Progresul PecicaȘoimii Lipova

Bătaie mare pe puncte în Lipova – Pecica! Aldan: „Va trebui să le anihilăm atacanții și să ne impunem jocul” v.s. Oancia: „Favoriți ei, dar nu renunțăm!”





Turul campionatului se apropie de final în Liga 3-a. Exact două etape mai sunt de jucat și un singur derby arădean în seria a VIII-a. Acesta le aduce față în față pe Șoimii Lipova și Progresul Pecica, vineri, începând cu ora 15, pe arena „Banatul” din Sânnicolau Mic, punctele puse în joc fiind extrem de importante pentru ambele tabere.

Aldan: „La astfel de meciuri nu contează poziția în clasament”

Campioana en-titre a început foarte slab sezonul și-a mai revenit de două-trei etape încoace și nu concepe să încheie prima parte a campionatului fără al treilea succes la rând. Precedentul dintre ele a fost obținut pe terenul din Dumbrăvița, împotriva fostului vicelider, neînvins până săptămâna trecută. „A fost o victorie importantă la Dumbrăvița, am legat două victorii, era foarte important pentru noi. Din teren nu am simțit că am putea pierde partida, cu toate că gazonul a fost foarte rău. Avem moralul ridicat și ne gândim să continuăm pe aceeași linie. Urmează Pecica, unde eu am jucat trei ani și l-am avut antrenor pe Dan Stupar, cu care lucrasem și la juniorii UTA-ei și de la care am avut foarte multe de învățaț. Practic, lui îi datorez ascensiunea mea la seniori. Acum s-au schimbat multe la Pecica, sunt multi jucători noi, alt antrenor. Cunosc bine clubul, știu că sunt ambițioși, mai ales la un derby local, cu toate că nu trec printr-o perioadă foarte bună. Dar, la astfel de meciuri nu contează poziția din clasament, jumătate de echipă a venit din Timiș, vorbim despre fotbaliști valoroși care pot oricând să surprindă. Noul antrenor este dornic de rezultate și sigur ne vor da mult de furcă. Se știe că în linia ofensivă au câțiva jucători de forță pe care va trebui să-i anihilăm. Ne-am pregătim normal, ca pentru orice meci, noi jucăm la victorie și vrem să ne impunem jocul nostru indiferent de adversar”, spune Sergiu Aldan, fundașul de bandă stânga, pentru care Flavius Sabău a avut sarcini precise până acum: „În acest debut de sezon am avut mai mult sarcini defensive, cu mai puține urcări în atac față de cum eram obișnuit. Dar și așa am reușit să iau parte la câteva situații de poartă”.

Oancia: „Vrem să obținem un rezultat pozitiv”

Poate fotbalistul din județul Timiș care a dat randamentul cel mai bun în tricoul celor de la Progresul este Ovidiu Oancia. Mijlocașul central de 24 de ani s-a impus rapid în primul 11, a jucat mereu constant bine, iar runda trecută a obținut penalty-ul din care Capătă a înscris pentru pecicani în remiza (1-1), cu Cermeiul. „Meciul precedent l-am început prea relaxați. Am comis penalty în minutul 1 și asta ne-a costat. Am avut mai multe ocazii decât ei, ei doar un penalty, deci scor echitabil egalul. Nu am reușit rezultate conform așteptărilor, posibil să nu fi fost încă omogeni, dar cred că nu am avut nici noroc, pentru că am ratat nepermis de mult. Au ratat și atacanții, dar și mijlocașii sau fundașii la faze fixă. Acum, cu Lipova, încercăm să scoatem maxim. Avem probleme de efectiv, Gabor, Arsene și Saizu nu sunt încă 100%, dar încercăm să facem un joc bun. Vedem și noi că Lipova și-a revenit, vin după două victorii, sunt favoriți, dar nu renunțăm. Vrem să obținem un rezultat pozitiv. Personal, îmi doresc să joc cât mai mult și cât mai bine în acest sezon la Pecica. Este al treilea campionat al meu de Liga a 3-a la 24 de ani, sper să fac pași doar în față”, a menționat Oancia.

În runda cu numărul 9, lipovanii stau ca urmare a excluderii din competiție a celor de la ACS Poli, în timp ce pecicanii vor încheia turul pe teren propriu, contra nou promovatei, Pobeda Star Bișnov.

Formații probabile:

Lipova: Buta – Suslak, Nicolescu, A. Popa, Aldan – Ban, Salhi, Simion, Bozian – Filimon, Trabalka.

Pecica: Zamfir – Țugulescu, Telescu, Wild – Tambor, Oancia, Gabor, Ștefan – Răchită – Enciu, Capătă.

Arbitri: Dragoș Lunca (Cluj-Napoca) – Ioan Georgiu (Dej), Alexandru Bogdănel (Oradea)

Observatori: Cirpian Tranca (Timişoara), Ioan Lupșa (Caransebeş)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button