Arhivă articole

Balint, după cel mai clar succes stagional cu UTA: „Am făcut ceea ce ne-am propus, drumul e lung până când echipa va arăta cum vreau eu”


UTA leagă al doilea succes consecutiv contra unei formații din partea inferioară a clasamentului fără gol încasat și ajunge din nou în zona play-off după o lună bună de absență. Contra „lanternei roșii” a venit și cel mai clar succes stagional: 3-0, după „dubla” lui Hora și cel de-al cincilea gol stagional pentru Miculescu.

„Am reușit să ne asigurăm un rezultat confortabil la pauză, dar asta nu înseamnă că ne-am relaxat”

Laszlo Balint a bătut monedă pe impactul pozitiv pe care elevii săi l-au avut asupra partidei, spre deosebire de precedenta deplasare de pe arena „Dinamo”, când echipa sa smuls cu emoții un 2-2 de la 0-2. „Am făcut ceea ce ne-am propus, adică să începem bine jocul și să eliminăm problemele pe care le-am avut etapele trecute. Au fost meciuri când începeam destul de greu, de multe ori primeam gol şi trebuia să alergăm după rezultat. De data asta a fost invers, am început bine, am reușit să ne asigurăm un rezultat confortabil la pauză, dar asta nu înseamnă că ne-am relaxat. I-am avertizat pe jucători la pauză că nu mă interesează rezultatul, încercăm să ne ținem de principiile noastre. Este adevărat că inițiativa a aparținut mai mult oaspeților, dar nu cred că au fost periculoși, nu se punea problema câştigătoarei. Am avut și noi câteva situații bune, prin Wagner, prin Isac, dar rămâne rezultatul. Rămâne această victorie cumva logică, ne-am propus să adunăm puncte pentru a ajunge în play-off”, a spus antrenorul „Bătrânei Doamne” la flashinterviuri.

„Semnale care ne dau încredere”

După 13 etape, arădenii sunt în obiectiv prin prezența lor în primele 6 echipe ale campionatului. Laszlo Balint vorbește mai degrabă despre exprimarea echipei sale și mai puțin de locul din clasament. „Drumul e lung până când echipa va arăta cum vreau eu, e un proces care necesită timp și calitate. Noi încercăm să bifăm aceste aspecte, dar e bine că înregistrăm progrese, chiar dacă nu spectaculoase. Am reușit să eficientizăm jocul după această întrerupere a campionatului. Adunasem doar trei puncte, prin trei egaluri din patru meciuri și eram fără victorie înainte de pauza competiţională. Acum am reuşit două succese fără gol primit, ceea ce ne dă speranțe că putem să facem lucruri bune în viitor. Avem jucători cu calitate, și mă bucur că avem același nivel de abordare, care ne permite să fim în zona play-off-ului. Vorbim de play-off, ne dorim mai mult, dar campionatul este lung. Nu este gata nici turul, este bine că reușim să adunăm puncte, că reușim să avem o anumită constanță în ceea ce privește exprimarea echipei și acestea sunt semnale care ne dau încredere”, afirmă „principalul” arădenilor.

Gândul zboară spre Chindia: „Să ne bucurăm suporterii, chiar dacă ei nu vor putea să fie aproape de noi”

Pentru UTA urmează Chindia pe o arenă „Francisc Neuman” văduvită de prezența suporterilor. „Întâlnim o echipă foarte bine organizată, foarte periculoasă pe contraatac, cu niște jucători harnici, disciplinați. Trebuie să avem o săptămână foarte bună, să municm la fel de bine ca să putem să ne asigurăm cele trei puncte la prima partidă fără spectatori. Sper ca băieții să conștientizeze acest lucru, trebuie să ne ridicăm nivelul, să evoluăm foarte bine și să reușim să ne bucurăm suporterii și simpatizanții, chiar dacă ei nu vor putea să fie aproape de noi, în tribună”, a mai punctat Balint.

E săptămâna optimilor Cupei: „Un episod dureros, din care sper că am învățat cu toții”

Marea parte a prim divizionarelor se pregătesc de meciurile din optimile Cupei României, UTA fiind una dintre excepții după eliminarea rușinoasă în detrimentul divizionarei terțe, CSO Filiași. „Nu am rămas agățați în episodul de Cupa României, este un episod dureros pentru mine și pentru clubul UTA. Sper că am învățat cu toții câte ceva, eu cu siguranță, dar nu rămânem cramponați în greșelile pe care le-am făcut în trecut și încercăm să ne focusăm pe prezent, în așa fel încât să ne facem viitorul mai bun”, a conchis Laszlo Balint.

FOTO: prosport.ro

9
1

7 comentarii la articolul: “Balint, după cel mai clar succes stagional cu UTA: „Am făcut ceea ce ne-am propus, drumul e lung până când echipa va arăta cum vreau eu”

  1. Fara doar si poate Horica a fost astazi autorul moral al acestei victorii facile asupra Clinceniului cu acel prim gol de chinograma venit (foarte important) devreme in joc ! Imi aduce aminte de efectul psihologic pe care l-a avut asupra UTA-ei golului cexceptional marcat de Chipciu, impotriva cursului jocului, la Arad, acum citeva etape. Astea sint acele lovituri letale in moalele capului, cautate rapid in meciuri de marile echipe de fotbal care pur si simplu surpa total planurile echipei adverse, socheaza, moaie picioarele adversarului iar in final livreaza victoria la pas.

    Se vede de la o posta ca Hora, printr-o munca titanica la antrenamente (cred eu !) a ajuns la o forma fizica care ii permite in sfirsit sa-si etaleze talentul de a inscriie goluri ca cel de ieri, cu nimic mai jos de cele inscrise de Salah, Lewandowski, Ibrahimović, etc. Nu exagerez de loc pentru ca talentul este dat de Dumnezeu, pregatirea fizica este cea care face diferenta. La fel este si cu Antal, un alt jucator inzestrat cu un talent imens. Vorba proverbului, cine nu are batrini sa-si cumpere ! Felicitari lui Balint si a stafului tehnic care s-au incapatinat sa-i pregateasca, sa-i motiveze pe acesti „batrini talentati” sa revina la forma care i-a consacrat odinioara. Si asta, in ciuda faptului ca unii suporteri n-au crezut s-au nu avut suficienta incredere sau rabdare in revitalizarea acestor jucatori trecuti de mult de prima tinerete. Iata ca incepem sa beneficiem din plin de roadele unor decizii corecte ale conducerii clubului UTA. Un alt exemplu in acest sens, aducerea si contributia lui Keseru la rezultatele FCSB-ului din ultima vreme !

    19

    1
    1. Adica sa avem rabdare ca Hora si Antal sa ne ajute odata la 4-5 meciuri cu un gol si sa mai gasim portari…ca ala de la Clinceni. Poti munci cit vrei, cit poti, de la o varsta performantele scad, Hora nu are viteza si nici rezistenta ( are doar sut), Antal ” poate ” maxim 30 minute, fizic vorbind. Cind va mai da Antal cu capul…un gol , ca cel cu FCSB,( care nici macar nun a fost suficient pt victorie ) ?. Sa fim seriosi !

      0

      0
  2. Strădaniile amestecate cu neliniștile lui Balint, au făcut din UTA echipa dificila, artagoasa, greu de învins. Nu mai părăsește terenul aruncând prosopul deznădejdii. Antrenorul are materialul dorit , cu firești excepții, pe care îl,, biciueste” convins ca se mai poate. Adversarul e pus în fata unor evidente. Găsește cu greu drumul spre poarta și în plus trebuie sa facă fata unor atacanți cu realizări năstrușnice. E o varianta de urcat chiar mai sus de,, etajul 6 ” Totul cu perioada de gratie prelungita. Ne dorim, își doresc, dar exista și alte formații cu potențial. Important e ca se vrea, și mai ales , e și posibil.

    17

    0
  3. UTA si BOTOSANI doua enclave fotbalistice pe harta Romaniei !
    UTA – 1 deplasare Ovidiu – Constanta
    – 1 deplasare Botosani
    – 5 deplasari Bucuresti – FCSB, Rapid, Dinamo, Clinceni, Voluntari
    – 2 deplasari Arges – FC Arges , Mioveni
    – 1 deplasare Sf.Gheorghe
    – 1 deplasare Targoviste
    – 2 deplasari Craiova
    – 1 deplasare Medias
    – 1 deplasare Cluj
    Socotiti distantele facute de catre UTA si Botosani + transport, cazare , masa , fata de echipele din Bucuresti (inclusiv Clinceni si Voluntari), Constanta , Arges.
    Faceti socoteala la costuri, timp ,etc.
    Daca adunati nr. de km. facuti de UTA vis-a vis de celelalte echipe din campionat va speriati.
    Numai faptul ca sunt echipe care pot pleca in ziua jocului la meci, cand joaca bucurestenele intre ele sau cu cele din Arges sau Targoviste, chiar la Constanta .Fara transport aerian, fara cazare, etc.Si cand socotesti la buget iti dai seama diferenta de costuri !

    14

    1
  4. Vezi ce bine este sa fii Mitic de la Bucuresti.Esti in centrul capitalei pe costuri putine si cu salariu mare.Asta le place elefantilor, sa prinda contract la Clinceni, Voluntari, Chiajna, Rapid, etc. Ce pm sa mearga ei la Arad, Botosani, Sf.Gheorghe.

    4

    0
    1. Acolo nu au presiune din partea publicului, joaca cand vor si cum vor, nimeni nu-i apostrofeaza, banul sa intre in cont,etc.

      5

      0
  5. Cate puncte de mari regrete,ne despart de podium?Cu macar 2-3 ne-pierdute,eram Spider-man,pai cum sa nu iti para rau?

    4

    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.