Arhivă articole

Victorie şi cu Italia pentru Dana Dodean, România înfruntă Luxemburgul în sferturile „europeanului” de tenis de masă


România are biletele pentru sferturile de finală la Campionatul European pe echipe, seniori, de la Cluj-Napoca! Naţionala feminină de tenis de masă se pregătește pentru tabloul principal, unde va întâlni vineri Luxemburg, reprezentativa țării în care a cucerit titlul european în urmă cu patru ani. Bernadette Szocs, Elizabeta Samara și Daniela Dodean Monteiro au jucat astăzi în ultimul meci din grupa B, decisiv pentru calificare, împotriva Italiei și s-au impus cu 3-1 la general, după ce în prima zi au dispus cu 3-0 de Belgia.

Szocs a deschis întâlnirea cu azzurrele și a închis-o, de fiecare dată cu victorie. Surpriza a avut loc la meciul Elizei Samara, învinsă de Giorgia Piccolin în decisiv, 2-3 la seturi, ca mai apoi arădeanca Daniela Dodean Monteiro să ne readucă în avantaj, 3-1 la seturi cu Jamila Laurenti (-9, 8, 7, 11).

Arădeanca Dodean este neînvinsă la Euro: două victorii, cu Belgia şi Italia

La 2-1, Szocs a închis disputa în faţa lui Piccolin, tot 3-1 şi România câştigă fără emoţii grupa B şi se califică în faza eliminatorie. Vă reamintim că Dodean a câştigat şi meciul din disputa cu Belgia, 3-0 la seturi cu Sara Devos, fiind neînvinsă până acum la Europene. Obiectivul „tricolorelor” este al treilea titlu continental la rând, după cele cucerite în 2017 şi 2019. Începând cu faza sferturilor de finală, meciurile din cadrul Campionatului European de tenis de masă pe echipe vor fi transmise în direct de Look Sport, partener media al FRTM. De asemenea, meciurile turneului european se văd pe ETTU TV.

Adversara din sferturi a învins Rusia şi are în componenţă o asiatică

Luxemburghezele au câștigat grupa G, învingând cu 3-1 Rusia și Grecia. Duelul dintre România și Luxemburg este programat vineri, de la ora 18:30. Adversara româncelor este destul de periculoasă, având în componenţă o jucătoare de origine asiatică, Xia Lian Ni dar şi pe Sarah De Nutte, cunoştinţă pentru Dodean din liga franceză. Dacă vor câştiga în sferturi, româncele vor întâlni sâmbătă, în semifinale, învingătoarea dintre Austria și Franța. În sferturile de pe cealaltă parte a tabloului feminin se întâlnesc Germania cu Polonia și Portugalia cu Ucraina.

 csmarad.ro

0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.