Arhivă articole

Liga Studenţilor UVVG, la „Serbarea de la Putna”! Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a fost reprezentată la sărbătoarea celor 150 de ani de la prima ediţie



ARAD. Studenții de la Liga Studenților Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad au fost invitați la „Serbarea de la Putna”, unde s-au sărbătorit 150 de ani de la prima ediție. Putna este considerată una dintre cele mai frumoase și binecuvântate mânăstiri pe pământul românesc și locul de odihnă al lui Ștefan cel Mare. Conform declarațiilor vremii, printre participanții ediției de acum 150 de ani am regăsit personalități precum Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol, Nicolae Teclu și Ciprian Porumbescu. „Serbarea de la Putna” a fost inițiată de către Mihai Eminescu și Ioan Slavici în 1871 pentru a unii toți studenții și tinerii români de pretutindeni.

La sărbătoarea din acest an au avut loc mai multe activități culturale și religioase, iar printre cele 39 de organizații studențești naționale și internaționale s-au aflat și trei reprezentanți din partea Ligii Studenţilor UVVG: Arnold Marchiş, președinte, Anca Stoica, cenzor şi Bogdan Suceveanu, vicepreședinte.

Arnord Marchiş a ținut un discurs în faţa miilor de spectatori de la Putna, printre care s-au aflat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, dar şi Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române. Liga Studenţilor Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad se mândreşte când se poate alătura altor organizaţii de tineret, pentru a ne comemora istoria şi identitatea naţională şi să dezbatem subiecte precum educaţia, libertatea şi responsabilitatea pe care o purtăm pe umeri ca generaţie. Conducerea universităţii, reprezentată de dna rector, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, sprijină necondiţionat ambiţiile, visele şi acţiunile Ligii Studenţilor UVVG”.

La rândul ei, Anca Stoica a punctat: „La Serbarea de la Putna, generațiile studenților de astăzi au fost chemate, în marele sine românesc, să-și hrănească mințile. Studenți de pretutindeni, perseverenți și cu suflet mare. Căci atunci când vii la Putna, nu poți să simți a fi altfel”.

În fine, Bogdan Suceveanu ne-a vorbit despre istorie şi principii: „Am sărbătorit 150 de ani de la o memorabilă acțiune premergătoare dezideratului elitei intelectuale și a poporului român, care știau de România Mare și Unită din dulcele gust al istoriei scrise de Mihai Viteazu în anul 1600. Dorința arzătoare de unificare culturală, politică și administrativă era un adevărat țel al tinerilor de atunci. Participarea Universităţii de „Vasile Goldiş” din Arad la acest eveniment este un semn că tradiția, cultura și, mai ales, idealurile îşi păstrează vie suflarea, reunind într-un singur loc idei, principii și valori”.

0
0

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.