Baschet

ACS KSE Târgu Secuiesc – primul adversar stagional pentru FCC Baschet UAV Arad!





Astăzi a avut loc, la Târgu-Mureș, tragerea la sorți pentru Cupa României la baschet feminin. FCC Baschet UAV Arad va juca cu ACS KSE Târgu Secuiesc pentru un loc în sferturile de finală. Meciul tur se va disputa pe terenul covăsnencelor, în 25 septembrie, iar returul e programat la Arad în 29 septembrie.

În runda inaugurală a competiției KO vor mai fi duelurile: BC Sirius Târgu Mureș – ACS Triumf Botoșani, CSM Alexandria – CSU Alba Iulia, Agronomia București – CSU Olimpia Brașov, CSM Târgoviște – Rapid București și Universitatea Cluj – Phoenix CSU Simona Halep Constanța.

Câștigătoarele celor șase duble se califică în turul doi, unde au acces direct finalistele ultimei ediții de campionat, ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe și CSM Satu Mare. Partidele din turul doi sunt programate în 29 decembrie și 5 ianuarie, iar turneul final va avea loc în 26-27 februarie 2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button