UTA Arad

Obiectivul UTA-ei pe final de an: „Este important să rămânem în contact cu echipele care se luptă pentru play-off”


Până pe 17 decembrie, când intră în mini-vacanța de iarnă, UTA întâlnește doar echipe aflate peste ea în clasament. Pe trei dintre ele, FC Botoșani, Universitatea Craiova și FC Voluntari le și poate întrece în clasament în cazul unor rezultate pozitive, directe și indirecte, însă Laszlo Balint preferă să fie realist. Cu atât mai mult cu cât echipa sa nu mai marchează și, implicit, nu mai câștigă de patru etape.

„Vor mai rămâne destule puncte în joc și la revenirea din vacanță, este important să rămânem în contact cu echipele care se luptă pentru play-off și sunt convins că vom face acest lucru. Dar, decât să ne concentrăm pe acest obiectiv îndepărtat, mai degrabă trebuie să rămânem concentrați pe obiective imediate, pe următorul meci. Nu aș vrea să ne gândim ce se va întâmpla în ianuarie sau la meciul următor de pe propriul stadion, trebuie să ne focalizăm toate energiile și toate resursele de concentrare pe meciul cu FCSB”, a spus antrenorul UTA-ei.

Ieri, formația arădeană și-a aflat programul pentru acest final de an. După deplasarea de la București cu FCSB, UTA are la dispoziție 6 zile să se pregătească de vizita Botoșaniului și în tot atâtea zile va disputa trei meciuri. Marți, la Craiova și vineri, la Voluntari. „Știam că este programată o etapă intermediară și că jucăm doar cu echipe din zona play-off, deci fiecare meci e foarte important.  Faptul că legăm două deplasări la distanță de patru zile și că vom juca trei meciuri în șase zile cu siguranță că nu este ușor. Dar, asta este meseria noastră, trebuie să luăm programul ca atare, să încercăm să eficientizăm absolut fiecare detaliu, inclusiv la nivelul organizării acestor deplasări. Dar, asta de luni încolo, acum vreau să rămânem concentrați pe FCSB și apoi pe Botoșani și așa mai departe”, a adăugat Balint.








Articole de la JOHNNYBET



11 comentarii

  1. Dacă e vorba de noroc, merge Iacob. Balint vrea concentrare, și eficienta. Tribuna vrea, pe drept cuvânt, pe Isac, de la început , pe Bustea, pe Mercioiu o repriza. În rest, fără stres trebuie trecuți în meciuri complexe toți componenții. Pauza e scurta și speram în mișcare rapida la vreo doi atacanți. Cu frica și cu indecizie nu ajungi nicăieri. Explozie de portari tineri și înalți la div. B.

    0
    0
  2. Daca vrei sa ramai cu plutonul,surprinde-ne cu ceva placut: incearca sa joci cu doi atacanti in teren. Nu mai ai ce pierde. Asa iti vei surprinde si adversarii care se asteapta sa-l vada doar pe Dangubici izolat pe acolo prin fata.

    0
    0
  3. Eu as propune un experiment: sa se faca un poll online unde suporterii sa voteze primul 11. Ar fi o premiera in fotbalul romanesc, si un test de incredere. Echipa aleasa de suporteri, pret de 2 meciuri pe campionat, unul in tur si unul in retur.

    0
    0
      1. filip, men…, eu ziceam de o faza gen vox populi. ca idee, nu ca ar trebui implementat asa ceva, si sub nici o forma de a discredita sau subaprecia antrenorul si conducerea. intelegem ca suntem oras mic , dar nu tre sa ne batem cu ,virgula,caramida in piept a propos de spiritul nostru de gandire si analiza critica egal cu zero. haide sa o gandim si analizam pana la capat. nu suntem in 2007 la vox maris pe strand.

        0
        0
  4. Rolul nostru al suporterilor este sa susținem echipa financiar(prin a plăti biletul) si a iubi echipa. Rolul antrenorului este sa conducă echipa, spre culmi inalte. Rolul jucătorilor, este de a juca un fotbal eficient.

    0
    0
    1. Platim abonamente de 2 ani, anul trecut nu am avut acces deloc, anul acesta dupa cum a vrut Arafat si Guvernul, 30,50,75 % sau deloc.Care este suporter va plati abonament si in viitor.Am platit si donatii pentru mitocanii care au aruncat in teren cu diverse ca sa achite clubul amenzile, am fost si in deplasari ca sa sustinem echipa cand s-a permis,etc.Dar si rolul conducatorilor, al celor care dispun de bugetul clubului este sa se scape de jucatorii neeficienti si platiti bine si sa aduca jucatori profesionisti in adevaratul sens, care sa fie eficienti , sa aibe valoare si sa dea goluri ,adica atacanti de valoare.Avem in lot jucatori pe care ii platim bine, dar nu au evoluat mai deloc in acest campionat, pe 3-4 di astia aduci unul-doi care sa-ti rezolve problemele deficitare.UTA de o vreme cam pedaleaza in gol, are constructie, are posesie, are si finalizare dar nu are eficienta, nu da goluri.Locul pe care sta este conform cu realitatea, toate echipele de deasupra UT-ei au mai multe goluri marcate.Ori de cand s-a inventat fotbalul, acest sport se joaca pe goluri.Cum ziceau ma multi clasici in viata, totul e sa dai cu un gol mai mult decat adversarul.Geaba joci la mica ciupeala la 0-0.Ala nu e fotbal.Mergi la meci ca sa vezi goluri, de aia te-ai abonat sau ti-ai cumparat bilet.Sa castigi cu 2-0,3-1,4-2, chiar daca pierzi sa pierzi cu 3-4,2-3,1-3,etc.

      0
      0
  5. Locul actual din clasament reflectă valoarea echipei!cam acolo e locul nostru pe locurile 9-11. Dar e bine că nu retrogradam că după prima retrogradare din 79, niciodată nu am stat mai mult de două sezoane după ce am revenit în prima ligă, acum nu se pune problema să retrogradam, dar să fim realiști totuși…nici trupă de play off nu avem!

    0
    0
  6. As fi preferat un egal la Farul-Rapid,ca sa tinem trena aproape..Nu sunt multe puncte in joc,de recuperat si nici imposibile…Garda sus!Se poate!Hai baieti!Rapid este pe topogan,in jos,imi pare foarte rau pentru Hlistei..Trecem cumva si peste meciurile de foc,fara frica.Asalt pe reduta cu fruntea sus!Nu avem nimic de pierdut…Le e frica de noi,nu noua de ei!!!

    0
    0
  7. Mai da-i in ma-sa pe toti ! Toate echipele sunt de batut in campionatul Ligii 1.In orice meci poti castiga ,cum la fel poti face egal sau sa pierzi.Tottul tine de forma echipei in ziua respectiva, de sansa,ghinion, arbitraj, etc.Plus mai sunt firmele care sponsorizeaza, ma refer la casele de pariuri care sponsorizeaza majoritatea echipelor din Liga 1, chiar Casa Pariurilor ,care sponsorizeaza Liga 1.Unde sunt cote surpriza de aprox .5 la victorie toti s-ar imbuiba .Hai sa fim seriosi …

    0
    0
    1. Parca-l vad pe Gigi Becali la o sedinta fulger cu MM, Argaseala, Lutu.
      Mai baieti azi e o zi mare : luati de aici 1.000.000.euro ii raspanditi pe la prieteni, cunoscuti de incredere si pariati la toate casele de pariuri 2-bate UTA, cota 5.2, apoi pariati scor corect 1-3, cota 54, si apoi dintr-un milion facem 60 de milioane, ca pe CFR tot nu-i putem ajunge, iar play-off-ul nu avem cum sa-l pierdem, dar macar ne facem lot pentru la anul.Le dam comisioane 10 % la cei care merg la casele de pariuri prin tara, si tot ramanem cu 50 mil. euro. Plus le dam meciul la UTA, 3 puncte ca sa ajunga in play-off, le dam 1.000.000 pe Miculescu + 20% dintr-un viitor transfer in strainatate si cu asta basta.Ce ziceti de acest scenariu ?

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button