Baschet

Araujo ține Aradul cu picioarele pe pământ după superbul succes cu baschetbalistele din Satu Mare: „Încă avem multe lucruri de îmbunătățit”





După sezoane întregi în care FCC Baschet UAV Arad nu și-a putut depăși condiția echipei aflate în umbra noilor „aristocrate”, Sepsi Sfântu Gheorghe și CSM Satu Mare, aseară, într-o Sală a Sporturilor „Victoria” goală, „galben-albastrele” au învins, dar au convins în compania vicecampioanei României. Tabela s-a oprit la 75-64 pentru formația de pe Mureș, care rămâne singura formație neînvinsă în prezenta stagiune a LBNF. Și asta după ce chiar sătmărencele le-au bătut rău, la 22 de puncte diferență, pe mult titratele covăsnence.

Cert este că a fost o adevărată demonstrație de forță a Aradului în fața unei echipe a CSM-ului mult mai bine clădită pentru lupta la vârf, în sensul prezenței în lot a 8-9 jucătoare cam de același nivel, pe când dincoace procentul e mult mai scăzut. Dar, prin atitudine, concentrare și mai ales amprenta antrenorului portughez, FCC UAV a produs surpriza. „A fost un prim meci împotriva unei contracandidate la câștigarea campionatului, ne-am așteptat să avem un meci foarte greu. În mintea mea aveam doar 30% șanse să câștigăm așa, că sarcina noastră în săptămâna ce a trecut a fost să apropii șansele, la 40-60% sau chiar să le echilibrez, la 50-50%. O parte din lucruri ne-au ieșit, altele nu, am avut momentele noastre bune, au avut și adversarele părți bune pe parcusrul jocului, dar am câștigat noi. Asta nu înseamnă că dacă am bătut Satu Mare suntem cea mai bună echipă din lume. Chiar dacă este o echipă bună, o nucă tare a campionatului, este doar o victorie și trebuie să rămânem focusați și săptămâna viitoare. Sigur că acum sărbătorim, ne simțim bine, a fost o victorie muncită, am avut un meci dificil, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Așadar, este o victorie bună contra unei echipe grele, dar încă avem multe lucruri de îmbunătățit și dacă ne deconcentrăm, așa cum le-am spus fetelor, vom pierde săptămâna viitoare”, a spus Jose Araujo, la finalul confruntării cu CSM Satu Mare.

Urban: „Fetele au jucat cu acel spirit al ICIM-ului”

Marcel Urban este un manager fericit și inspirat, din moment ce a insistat pentru readucerea la Arad a lui Jose Araujo. „Minunat, a fost exact cum anticipat înaintea acestui meci, am făcut diferența prin atitudine. Fetele au jucat cu spirit de sacrificiu și cu acel spirit al ICIM-ului, al echipei noastre. Le felicit pe fete, dar și staful tehnic, le-au pregătit extraordinar de bine. Am știut orice mișcare a lor și victoria este pe deplin meritată”, a afirmat Urban.

 

Akathiotou: „Cea mai mare bucurie, să câștig cu echipa de ziua mea”

În ziua în care a împlinit 26 de ani, Veatriki Akathiotou a obținut unul dintre cele mai importante succese din cariera sa. Cipriota a și contribuit cu Akathiotou 15 puncte, 6 reușite de la distanță. „Diferența au făcut-o apărarea și concentrarea, dar am și urmat planul dat de antrenor. Cea mai mare bucurie de ziua mea a fost să câștig cu echipa, suntem pe primul loc și munca grea se vede în teren”, a punctat jucătoarea FCC-ului.

Următorul joc al arădencelor în campionat este în capitală, în fața Agronomiei, echipa de pe locul 8 în clasament, cu două victorii și patru înfrângeri.

Foto: FCC Baschet UAV Arad (facebook)









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button