Gloria LT Cermei

Derby-ul etapei în C8 se joacă în Țara Sămădăilor! Moisă: „Cermei și Dumbrăvița, două echipe tinere, ambițioase, prevăd un meci interesant”





Conform clasamentului la zi, derby-ul rundei cu numărul 6 a Ligii a 3-a (seria a 8-a) se joacă mâine, de la ora 15, la Cermei. Dacă Federația confirmă victoria la „masa verde” de la Periam, „sămădăii” sunt pe locul 2 și dau piept cu CSC Dumbrăvița, formație de poziția a 4-a, singura care i-a pus piedică liderului din Ghiroda chiar etapa precedentă.

Meciul a fost urmărit și de Flavius Moisă, care și-a făcut o idee clară despre adversarul pe care băieții săi îl vor avea în față mâine. „Echipa din Dumbrăvița este extrem de combativă și stăpânește faza de contraatac și atac rapid foarte bine. Din ce am văzut, Martinov le cam face jocul la mijloc, un fotbalist box to box, acum rămâne dacă  va reveni și Zurbagiu…În general, Dumbrăvița are jucători tineri, dornici de afirmare, care se bat pentru fiecare minge. Acești tineri poate nu au avut șansa până acum să joace la Liga 3-a și de aceea doresc să demonstreze și până acum o fac foarte bine că au un viitor în fotbal. Dar, cam după principiul acesta e construită și echipa noastră și aș spune că și băieții noștri sunt la înălțime. Îi văd motivați, rezultatele bune din ultimul timp i-au și făcut să vorbească despre play-off, eu încerc să-i țin puțin cu picioarele pe pământ, căci trebuie să fim echilibrați.  Nu aș vrea să fim luați de val și, Doamne ferește, după două-trei rezultate negative să vorbim despre altceva. Altfel, rămâne de văzut la ora meciului de mâine dacă e bine că nu am jucat la Periam weekendul trecut. Poate vom fi mai proaspeți, însă să vedem și tonusul… Prevăd un meci interesant între două echipe tinere, extrem de ambițioase”, spune antrenorul celor de la Cermei.

Până acum, „cura” Cosmin Stan și-a făcut destul de bine efectul la Dumbrăvița, care, alături de Ghiroda, este neînvinsă în acest sezon. „Alb-verzii” au strâns 8 puncte din 12 posibile, ei stând deja o etapă ca urmare a excluderii din campionat a celor de la ACS Poli.  „Întâlnim echipa-surpriză a campionatului până în acest moment, cu un inceput de sezon foarte bun și cu un joc consistent. Au în componenta jucători cu profil ofensiv cu experiență la acest nivel, jucători de calitate. Dar, consider că și noi avem atuurile noastre, pe care le-am pregătit pentru cei din Cermei în această săptămâna și cred ca avem și un ascendent moral față de ei, prin cele două victorii din campionatul trecut”, a spus antrenorul timișenilor.

Formații probabile:

Cermei: Gîrlea – Stoianovici, R. Iuga, D. Pop, Ursoi – Salka, Lazăr – M. Vlad, Sg. Popa, Piț – R. Popa.

Dumbrăvița: Trifon – Maric, David, Bain, Ghinescu – Gologan, Martinov – Tismonar, Schinteie, L. Bodri – Paulevici.

Arbitri: Norbert Kemenes – Radu Despa(ambii din Baia Mare), Cristian Mureșan (Cavnic – Maramureş)

Observatori: Paul Unimătan, Florin Ştiube (Reşiţa).









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button