UTA Arad

Inedit pe arena „Francisc Neuman”: Niciun corner la UTA – Voluntari și – totuși – meciul s-a deblocat dintr-o fază fixă





UTA a trecut cu 2-0 de FC Voluntari în cadrul etapei a 6-a a Ligii I la fotbal, cei doi antrenori, foști fundași de meserie, punând mare preț pe fazele fixe. „Roș-albii” chiar au deblocat partida în urma unui moment fix, o lovitură liberă bătută de Roger, „corectată” de Passaglia pentru „capul” câștigător al lui Miculescu. Altfel, lovituri de colț nu au existat, un fapt foarte rar întâlnit în meciurile de fotbal.

„Știam că o astfel de partidă e greu de câștigat și că vom avea nevoie de o mai mare eficiență în fazele fixe, iar o astfel de fază a deblocat meciul. În partide echilibrate, în fața unei echipe ce se apără bine pe atacul nostru, astfel de momente fixe sunt importante”, spunea Laszlo Balint după meci. „E o problemă pentru noi golul din fază fixă. În plus, sunt supărat că avem deja 10 goluri luate, e foarte mult. Eu țin mult la organizare defensivă și nu este normal ca să primim în șase etape 10 goluri, mai ales că am în apărare doi jucători cu mare experiență. Nu mă refer doar la fundași, ci la toată echipa. Toți trebuie să ne apărăm bine, să fim agresivi, să recuperăm repede baloane, să fim atenți la greșelile personale, acestea sunt lucruri pe care trebuie să le reglăm repede”, puncta și Liviu Ciubotariu, antrenorul „roș-albilor”.

Revenind la Balint, acesta a fost extrem de inspirat la schimbări. Roger a fost implicat în ambele goluri, iar Dangubic a pasat decisiv la reușita de 2-0 a brazilianului. Ambii au intrat pe teren văzând cartonașul galben din partea lui Horia Mladinovici, „centralul” din București anulându-l pe cel al lui Roger după ce a fost informat că atacantul croat a fost cel care a intrat pe teren înainte ca Antal să pășească în afara lui și nu coechipierul lui. Dacă Mladinovici nu anula avertismentul, ar fi fost o premieră pentru fotbalul mondial, ca ambii fotbaliști veniți de pe bancă să fie „îngălbeniți” înainte de a se relua partida.

6 comentarii

  1. Exista calitate și la apărare. Ce trebuie atunci pentru un randament ridicat ? Tocmai antrenorul lui Real Madrid, Ancelotti, ne spune, supărat ca ditamai echipa a luat 3 de la Levante.,, As cere elevilor mei afara de atenție și respectarea celor discutate, SACRIFICIU. Asta la jucători ca Nacho, Carvajal sau Alaba. Victoriile apar și în condiții pe care nu le ai în vedere. Măsura tuturor lucrurilor ajunge sa fie condiția fizica. Ne uitam mereu la viitoarea apariție a lui Negoescu. Speram ca va veni și rândul lui. De exemplu pe un final fericit la Mediaș. BAFTA.!!

    0
    0
    1. Ne bucuram ca Iosif Petschovschi,legendarul fotbalist al Aradului,va fi reprezentat simbolic,chiar in centrul municipiului de catre artistul vizual Radu Pandele,originar din Arad,de talie internationala,care va realiza pictura murala in Gradina de Vara a Cinematografului Arta.
      Inaugurarea lucrarii va avea loc in data de 29 august cand va fi proiectat filmul Mur Murs ( regia Agnes Varda) si o discutie cu Radu Pandele despre fenomenul artei murale in Romania.
      Aceasta lucrare a fost realizata cu ajutorul organizatiei Citizenit si Centrul Municipal de Cultura,care de altfel este si sponsorul principal al UTA-ei. Sincere felicitari celor care nu l-au uitat pe marele fotbalist,Petschovschi………Traiasca Aradul fotbalistic si cultural !!!

      0
      0
      1. Foarte frumos gestul celor de la Centrul Municipal de Cultura Arad.Ne bucuram ca acest simbol al Aradului,Iosif Petschovski,nu a fost uitat.Hai UTA ,cu victorie de la Medias.

        0
        0
      2. Petschovschi merita de mult o statuie in centrul Aradului,dar si o pictura murala nu e de neglijat.Fotbalistic vorbind,o vad pe UTA in play-off.Daca s-ar mai aduce un mijlocas si un atacant,sigur va fi acolo sus.

        0
        0
  2. Da a fost un meci foarte greu nu a fost lovituri de colt ,echipele sau aparat destul de bine,eu cand am vazut ca sa inceput cu HORA si ANTAL va spun sincer ca mia fost frica de acest meci.Cei doi au valuare dar la capitolul viteza slab si sa fim realisti si sa o spunem ca sunt jucatori de maxim o repriza.(cel putin mie inca imi pare rau ca PETRE nu mai face parte din lot).Dar sa revin si cred ca sunt in asetimentul vostru spund ca Roger si Dangubic la acesta ora trebuie sa fie in primul11 asta este realitatea, nu poti sa risti si sa te lasi pe ultimile 15min sa castigi cu voluntari ,cliceni etc, paca altfel abordezi repriza a2a daca ai un 1-0 sau chiar un 2-0 mai ai timp suficit pt a mai inscrie in repriza secunda.Despre public nu prea mai sunt cuvite este MINUNAT ca la meciul cu voluntari sa ai aprox.7000 de suflete imbracati cu totii in rosu si pe alocuri alb,este cu adevarat un MIRACOL ,vati adus aportul la zestrea pe care o are UTA acum va urez mult succes si voua si sa o tineti tot asa.HAIDE UTA ARAD,HAIDE UTA ARAD.

    0
    0
  3. vin echipe se aglomereaza si ma imbolnavesc cand vadca uta plimba mingea stanga dreapta pana o pierd si pun echipa oaspete pe contra atac!ar trebui scoasa in lateral centrata mingea si fundasii sa fie pregatiti ori de retragere ori de suturi problema la uta ca nimeni nu trage la poarta din orice pozitie se cauta bresele combinatile care nu au nici un efect daca nu stim sa gandim e chiar asa greu sa v
    copiem ce facalte echipe?

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button