UTA nu a ratat șansa să lege două victorii interne! Balint: „Știam că avem nevoie de o mai mare eficiență în fazele fixe, trăim momente fantastice alături de fani!”

Previzunile lui Laszo Balint prind contur. Cu suporterii săi în spate, UTA începe să ridice o adevărată fortăreață pe noua arenă „Francisc Neuman”, aici unde în tot sezonul regular a bifat doar două succese. Acum, nici nu e gata luna august și „roș-albii” au atins deja același număr, la care se adaugă cele două puncte cu Farul și FCSB și ele echipe de play-off.
„Știam că o astfel de partidă e greu de câștigat”
În etapa cu numărul 6, „roș-albilor” le-a trebuit 73 de minute să deblocheze meciul în fața unei formații ce a venit să nu piardă la Arad și a evoluat în consecință, masându-se în propria jumătate, pe două linii. O fază fixă a produs reușita de 1-0 a lui Miculescu, pentru ca Roger să închidă conturile după o contră demarată de Ubbink și „cizelată” de Dangubic. „Suntem satisfăcuți pentru că am obținut a doua victorie consecutivă acasă în fața minunatului nostru public căruia vreau să îi mulțumesc. Cu asta încep, să mulțumesc celor care au venit, ne-au încurajat, chiar dacă adversarul a fost de alt calibru, de o altă reputație, față de precedentele partide. Asta nu i-a împiedicat pe fanii noștri să vină la meci și au avut un rol important în special în partea a doua, când a trebuit să accelerăm, să găsim soluții pentru a desface apărarea organizată. Merită felicitată și echipa din Voluntari, care va pune multe probleme în acest campionat. Știam că o astfel de partidă e greu de câștigat, știam că vom avea nevoie de o mai mare eficiență în fazele fixe, iar o astfel de fază a deblocat meciul. În partide echilibrate, în fața unei echipe ce se apără bine pe atacul nostru, astfel de momente fixe sunt importante”, a spus Balint după cel de-al treilea succes stagional al echipei sale.
„Ne dorim ca la fiecare meci să mergem să salutăm galeria cu conștiința împăcată”
Dacă în prima parte nu a riscat mai deloc în apărare, în debutul actului secund FC Voluntari a două-trei situații bune la buturile lui Iacob. „Am început repriza a doua ceva mai timid, așteptam o altă reacție de la băieți, mai ales că la pauză am avut o discuție edificatoare față de ceea ce-mi doream, legată de modul în care să tratăm fiecare detaliu. Mă bucur că totul s-a așezat, am reușit să câștigăm toate punctele la final și că trăim momente fantastice alături de fani. Ne dorim ca la fiecare meci să mergem să salutăm galeria cu conștiința împăcată că am dat totul pe teren”, a mai punctat „principalul” arădenilor.
„Mă bucur că sunt mulți jucători care apar la finalizare”
„Bătrâna Doamnă” a ajuns la 6 goluri marcate în Liga 1 de toți atâția jucători. „E bine că suntem eficienți și aducem puncte. Mă bucur că sunt mulți jucători care apar la finalizare, iar statistica vorbește și ea de la sine. Va fi și un moment când un jucător se va desprinde ca și golgheter, dar pentru mine e important că ajungem acolo, în fața porții, avem ocazii. Cu toate că azi a fost dificil cu o apărare bine organizată în față, e bine că am reușit să fim perseverenți și am câștigat”, mai afirmă Balint.
Susține că nu a riscat cu doar doi juniori pe foaie
În lotul de 20 de jucători trecut pe foaia de joc, s-au aflat doar doi juniori, stafful tehnic făcând, de altfel, ștafeta Miculescu – Isac. Însă, dacă ultimul, care – de altfel – revenise de trei săptămâni pe gazon după o lungă indisponibilitate s-ar fi accidentat, UTA ar fi terminat meciul în zece oamen. „Nu am riscat deloc. De miercuri, Miculescu s-a antrenat bine, Isac e la capacitate maximă de 4 săptămâni, așa a fost și cu Craiova, e o situație pe care ne-o asumăm. Vorbisem cu stafful medical, Miculescu era ok chiar dacă a ieșit pe targă etapa trecută și știam că va duce 70-80 de minute”, a explicat tehnicianul „Bătrânei Doamne”.
Nu agreează remizele: „Dacă vrem să rămânem în zona play-off avem nevoie de victorii”
„Roș-albii” au la dispoziție 8 zile să pregătească deplasarea de la Mediaș, ultimul meci înainte de întreruperea campionatului pentru meciurile echipei naționale. „Trebuie să rămânem concentrați indiferent de adversar, nu ne vom lăsa cuprinși de euforie. E o satisfacție acum, am obținut ce ne-am propus, dar nu ne vom înmuia. Dacă vrem să rămânem în zona play-off avem nevoie de victorii, punctele din egaluri nu ne ajută. Trebuie să ne pregătim doar cu acest gând, că indiferent de adversar vrem toate punctele”, a încheiat Balint.
Indiferent de rezultatele de mâine, din Mioveni – FC U Craiova 1948 și FCSB – Sepsi Sfântu Gheorghe, UTA va termina runda cu numărul 6 pe loc de play-off. Acum e pe 5 și poate fi întrecută în clasament de FCSB.
FOTO: Ciprian Petcuț


FELICITĂRI dl BALINT….FELICITĂRI JUCATORILOR….FELICITĂRI CELOR CE FORMEAZĂ UTA…..SUCCES LA MEDIAȘ ȘI DOAMNE AJUTĂ CU rapid
Felicitări UTA! Dacă bateți la Medias trebuie stadion de 25.000…cei mai frumosi suporteri, toti in rosu si aplauze continuu. Naum a zis că e frumos să joci fotbal pe un stadion civilizat. Am rămas surprins când a făcut comparatia cu Alianz Arena din Munchen; „nu se vede diferență ba chiar as putea spune că arată mai bine la Arad”(Radu Naum, Digi sport)
BAIETII au jucat extraordinar si au castigat prin forta grupului ,lucru care s-a vazut si pe teren unde baietii se inteleg de minune intre ei pe teren . Sper ca, la Medias sa faceti dinou o figura frumoasa si sa produceti o noua bucurie imensa tuturor utistilor de pretutindeni. PUBLICUL ARADEAN ADMIRABIL CA DE FIECARE DATA !!! BRAVO LOR si MII DE FELICITARI !!! FORTA UTA ARAD !!!