Stranieri aradeni

Presa din Turcia susține că Man e aproape de Galatasaray, dar arădeanul are șanse mici să plece de la Parma în această iarnă!




Presa centrală preia o informație de pe site-ul turcesc, fotomac.com, conform căreia Dennis Man e ca și transferat la Galatasaray. Într-adevăr, atacantul arădean nu mai este foarte mulțumit cu statutul său la Parma și mai ales de faptul că echipa sa este mai degrabă aproape de Serie C (locul 15 din 20 de echipe), decât de revenirea în Serie A, dar de aici și până la un transfer în campionatul Turciei e distanță mare. Tanner Krause nici nu vrea să audă de o despărțire de fotbalistul de 23 ani sub prețul plătit celor de la FCSB, ori e greu de crezut că formația lui Fatih Terim va plătit 11 milioane de euro pentru internaționalul român în acest moment.

De altfel, Victor Becali, impresarul lui Dennis Man, a vorbit zilele trecute pentru ProSport despre Dennis Man și spunea că nu se pune problema unui transfer în acest moment. „Lucrurile sunt clare. A fost o perioadă în care nu a intrat în planurile antrenorului, iar acum trebuie să demonstreze când intră pe teren. La fotbal așa este, trebuie să arăți pe gazon, când ești folosit, că ești bun. Nu se pune problema să nu fie liniștit, nu sunt alte lucruri la mijloc. Despre o plecare în iarnă nu putem vorbi. Nimic nu se știe de acum, cine știe ce se va întâmpla peste o lună sau două. Lucrurile se pot schimba de la zi la zi. Nimeni nu poate exclude asta, dar în acest moment nu putem vorbi despre un transfer. El trebuie să se concentreze la ce are de făcut pe teren”, a declarat Victor Becali pentru ProSport.

Arădeanul crescut de Cristi Păcurar și Francisc Tisza la Atletico și lansat de UTA în fotbalul mare a avut un start foarte bun la Parma, după transferul de la FCSB, însă ulterior s-a stins, în special după retrogradarea emilianilor în Serie B. După demiterea lui Enzo Marescu, la cârma parmegianilor a sosit Giuseppe Iachini, care a început să-l titularizeze din nou pe Man. Nu mai departe de meciul de duminică, de la Ascoli (scor 0-0), arădeanul a fost titular în „gialloblu”, fiind înlocuit după 70 de minute cu Zagaritis.

Din cele 16 etape scurse din prezenta ediție a Seriei B, Dennis Man a juca în 6, înscriind două goluri.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button