Balint și-a felicitat echipa după remiza de la Mioveni și a pus ratarea lui Dangubic pe seama dorinței prea mari: „Pe plus față de sezonul trecut!”

Deși a dominat aproape tot meciul de la Mioveni, UTA ia un singur punct la ultima reprezentație a returului. Pentru arădeni, execuțiile cu poarta goală devin o problemă. După Hora cu Chindia, a venit rândul lui Dangubic să trimită pe lângă, din doar 8 metri, fără a avea opoziție, arădenii mai având și alte situații de poartă, în special prin Miculescu.
„Trebuie să rămânem cu părțile pozitive”
Argeșenii au ieșit de la cutie de abia în ultimele zece minute, având, la rândul lor, două-trei ocazii mari de a pune mâna pe toate punctele. Deși a rămas stană de piatră pe bancă 3-4 minute după ultimul fluier al meciului, dezamăgirea sa fiind mare, Laszlo Balint a dorit să fie pozitiv la flash-interviuri. „Trebuie să rămânem cu părțile pozitive, deși din nou am avut ocazii foarte clare, dar și momente în care am controlat jocul. Și asta chiar dacă am întâlnit o echipă extrem de arțăgoasă și foarte bine organizată. Din nou, țin să-l felicit pe Alex Pelici pentru că reușește să joace foarte eficient, să eficientizeze foarte mult jocul echipei sale. Chiar și așa, noi am reușit să ne creăm ocazii foarte importante, dar am suferit la finalizare. După care, așa se întâmplă în fotbal, spre final de joc și gazdele au venit cu niște ocazii, iar ratările noastre puteau să ne coste spre final și să se repete povestea cu Chindia. Până la urmă, e un punct pe care îl adăugăm la zestrea noastră din clasament. În plus, în multe momente ale jocului, cred eu că am arătat că putem spera la mai mult în acest sezon”, a spus la puține minute după finalul disputei din județul Argeș antrenorul arădenilor.
„Păcat de efortul nostru, de sudoarea lăsată pe teren”
Balint nu a pus ratarea lui Filip Dangubic pe seama lejerității, ci a dorinței prea mari de a înscrie. În plus, „principalul” arădenilor a dat de înțeles că l-a înlocuit pe atacantul croat din rațiuni tactice și mai puțin datorită ineficienței sale. „La Filip nu a fost lejeritate, eu mă gândesc că poate a fost o dorință prea mare. Apoi, l-am schimbat pentru că aveam nevoie de un jucător mai penetrant, pentru că cei de la Mioveni au avut momente în care au ținut linia sus și am sperat că Antal poate dezechilibra puțin prin plecările sale în profunzime. Apoi, au coborât linia, a trebuit să-l introduc pe Tomas Wagner, un atacant puternic, de careu, dar Mioveniul a reușit să închidă foarte bine spațiile. Cel puțin în ultimele 25-30 de minute ne-a fost foarte greu să ajungem acolo, să ne creăm situații.Asta este, nu avem ce face, eu țin să-i felicit pe băieți pentru modul în care au abordat acest meci. Toată săptămâna, dar și azi i-am văzut foarte concentrați, foarte determinați și hotărâți să obțină victoria în această seară. Din păcate, am reușit să obținem doar un punct, îi felicit pentru efort. Dar, e și păcat de efortul nostru, de sudoarea pe care o lăsăm acolo pe teren, pentru că astăzi am fi putut obține ceva mai mult. Încă odată o spun, cred că trebuie să rămânem cu partea pozitivă din acest meci și să ne gândim la ce avem de făcut de acum înainte”, a mai afirmat Balint.
„Pe plus în ceea ce privește jocul, cât și rezultatele”
Antrenorul „roș-albilor” a făcut o scurtă analiză a turului de campionat. „Dacă este să fac considerații, trebuie să mă refer la traseul pe care l-am avut în sezonul trecut. Prin comparație, suntem pe plus, atât în ceea ce privește jocul, pentru că statistica spune acest lucru, dar – bineînțeles – și punctele. Suntem în grafic, acolo în prima jumătate a clasamentului. Avem acum această întrerupere, în care suntem preocupați, din nou, să punctăm aspectele pe care ni le dorim să le punctăm, și să ne concentrăm la programul pe care o să îl avem. Îîncepe returul și avem meciuri foarte dificile. Practic, o să jucăm cu echipe de play-off, plus FC Argeș sau Farul, care își propun și ele să ajungă în play-off și atunci, bineînțeles, și noi trebuie să fim la un nivel foarte bun, dacă vrem să ne menținem în acea zonă a clasamentului”, a concluzionat Balint.
Punctul cucerit la Mioveni, o urcă pe UTA două locuri în clasament, de pe 7, pe 5, însă Rapid, Voluntari și Farul mai au de jucat în runda cu numărul 15.


corect efortul depus ok dar din iarna ar fi cazul sa ne despartim de trei atacanti si sa aducem unul bun
Domnule Balint , felicitari pentru parcursul din primele 15 etape, 12 puncte acasa, 12 puncte in deplasare, 24 de puncte in total, mai mult cu 7 puncte fata de sezonul trecut dupa tur.Insa sunt de rezolvat niste probleme : dupa pauza de 2 saptamani pentru meciurile echipei Nationale, sunt 6 infruntari in acest an care conteaza pentru retur, pana la pauza de sarbatori.Aceste 6 etape trebuie sa fie niste examene de capacitate pentru componentii lotului echipei UTA.Cine promoveaza, ramane la UTA, cine nu la revedere, sa-si caute echipa.Cine promoveaza , prelungire de contract, cine nu multumim pentru participare.Lasam la vatra 6 nepromovati , promovam de la tineret si mai aducem 3, dar cu potential, verificati, nu gata obositi, gata accidentati, etc.UTA nu este societate caritabila si nici ONG de ajutor social.Cu parere de rau pentru cei care nu vor trece examenele in urmatoarele 6 meciuri.
Nu stiu de ce dar in acest meci echipa de start a fost alcatuita din 2 jucatori romani, portarul Balauru si under 21 David Miculescu,restul de 9 jucatori , toti stranieri.Nu este rau dar imi pun intrebarea retorica, oare nu au fost pusi ca exponate de taraba ?, in vederea unor eventuale vanzari pentru perioada de mercato ? Daca targul de toamna -iarna 2021 va tine si in urmatoarele 6 meciuri din acest an, se vor trage unele concluzii : cine este eligibil sa ramana la UTA, cu renegociere de contract si restul care vor fi oferiti spre transferuri sau chiar sa plece liberi de la UTA.Pentru unii dintre ei sunt costuri prea mari de suportat, fara ca sa aduca plusvaloare echipei.
Adevărul asta e!! Avem doar 3 înfrângeri… Dar.. E același joc scremut.. Chinuitor pt suporteri.. Trăim un coșmar.. Tot meciul..!! Dar ce sa faci? Asta e stilul. Jucam relativ bine cu echipele mari și mai slăbuț cu cele medii și submedii..
Să fim CORECȚI la ce vedem în clasament ECHIPA NOASTRĂ are un LOC FRUMOS, dacă dl Balint zice că sintem pe plus Doamne-Ajută, ca suporterii vrem să aveți rezultate Pozitive mai ales cu echipe care ne sint inferioare, cum a fost și AZI și aici e necazul nostru în rest să avem sănătate și să ne vedem pe stadion, drum bun spre casă UTA
Per total sunt multumit de Gyuszi, mai putin de atacanti. Este imposibil de înțeles cum pot rata din asemenea situatii clare cu poarta goală. Echipa, totuși îsi crează ocazii, jocul curge uneori chiar bine dar ratările duc la înhibare si nesiguranță în finalizare. O bilă albă la David, a început să suteze mai bien. Loc 5 e bun. Vin meciuri de foc până la pauză. Sa ne adunăm toate fortele si cât mai multe puncte că se poate.
Ramaneti dupa antrenament si sutati la poarta sau la tinta pana nu mai puteti.
Dacă antrenorul se respectă, după atătea meciuri în care mingea ajunge extrem de greu la atacanți,
( iar dacă ajunge la ei de 2-3 ori pe meci, ratează de parcă s-ar micșora poarta) la antrenamente face minim 30 de minute finalizări din toate pozițiile, pentru a nu mai vedea șuturi de pe călcâie!
Peste două săptămâni cu Farul, ar trebui jucat Wagner din primul minut ( cu 1-2-uri cu cei veniți din linia a 2-a) și vom înscrie minim două goluri pe meci!
L-am văzut în amicalul cu Ripensia, este un atacant în adevăratul sens al cuvântului, probabil Balint încă nu dorește să îi arate calitățiile și îi lasă doar pe jucători să își folosească creativitatea.
Am impresia că Gyuszi dorește să arate ce știe doar în ultimele etape, sau în play-off, ca să ne dea peste gură, la fel cum a făcut-o Rădoi cu naționala.
Hai UTA!
Subscriu,Super Suporter
„Ramaneti dupa antrenament si sutati la poarta sau la tinta pana nu mai puteti.”
Șuturile la poartă mai trebuie exersate repetând aceleași faze din meciurile anterioare, în care s-a ratat incredibil și din centrări șutate la care se șutează din alunecare.
O mulțime de centări pe sus au fost irosite, pentru că nu s-a ales varianta centrărilor șutate pe jos, care sunt mult mai periculoase deoarece există și varianta autogolului.
Nu e păcat să ne depășească echipe ca Voluntari sau de nou-promovata Rapid?
Știu jucătorii UTA-ei să dea o pasă de gol cum a primit Lukasen de la Sepsi ?
@Comunicarea Din Teren….Va intreb si eu,nevinovat..Locuiti in Arad??Echipa nu se antreneneaza pe FN,tocmai ca sa ii protejeze gazonul…Vestiarele sunt,totusi pe FN,pentru ca pe ICRTI sunt doar niste table sandwich,baraci,pe post de vestiare…Pleaca imbarcati in autocar,spre ICRTI si dupa antrenament,inapoi…Sunt ferm convins ca ar dori multi sa ramana in plus(pardon..nu sunt sigur)…dar cu ce sa revina la baza???Cu trotinete electrice de inchiriat?ICRTI-ul este la marginea Aradului,chiar daca nu foarte departe,pentru necunoscatori…Si asta ar fi cumva o problema de-a lui Mister…dar nu este o scuza….Exista alte echipe cu probleme mult mai mari…Vara,mai merge cum mai merge…dar acum,e frig,ploua,sunt uzi leoarca si pana ajung la FN,chiar daca la nici 2 km..cum sa mai ramana in plus???…Nu le caut scuze,ba chiar ii arat cu degetul,fara echivoc,cand e cazul,dar obiectiv,fara rautate…nu doar de dragul sa dam cu pietre…
Multi au masini. Pot veni si cu masina personala 2 km ca nu le cad rotile. La teren este parcare. In 2 masini incap 10 baieti ce pot ramane sa exerseze…dc se vrea.
Balint a pus ratarea lui Dangubic pe seama dorintei prea mari ? D-le Balint, fotbalul se joaca pe dorinte prea mari ? Pai jucatorii fac antrenamente in fiecare zi si nu ai voie sa ratezi cu poarta goala nemarcat de nimeni o asemenea faza ? M-am uitat foarte atent la ratarea imensa a lui Dangubic si s-a vazut ca, el in momentul sutului el sta cu capul in jos si suteaza aiurea in tranvai !!! Pai tu nu te uiti ,nu te informezi inainte de a suta in poarta goala ? Balinte, cerei lui Apostu sa aduca atacanti buni la UTA. pt. ca, nuse vede ca, nu ai . Daca si dupa pauza de iarna UTA. nu aduce atacanti cu adevarat buni , nu va avea nicio sansa la play-off !!!
@Comunicare și @Suporter…
Corect! La începutul anilor ’70 mergeam la antrenamentele băieților de pe 7 Noiembrie. Fie cald fie frig. I-am văzut pe Bubulina (Fl. Dumitrescu), Kun II, Both II, etc. rămînînd DUPĂ antrenamente cîte 30, 40 de minute și „lucrindu’l” pe Gicu Gornea din toate pozițiile și distanțele unul după altul, de multe ori in noroi de cîțiva centimetri. Asta i-a făcut pe toți mai eficienți, iar pe Gicu (RIP) portar de națională, poreclit de noi, suporterii „Pantera”.
Dar oare pot pricepe mercenarii fotbaliști ai secolului XXI așa ceva? Se vede că nicidecum. În memoria tuturor Utistilor mari și mai mici: Haide UTA!! Se poate mult mai mult!
@Gaian Utist…Se pare ca esti un bun cunoscator ale fostelor vremuri…Nici atunci nu erau terenuri anexe de antrenament…si nu era o tragedie,conform vremurilor respective…Se antrenau pe zgura…Scoala veche UTA,este martora…Nu imi sariti va rog in cap…Antrenorii,desfasurau oxigenarea jucatorilor prin Padurea Ceala…Acolo ii ducea Coco la alergat,si altii…Apoi s-a revenit…
Eu nu doresc sa ma „focusez” si sa ma „ancorez” in trecut,dar mi se pare foarte interesant ca un Botis,cu grupa sa…tot acolo ii duce la oxigenare…Feri Bacsi(Tisza),la varsta dansului,daca este pe FZ,direct spre Alfa,dig…Cand e pe CSS…direct alergari spre Podul Timisorii,tot pe digul din pamant…Nimic nu este intamplator…Performanta se face cu pasi mici si multa munca…Nicidecum altele,etape sarite peste….Daca se discuta despre ramas in plus la exercitii si personalizari,sa fereasca bunul Dumnezeu sa cada tineretul si nu numai pe mana dansului…Va pot garanta ca pleaca ultimul,dansul”stinge becul si incuie”…
Atat mai doresc sa vad in viata mea,in pepinierele gemene UTA-Atletico,un tandem Tisza-Pacurar,din nou!
PS:pe aceasta cale,Doamne fereste, sa imi permit a desconsidera pe oricare antrenor de la juniori…
macar putem spera….ar fi pacat sa nu ne calificam itre primele 6 la cat de slabe sunt celelalte echipe cu care ne batem la cele 3 locuri de play off care au ramas disponibile..totusi parca multi dintre titularii de azi par in scadere de forma..pe klanga atacanti ne lipseste si un portar cu talie care sa iasa pe centrari,,,
Adevar graiesti GAIAN UTIST . Pai daca ar sta dupa antrenamente 30-40 de min. sa exerseza suturile la poarta din orice pozitie cu precizie ,cu siguranta ca, nu ar mai fi fost aceste ratari imense care a costat-o pe UTA de 6 puncte in aceste doua meciuri disputate.S-au daca nu vor, sa ii puna Mister Balint la fiecare antrenament pe mijlocasi si atacanti sa exerseze o ora numai suturi la poarta pana invata lectia. Nu se poate asa ceva sa ratezi la fiecare meci ocazii peste ocazii incredibile de nu iti vine sa crezi !!!Joci cu Farul urmatorul meci si aia nu te iarta daca tu nu esti in stare cand ai ocazia sa inscrii de la 1-2 !!!
Gata, m-am linistit, dilema s-a rezolvat: sa stea atacantii 30 de minute dupa fiecare antrenament sa traga la poarta din toate pozitiile, iar mijlocasii sa fie pusi cate o ora la antrenament sa suteze la poarta.
Gata, problema-i rezolvata !…noroc cu specialistii 🙂
Daca ar exersa 2 saptamani macar, in plus fata de ce fac in mod obisnuit, ca fac bine, altfelbar fi.
Voi nu va dati seama ce naivitati vorbiti. Admiteti o data ca nu sunteti specialisti la fotbal si stati pe locul vostru de fani.
Felicitări UTA, dar nu ne culcam pe o ureche. UTA este UTA (de 6 ori Campioana, 2 Cupe ale României și câștigătoare în meciul cu Feyernord, fosta deținătoare a Cupei Campionilor) și nu Voluntari, Clinceni, etc. De aceea, standardul care se impune, este unul înalt și de aceea, trebuie sa ne perfecționam continu, în toate departamentele (inclusiv noi suporterii). Am mai spus-o, nu critic de dragul de a critica sau laud de dragul de a lauda, ci pentru ca îmi vreau ca echipa mea, sa ajungă acolo unde-i este locul și sa impună respect prin prezenta ei. UTA este: lacrimi, familie, bucurie, Arad, sudoare, ambiție, lupta…. UTA suntem noi toți, o inima unita. Hai UTA!
Toata lumea vrea atacanti, dar de unde? In toata liga 1 e dezastru!! Betancor si Ivan sunt singurii care au scos capul anul acesta si ambii joaca la echipe care ataca, care au un joc elaborat…in rest pauza. Noi ne plangem ca se rateaza 2 ocazii pe meci dar uitati-va la cei de la Botosani cum rateaza mult mai mult tot din lipsa atacantilor, ei au „scouteri” mult mai buni si totusi nu gasesc atacanti. Sa stea atacantii dupa antrenament sa exerseze…ce gluma buna!! Sa ratezi precum Hora sau Dangubic e mai greu decat sa marchezi, aici e vorba de un blocaj psihic care se vede si in jocul echipei. Dupa fiecare ratare mare jocul echipei sa stricat pentru ca in subconstient ei se gandesc ca oricat de bine ar juca e degeaba… ca oricum nimeni din echipa nu poate marca. Aceste lucruri ne dau de gandit si ne fac sa credem ca la echipa nu e „liniste”.
Blocajul psihic nu trebuie neaparat sa vina de la faptul ca nu e liniste la echipa. Un lucru insa e sigur: daca dai in ei, ii termini, daca ii incurajezi, s-ar putea sa-i recuperezi.
Altfel, analiza ta e corecta.
Cu parere de rau d-nl Balint dar de ce nu cu Mercioiu ? Din primul unsprezece nu trebuia să lipsească Isac ,nu mărită să joace Molde ca și titular greșește foarte mult.
Postez a doua zi, la rece, imediat as fi fost mult mai critic, Mioveniul ramane o echipa slaba, cu lot de liga a doua. Pe final au avut victoria , in mana, le-a refuzat-o Balauru. Apararea noastra s-a topit in final. Gazdele au dat cu capul, din 5 m,.de deasupra lui Eriko, de 2 ori, ( din nou lent si ineficient, fara pase precise), panica s-a instalat. Ca deobiei …Balint a vazut, in declaratia sa de la sfarsit…un progres. Atacul a fost ” umbra si vis „, doar doua ocazii, prima la o eroare grava de portar, Dangubici si-a aratat ineficienta si lipsa valorii, la a doua Miculescu.. dat-o linga. Per total Mioveniul ,cu ocaziile din final, a avut mai multe ocazii. Batha nu a contat decit in terenul sau, Shlyakov a luat galben si- de frica- Balint l-a schimbat cu Baraviskas ( mai slab). Atacul a contat doar in Roger,Micilescu si Ubbink, bunicei, dar nesustinuti. Antal si Wagner par adusi „la alibi”, nu pot duce, nicunul…o partida, doar fractiubi dintr-o repriza. Din 6 puncte accesibila, cu tactica sa balint…a luat doar unul, vin,din nou vremuri grele.. Inchei mereu cu acdeiasi idee : la UTA problema este antrenorul si „filozofia sa” de antrenor marunt si slab, adica joc i chis ,…la ciupeala unui punct.
Mioveniul ramane o echipa slaba, cu lot de liga a doua. Pe final au avut victoria , in mana, le-a refuzat-o Balauru. Apararea noastra s-a topit in final. Gazdele au dat cu capul, din 5 m,.de deasupra lui Eriko, de 2 ori, ( din nou lent si ineficient, fara pase precise), panica s-a instalat. Ca deobiei …Balint a vazut, in declaratia sa de la sfarsit…un progres. Atacul a fost ” umbra si vis „, doar doua ocazii, prima la o eroare grava de portar, Dangubici si-a aratat ineficienta si lipsa valorii, la a doua Miculescu.. dat-o linga. Per total Mioveniul ,cu ocaziile din final, a avut mai multe ocazii. Batha nu a contat decit in terenul sau, Shlyakov a luat galben si- de frica- Balint l-a schimbat cu Baraviskas ( mai slab). Atacul a contat doar in Roger,Micilescu si Ubbink, bunicei, dar nesustinuti. Antal si Wagner par adusi „la alibi”, nu pot duce, nicunul…o partida, doar fractiubi dintr-o repriza. Din 6 puncte accesibila, cu tactica sa balint…a luat doar unul, vin,din nou vremuri grele.. Inchei mereu cu acdeiasi idee : la UTA problema este antrenorul si „filozofia sa” de antrenor marunt si slab, adica joc i chis ,…la ciupeala unui punct.
Da și…
Ramaneti dupa antrenament si sutati la poarta sau la tinta pana nu mai puteti.”
Șuturile la poartă mai trebuie exersate repetând aceleași faze din meciurile anterioare, în care s-a ratat incredibil și din centrări șutate la care se șutează din alunecare.
O mulțime de centări pe sus au fost irosite, pentru că nu s-a ales varianta centrărilor șutate pe jos, care sunt mult mai periculoase deoarece există și varianta autogolului.
În timpul antrenamentelor, Hora să exerseze dacă mai poate rata din aceiași poziție cu poarta goală, la corner, Dangubic dacă mai ratează din aceiași poziție din care a ratat cu Mioveni, Batha,…șamd
Șuturile din lovituri libere să fie executate după antrenamente, individual, dacă se dorește accederea în play-off!
Iar cei ironici de genul lui „Cucu” să fie realiști, obiectivi, să nu fie contra ideilor constructive, productive, pe care le comentează alte persoane care nu își doresc altceva decât binele UTA-ei.
M-aș bucura ca UTA cu acest joc inconstant să termine în primele 6, dar nu cred că în ultimele etape mai avem vreo șansă cu acemenea joc și cu astfel de ratări!
HAI UTA!
Iti dau un sfat: mergi la antrenamente pe ICRTI si da-le sfaturi cum sa faca antrenamentele.
După noi, suporterii, nu se prea poate lua nimeni. Suntrem foarte schimbători, inclusiv eu. dacă bate, UTA este în play-off, dacă pierde retrogradează. Această iconstanță în analizarea faptică a lucrurilor numai noi suporterii o avem, de pretutindeni. Acum vrem să tragă la poartă, dacă se poate cu orele, si dacă etapa viitoare UTA are penalty si se ratează căsunăm pe jucători să tragă penalty toată ziua, că nu stiu trage penalty. si dacă ceallată etapă se ratează o lovitură de cap din nou le cerem să dea toată ziua centrări si lovituri de cap. Ce să afcem, cu asta ne ocupăm noi suporterii.
Părerea mea este că la un Hora sau Miculescu de acuma trebuie învățaați să suteze? Asta se învață la juniori. Toată treaba este de concentrare si calmul cu care jucătorul judeca faza. Precipitarea duce la ratare. dar asta nu face parte din antrenament ci din talentul si simțul jucătorului. El simte mingea si poarta. Dacă sunt prieteni iese gol dacă nu, nu.
Asa-i, de aceea suporterul sa ramana suporter, nu sa creada ca el poate da sfaturi, indicatii si sa faca analize, chiar daca e bine intentionat.
D-le CUCU ,te rog nu mai ironiza opiniile unor oameni ca, nu este frumos !!! Te intreb eu pe dumneata ! Ai dat vreodata cu piciorul in minge ? Ai jucat vreodata fotbal in vre-o competitie ? Eu am jucat , am jucat fotbal de la 9-10 ani de la pitici la juniori 2 la Metalul Targoviste cum se numea pe atuncea ,l-am avut antrenor pe regretatul Eugen Popescu, deci stiu despre ce vorbesc !!!