Fotbal judetean

Surpriza s-a născut după pauză, Adi Rusu a revenit în iarbă: Podgoria Pâncota – Victoria Felnac 3-1





Cu toate că a fost condusă cu 1-0 la pauză, Podgoria Pâncota a dat lovitura în fața ocupantei locului secund în clasamentul Ligii a 4-a. Felnacul s-a cam jucat cu ocaziile în prima parte, după care nu a putut stăvili ambiția tinerei echipe pâncotane, deși la experiența sa ar fi putut gestiona mai bine lucrurile. Printre jucătorii cu mare experiență se numără de azi și Adrian Rusu (37 ani), fostul fundaș de Liga 1 al celor de la UTA, FC Brașov, Rapid sau Pandurii, care a revenit în iarbă alături de fratele său dintre buturile felnăcane. Și asta după ce revenise la prima echipă un alt prim divizionar, Răzvan Fritea.

Așadar, oaspeții au început mai bine partida, s-au instalat în jumătatea adversă și au reușit să deschidă scorul în minutul 27. Atunci, Drîglă a pătruns pe stânga, a centrat în fața porții, iar Ghergar a îndeplinit o simplă formalitate. Jocul s-a desfășurat pe aceleași coordonate până la pauză, cu cei de la Felnac dominând partida însă tabela nu s-a mai modificat.

Actul secund a debutat în forță cu gazdele egalând după doar 30 de secunde de la fluierul de start al lui Janos Barath. Atunci, un balon trimis în adâncime de defensiva Pâncotei a ajuns la Ispas, acesta a preluat elegant la 20 de metri și a șutat fără speranțe pentru Florin Rusu, la colțul lung. 8 minute mai târziu Pâncota a plecat pe un contraatac prin Claudiu Balaban, care a încercat să îl dribleze pe Adi Rusu, dar a fost faultat în careu. Penalty-ul rezultat a fost transformat fără emoții de Dragalina.

Felnacul s-a trezit din pumni, a preluat din nou controlul disputei, însă jucătorii lui Lucian Ciba nu au reușit să înscrie golul egalizator. În schimb, tabela au mai modificat-o amfitrionii pe o nouă contră rapidă. În minutul 81, același Claudiu Balaban a plecat într-o cursă pe partea stângă și i-a pasat lui Firicel în centrul careului cu toată poarta în față. 3-1, rezultat la care consemnăm una dintre surprizele acestui tur de campionat.

Mițiți: „Prin muncă și dăruire și ceva schimbări tactice”

Podgoria Pâncota urcă pe locul 5 în clasament și are un moral bun după ce a reușit să întoarcă o formație de talia lui VI-FE. „A fost un extrem de dificil împotriva unei echipe foarte bune, dar prin muncă și dăruire, așa cum îmi place mie să fiu, am reușit să câștigăm. Le-am spus băieților la pauză câteva lucruri interesante, am văzut cum joacă adversarii și le-am atras atenția să nu mai facă greșelile din prima parte. În plus, l-am și mutat pe Ispas din mijlocaș dreapta în atacant și la câteva secunde după startul reprizei secunde a și reușit să înscrie. Astfel de mutări tactice fac des în timpul jocurilor, în plus de asta l-am simțit că e în formă și a ieșit bine până la urmă. Le-am mai spus la pauză faptul că va conta foarte mult dacă vom reuși să înscriem repede pentru că, astfel, ne vom face meciul mai ușor și vom putea să și câștigăm. Ne simțim foarte bine în prima parte a clasamentului, iar toate aceste lucruri se datorează băieților, care se pregătesc foarte bine. Le-am spus mereu că dacă ne pregătim bine vor veni și rezultatele…mai devreme sau mai târziu”, ne-a declarat Dănuț Mițiți, antrenorul pâncotanilor.

Ciba: „Dacă nu ești serios, fotbalul te taxează”

De cealaltă parte, Victoria Felnac suferă a treia înfrângere a sezonului și rămâne la șase puncte în spatele liderului ACB Ineu, care a câștigat azi în fața „lanternei” din Șimand. „Am controlat jocul în prima parte, am înscris, am avut ocazii, dar am început foarte rău repriza a doua. Am primit gol imediat după primul fluier, a venit și penalty-ul și golul lor al doilea. Am încercat să ieșim la joc, dar ne-au prins pe contraatac. Am făcut și greșeli în apărare și chiar dacă am presat nu am fost suficient de concentrați. Cred că această înfrângere vine din lipsa de concentrare, am ieșit foarte rău de la vestiare. Șiam că ei sunt o echipă cu elan și asta s-a văzut după ce ne-au egalat. S-au mobilizat foarte bine, au fost trup și suflet, s-au apărat foarte bine, i-am și felicitat după joc pe jucătorii adverși, pe Mițiți, și-au dorit foarte mult victoria. Așa se întâmplă atunci când nu ești serios la fotbal și nu îl tratezi 90 de minute la maximum, jocul te judecă. Am încercat să câștigăm meciul, am presat, am avut posesia, ocazii, dar punctele rămân la ei. Am fost precipitați la finalizare, nu am mai fost la fel de concentrați după ce ei au trecut în avantaj pe tabelă. S-a intrat și în criză de timp și în astfel de momente nu mai gândești așa cum trebuie. Nu pot să fiu supărat pe băieți, până la urmă au vrut să scoată ceva pozitiv din acest meci. Niciun meci nu seamănă cu altul, etapa trecută nu am jucat bine, dar am câștigat, astăzi a fost fix invers”, a menționat Lucian Ciba, antrenorul felnăcanilor la finalul confruntării de la Pâncota.

Formații:

Pâncota: Stănilă (16 D. Iacob) – F. Iacob, Adam, Dragalina, Gligor (88 Covaci) – Mihoi (74 Bulzan), Pușcaș – Ispas (88 Nibu), Hera, C. Bălăban – I. Bălăban (74 Fericel). Antrenor: Dănuț Mițiți

Felnac: F. Rusu – Mocan, A. Rusu, Istin, D. Morariu –  Dancă, S. Măgulean (79 Fritea), Tomuț, Drîgla – Ghergar, Puie (71 Băd, 90 Asandului). Antrenor: Lucian Ciba

Arbitri: Janos Barath – Sandor Imre, Janos Zahoran.

Observatori: Janos Scsatovics, Imre Bogyo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button