de bani pe contracte discutabile (jucatori, antrenori, etc) si promit prime de 20.000 euro de calificare in grupele CL, renunta la jucatori de valoare dovedita care au adus trofee la Cluj, aduc jucatori care se rup in primele 30 de minute ? Atentie la calul Troian ! (sumudica)

      0
      0
  4. UTA nu este o proscrisa,o curva, ca si o alta echipa din Banat,sau o alta dintr-o potcoava miticiana…nu este beizadeaua nimanui,nici macar incercata,folosita politic de propaganda electorala…UTA este a noastra,a fost si va fi,va ramane mereu la fel…O femeie frumoasa,care ti-a oferit prima dragoste reciproca,o iubesti mai departe,neconditionat…UTA nu este un lifting,o injectie de silicon…o operatie estetica….UTA poate fi considerata o baba,dar nu pentru mine…E baba mea….Tinerete fara batranete si viata fara de moarte….

    0
    0
  5. Urmeaza meciuri grele de foc pentru UTA, mai intii cel de la Botosani in deplasare apoi „U” Craiova acasa. Doua echipe de play-off in Liga 1. Sigur prin prisma jocului bun facut de UTA impotriva FCSB, ne asteptam la puncte, cit mai multe cu putinta dar nu ne v-a fi deloc usor sa le obtinem. Trebuie sa ne imbunatatim continuu conditia fizica si omogenitatea la nivel de echipa, asezarea echipei in preajma propriului careu pe faza defensiva, jocul fara minge, demarcarea, pozitionarea, cererea mingiei, pasele pe pozitie viitoare, pesele dintr-o bucata si devierile, sutul de la distanta (deficitar pina acum, vezi exemplul Sorescu la Dinamo), schemele la faze fixe centrari pe bara doua cu cap inapoi la 11m pentru asezari la suturi, pe faza ofensiva.
    Cred ca mai avem nevoie de intariri pe flancul sting, mijlocas, atacant(i) Spor la treaba UTA !

    0
    0
  6. Sunt cateva probleme pe care le-am semnalat la meciul cu FCSB :
    – in jurul meu multi abonati unde venea lumea si cu bilet… o mica manevra a clubului, am semnalat vreo 3 cazuri sigur au fost mai multe
    – randul 8 locul 24 tribuna 2 sector N nu exista 🙂 sunt 2 scaune cu numarul 23
    Ar fi bine sa verifice cineva din club

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button