UTA Arad

Meszar susține că UTA nu va aduce atacanți care nu au jucat în prima parte a sezonului, iar: „Echipa e în grafic, e foarte important că are un joc consistent”


Cu toate că „Bătrâna Doamnă” nu o duce prea bine din punct de vedere al rezultatelor, ajungând pe locul 9 în Liga 1, având același număr de puncte (27) ca și sezonul trecut, când calitatea și costurile lotului erau mai scăzute, conducerea clubului e mulțumită și nu concepe să opereze schimbări la nivelul staffului tehnic. Toate eforturile pe termen scurt se îndreaptă spre mini-campania de achiziții din iarnă, iar Laszlo Balint a solicitat doi atacanți, care să rezolve problemele de eficacitate ale echipei sale.

„Obiectivul UTA-ei, o clasare ce puțin la fel de bună ca și anul precedent”

Intervenind prin telefon la emisiunea „Repriza de Sport”, de la Strada TV, Alexandru Meszar a vorbit și despre obiectivul stagional, care nu e neapărat clasarea în play-off, dar nici situarea pe poziția actuală. „Suntem în obiectiv și acest sezon, adică după prima parte a sezonului 2021-2022. Ne-am fixat o clasare ce puțin la fel de bună ca și anul precedent (n.a. locul 8) și, dacă se poate, să fie chiar play-offul. Suntem în grafic, la câteva puncte de play-off, pe locul 9. Cu toate că puncte nu avem câte ne-am fi dorit, jocul din ultimele 4-5 etape din acest an ne dă multă încredere. Avem un lot valoros, e adevărat echipa nu prea marchează, dar încercăm să rezolvăm și această problemă. Pe termen lung, contează că există acest joc bun, colectiv, chiar plăcut ochiului. Pentru viitor e mult mai bine să ai un joc consistent, decât să câștigi în ultimul minut cu un gol norocos. Situația de azi e mai bună pentru ceea ce urmează, echipa este omogenă, se vede că jucătorii și stafful au valoare”,spune conducătorul de facto al grupării „roș-albe”.

Nu vor atacanți care nu au avut echipă în prima parte a sezonului

Meszar a confirmat faptul că la Arad ar trebui să ajungă doi atacanți în această iarnă, dar mai oferă un detaliu interesant și anume acela că nu vor fi fotbaliști care au jucat meciuri oficiale în prima parte a sezonului. „Nu ne dorim unul, ci chiar doi jucători de atac, sperăm să și reușim să-i aducem. Nume nu putem da, pentru că sunt și discuții, negocieri, iar lucrurile nu sunt simple. Toți jucătorii au contracte, iar noi nu dorim să aducem dintre cei care nu au contracte. Asta ar însemna  înseamnă că nu au jucat și nu avem timp să-i așteptăm, trebuie să ne ajute cât mai repede”, a mai punctat părintele actualului proiect al UTA-ei.

„Serviciul de scounting a fost externalizat, jucătorii străini nu îl au impresar pe Bogdan Apostu”

Fusion Group Agency va gestiona și în această iarnă campania de achiziții a UTA-ei și Alexandru Meszar explică și de ce: „Vreau să lămuresc și acest aspect, căci văd că se comit multe erori. Clubul UTA a externalizat serviciul de scouting, cum are multe alte servicii externalizate. Nu avem nici capacitate financiară, nici de personal de avea un scounting la nivelul unui club de Liga 1 și de aceea serviciul  e externalizat la o firmă. Într-adevăr, această firmă, societate, e condusă de Bogdan Apostu, dar majoritatea jucătorilor care ajung la noi prin această societate nu sunt impresariați de el. De exemplu, jucătorii străini – și avem destul de mulți – au impresarii lor”.

Dar, conducerea clubului arădean lucrează și la „operațiunile” de ieșire. Probabil, până la finalul acestui an vom afla și numele jucătorilor care nu vor mai continua în „alb-roșu”.

 








Articole de la JOHNNYBET



18 comentarii

  1. Sper Domnule MESZAR sa reusiti in aceasta campanie de transferuri sa aduceti intradevar niste atacanti buni , peste ce are UTA la ora actuala si UTA. sa aiba sansele ei de a accede in play-off . Ar fi ceva EXTRAORDINAR !!! APOSTULE !!! De data asta sper sa aduci atacanti mai buni decat ce are UTA la ora actuala !!! FORTA UTA Arad !!!

    0
    0
  2. Meszar tata proiectului cum la numit Sore la Hamza in emisiune azi , este un om de cuvânt, cum e și patronul lui Sepsi. Ungurii ăștia in opinia mea sunt cei mai buni manageri, au dus ambii echipele lor din liga a patra până în prima ligă! Dacă va fi continuitate și pe bancă, dar și în lot, nu să schimbăm toți titularii in fiecare an, atunci inevitabil vor veni și rezultatele!

    0
    0
  3. HOPA…aici e marea buba!!!Cu mare parere de rau,nu numai ca nu avem scouting,dar nu ii evaluam corect nici macar pe ai nostri,care performeaza pe alte fronturi,ulterior,plecati imprumut…Poti externaliza anumite servicii,gen Fan-Shop,alimentatie la meciuri,sucuri,servicii,etc….Insa,nu exista club din lume care isi externalileaza gestiunea interna,pe mana unui singur impresar…Niciodata!
    Nu va lasati amagiti!La Strada este canalul,emisiunea de sport al lui Bibart….politic….Nu pune-ti botul!

    0
    0
    1. Cum zici… nu „pune-m” botul!

      Eu unul am mare încredere în Meszar și echipa lui.

      Singura mare greșeală managerială s-a produs după ratarea celui de-al doilea baraj, cu ACS. Dar se pare că s-au tras învățămintele necesare după gafa aia.

      Una peste alta, orice ar fi, stabilitatea financiară e cea mai importantă. Mai bine un sezon sub așteptări, decât să ne aruncăm cu capul în gard.

      Nu vreau să forțăm nota, și să ne trezim peste un an doi în insolvență.

      Play-off-ul e frumos, dar nu vital. (Vezi Clinceni). Dacă nu putem anul ăsta (deși jocul ne recomandă), o fi în anii următori.

      0
      0
      1. Absolut in acord!Clar!Ai dreptate!Garantia calitatii este domnul Meszar!Tace si face..Maxima incredere!Nu degeaba a tras greul…Nu se va lasa pacalit sau amagit de catre absolut nimeni…Fara dansul,aveam soarta altora disparuti…eventuale amintiri despre UTA…Nu mor caii cand vor cainii…

        0
        0
  4. Unicul antrenor din Romania,la orice nivel,Mister Balint,care ce a visat noaptea,a primit dimineata…Raspunde automat despre rezultate si performanta,fara echivoc!
    A stabilit salarii,jucatori,etc….Nimeni nu i-a pus frana….Doar ca???Acum nu mai sunt buni,vrea altii.,urlam de ne doare faringele..Ii va primi,normal..sa vedem cate alibi-uri isi va mai gasi,in cazul ca ii va pastra in lot pe Hora,Antal,Dangubici?
    Abaterea atentiei…Alin Panzaru out,urgent,scandalagiu,iritator,fara rost,apoi un pregatitor fizic profesionist maxim adus,nu Alexandru Radu,care ii pune sa sara peste gardulete…si cam atat…impresii si nepotisme,amicitii,prietenii….Le-a mirosit a bani si constanta…Pai tai si pe acolo….

    0
    0
    1. Deci acum Panzaru nu mai ii bun. Acum cateva saptamani il faceai cu ou si otet, apoi ca ii omul care le face pe toate Balint fiind doar fatada, amu iar il faci in toate felurile, deci cum e?
      Preparatorului fizic ce ai sa ii reprosezi? Da sezonul trecut am avut probleme fizice insa in sezonul asta am cam dominat toate echipele fizic poate mai putin Botosani.

      0
      0
    2. ,,Maestre” Giro, periodic îți cășună pe cineva. Treci , ciclic, de la venerare la călcat în picioare. Asta spune foarte multe despre ,,augusta” dumneavoastră persoană!

      0
      0
      1. Nu la mine este ciclic…ci la staff…Li s-a pus pe tava,absolut totul…Jucatori ceruti,conditii indeplinite,alte cluburi nici macar nu viseaza la asa ceva…Au fost ceruti,apoi nu le-ai dat nici cea mai mica sansa,OUT.Ca sa ce?Vorbim despre variante,sau despre bani pierduti,pe apa Sambetei?Putem enumera….Sa fim seriosi…
        Da,sustin in continuare ideea ca atat Panzariu,cat si Alexandru Radu,indiferent cat ii iubeste Mister Balint,sunt mult sub nivelul cerintelor actuale…Subliniez faptul ca nu am absolut nimic personal,nici nu as avea din ce cauza,fata de ei…O echipa care se respecta,are nevoie de profesionisti adevarati,din umbra,nu de scandalagii….Treaba lor,recunoscuta,trebuie sa se vada in meciuri…Nu am vazut in viata mea,atatea cartonase,avertismente, de pe banca….Este un factor de stress subiectiv,pe jucatori,iritare fara rost,trebuie sa-si vada de joc…Inca putin si vor lua Danezu,Miki si Danut Ifrim avertismente…Ca sa ce?

        0
        0
      2. Daca stafful UT-ei e pe scandal, atunci ce sa mai spunem de Croitoru, care a incasat 4 cartonase galbene si a suferit o suspendare pentru asta ? Eu inca nu am citit prin ziare, deocamdata, ca stafful UT-ei face mereu scandal…
        Daca Balint a primit ce a dorit, chipurile, atunci ce sa spunem de acelasi Croitoru, care a primit o intreaga echipa frumoasa ? Cand va putea primi asa ceva si Balint, doar atunci putem sa avem pretentii mai mari, zic eu…
        Diferenta e ca nu exista niciun Giro la Botosani, ca i-ar sari in cap si lui Croitoru…

        0
        0
  5. Eu pe prim plan ma uit la procentul de,, curățire ” a lotului. Ajuns în opinia generala nu alarmant, dar preocupant. La ce va veni depinde de mulți factori. E treaba de tehnicieni și finanțe. Apogeul era un jucător pe la Argeș, care nu a dansat nici o vara. Ne uitam și ce au alții.!! Ei nu se uita la Ubink sau Roger ?? Credit total conducerii.

    0
    0
  6. 1. Nici un club solid si sanatos nu isi „externalozeaza ” servicoul de scouting, nici la juniori, nici la seniori. Una e sa ai legaturi cu 4-5 impresari, alta e sa te dai pe mina unuia singur. In fond Dl Meszar isi recunoaste incapacitatea sa si a colaboratorilor sai…in problema ( unii fosti jucatori, implicati in fotbal). Azi existe multe posibilitati de evaluare, nu stai la mina unuia. 2. Ne mai spune dl Meszar ca jocul echipei e solid si ca : „Ne-am fixat o clasare ce puțin la fel de bună ca și anul precedent (n.a. locul 8) și, dacă se poate, să fie chiar play-offul.” In privinta esecurilor la Arad sint de acort sint cam la fel de multe si de suparatoare. Nu e sigur ca vom avea o pozitionare cel putin ca anul trecut, acum bugetul e mai mare, s-au adus jucatori…jocul e la fel. Cam prea multa automultumire la Dl Meszar…si nu e bine ! L-as ruga : 1. sa explice public de ce UTA a fost parasita de sponsorul important Alexander ? 2. Cum explica prestatia slaba spre foarte slaba a echipelor de juniori, in sezonul d toamna ?

    0
    0
    1. Cum naiba e jocul la fel? Voi vă uitați la meciuri?
      Jocul cu Chindia din primăvară și cel de acum pot fi comparate? Neputința cu Sibiul, a mai apărut amu în toamnă?
      Voi scrieți doar să vă aveți în treabă? În afară de Sepsi și Botoșani, nu am văzut nicio echipă care să ne fie superioară, în meciurile directe!

      Domini campioana, joci de la egal la egal cu alte două pretendente la titlu, și cică jocul e același.

      0
      0
    2. La treaba cu Alexander îți răspund eu din auzite din mai multe locuri / adică persoane. Cel de la Alexander l a vrut pe Mara președinte, același Mara care în vara ne vrea retrogradați. Îți dai seama ca nu asa se pune problema. Deci cred ca problema era la Alexander nu la Meszar. Dacă știe altcineva, altceva sa spună dar eu asa am auzit. De aceea a plecat Alexander. Poate e o minciuna nu știu n am vb cu Meszar ca nu l cunosc.

      0
      0
    1. Am înțeles că-i și stelist. Numa bine ne trezeam cu Lăcătuș antrenor. Steliștii ăștia oriunde sunt pun numai de-ai lor, ne și era dor, mai ales de Ilie Stan și rebuturile lor.

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button