UTA Arad

Antal: „Un 0-0 care nu ajută pe nimeni! Toată lumea are așteptări de la noi, cu răbdare vine și golul și cele trei puncte”




Liviu Antal a fost extrem de harnic pe „Ion Oblemenco”, însă nu a avut mari realizări ofensive în contul UTA-ei, în remiza, 0-0, cu Universitatea Craiova. Omul ce a decis duelul tur dintre cele două formații cu o lovitură de cap spectaculoasă a și fost prima schimbare a lui Laszlo Balint, care în ultimele 25 de minute a jucat și „cartea” Roger jr.

Fostul campion al României cu Oțelul consideră că punctul nu cade prea bine nici Craiovei, nici UTA-ei. „Un 0-0 care nu ajută pe nimeni. Am practicat un fotbal bun, ne-am creat multe ocazii, am fost mai clari cu ocaziile, dar nu ajungem să marcăm și să luăm toate punctele. Deja sunt 6 meciuri din 7 în care nu am reușit să înscriem. Nu este un blocaj, nu o luăm așa, ne creăm ocazii, dar nu o băgăm în poartă. Cu răbdare vine și golul și cele trei puncte. Toată lumea are așteptări de la noi. Am dominat CFR, FCSB, azi și Craiova la ea acasă, dar pur și simplu nu câștigăm”, a spus Antal.

Acesta mai crede că partida de vineri, de la Voluntari, va avea o încărcătură și mai mare, fiind ultima a anului pentru ambele formații. „Mergem la surpriza campionatului, Voluntari este o echipă în formă. Cunosc bine antrenorul și știu ce filozofie are, tot timpul încearcă să câștige, să aibă mingea. Va fi mai greu, e ultimul meci, intrăm apoi în vacanță, va fi îmcărcătură mai mare”, a mai afirmat Antal la „flash-interviuri.

Antal a marcat ambele goluri stagionale în anotimpul cald, la Arad, în meciurile cu FC U Craiova și Rapid. Mai are și un „assist”, cel pentru Miculescu în partida de la Mediaș.








Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

  1. ANTAL, daca nu este un blocaj ,atunci ce este ? Toata lumea are asteptari ai spus !!! Da normal ca, are asteptari , daca, voi nu dati gol, goluri de atatea etape, iti dai seama ca, UTA. era mult mai sus in clasament daca voi erati mai eficienti in fata portii !!! Scuzele sunt normale dar da-o naibii de treaba ,chiar trec etapele si voi nu dati gol .

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button