Antal s-a despărțit de UTA după un singur an de zile, mijlocașul ofensiv a contribuit la obținerea a 19 puncte!

Liviu Antal este al cincilea jucător de care UTA se desparte oficial în această iarnă, după Tomozei, Bustea, Ilie și Călin. Mijlocașul ofensiv de 32 de ani ieșise din planurile lui Laszlo Balint, cu toate că cifrele sale nu au fost tocmai rele raportate la minutele de joc primite. În prima parte a acestui sezon, în cele 533 de minute bifate, fotbalistul născut la Șimleul Silvaniei a marcat două goluri de 4 puncte, cu CS U Craiova și Rapid, dar a oferit și pasa decisivă din care Miculescu a adus victoria arădenilor la Mediaș.
Sosit în iarna anului trecut de la Zalgiris (Lituania), Antal își pusese amprena și pe parcursul pozitiv din primăvară, încheiat cu clasarea UTA-ei pe locul 8. Fotbalistul de bandă a semnat două dintre cele mai rapide goluri din ediția precedentă a Ligii 1, la Clinceni și Mediaș, iar cu Gazul a înscris și în play-out pentru salvarea matematică a echipei sale cu o etapă înainte de finele stagiunii. Fostul „optar” al arădenilor mai oferise și un assist în stagiunea precedentă, în deplasarea câștigătoare, de la Voluntari adică patru reușite personale ce au adus 12 puncte în contul „Bătrânei Doamne”.
Până la urmă, Laszlo Balint a recunocut, oarecum, că salariul ridicat al lui Antal, ca – de altfel – ca și cel al lui Hora, a contat în luarea deciziilor de „divorț”. „În urma unei discuții pe care am avut-o cu domnul Meszar, am ajuns la concluzia că avem nevoie de întâriri în compartimentul ofensiv și de o reechilibrare a bugetului în compartimentul respectiv și așa s-a ajuns la decizia de a ne despărți de Ioan Hora și Liviu Antal. Personal și în mod public țin să le mulțumesc tuturor jucătorilor, atât cei care au semnat deja rezilierea cât și celorlalți, pentru ceea au făcut pentru echipă, pentru profesionalismul de care au dat dovadă. Le-am spus și lor, o spun și public, au parte de respectul meu, de respectul clubului, dar în viață și în fotbal vin astfel de momente când trebuie să iei decizii și drumurile să se despartă”, spunea în urmă cu două zile.
Astăzi, clubul UTA a oficializat despărțirea de fostul campion al României cu Oțelul, prin următorul comunicat: ”Conducerea clubului UTA și fotbalistul Liviu Antal au ajuns, astăzi, la o înțelegere amiabilă de încetare a colaborării. Îi mulțumim lui Liviu pentru tot ce a făcut în perioada în care a îmbrăcat tricoul echipei noastre și îi urăm mult succes în etapele viitoare ale carierei sale!”


Prietenie bine sudata intre Balint si Apostu. Daca citesc ce posteaza unii…pot sa imi vina…. .ganduri rele. Pina una-alta, din ce stiu, Apostu e platit de UTA pentru scotering, si contractele scurte sint o mana cereasca, pentru impresar si jucator….daca jucatorul confirma e vazut de altii si pleaca, daca joaca prost, i gaseste impresarul altceva, un pic …mai ieftin. Doar clubul, care il are si l-a scos la lumina… pierde, pentru ca …fie trebuie sa il plateasca mai mult, fie il pierde pe gratis, dupa ce l-a reanimat
@Cosmin.Da,Apostu e plătit de Uta pentru a face scouting pentru ei,dar vorbește ca și cum ar fi manager general ca și la Clinceni în 2016.Nu prea iese foc fără fum,sau invers.
Mai, vorbiti serios sau doar fabulati ? Daca doar 5% din ce ziceti voi e adevarat, vai si amar de capul nostru, pe manaa cui am ajuns ! De „aprostu „nu m-as mira. Cum e numele asa si personajul. De Balint, nu cred.
Sincer ? Imi pare rau de Antal. 15-20 minute cat mai putea juca, le juca ca lumea. Din pacate plateste atitudinea lui hora si nesimtirea aceluia.
Diferenta enorma de atitudine , daruire in joc , abilitati intre Antal si Hora !!! Antal mai putea ajuta UTA 25-30 de minute per meci, in schimb Hora a aratat tot timpul foarte obosit inca inainte de inceperea meciurilor, dupa 15 minute de joc parca se uita dupa postas daca nu vine cu pensia !!! Pacat pentru ca nu trebuiau bagati in aceeasi oala , Hora cu atitudinea lui nu-si gaseste nici echipa de liga a II a in Romania !!! In schimb pentru Liviu Antal toata admiratia si respectul cuvenit unui fotbalist profesionist.
Ieri la Digi au fost invitati in studiou doi jucatori ai Rapidului: Horatiu Moldovan si Alex Albu….dl. Vali Moraru a amintit ca cei doi s-au cunoscut la UTA…
Pierderea celor doi de catre UTA este cea mai mare greseala manageriala a anului trecut…
Moldovan a precizat ca dupa ce a inceput ca titular in primele 5 meciuri ale revenirii UTA -i in prima liga au fost ceva probleme in vestiar pe care nu vrea sa le comenteze! – si a ajuns la Rapid
Albu a jucat bine in majoritatea meciurlor anul trecut, a si gresit, a ratat dar per asamblu a crescut in primul sau an in Liga 1 … dupa care l-am pierdut si evident ca dupa experienta capatata…joaca mult mai bine…la Rapid
Stie cineva culisele pierderii celor doi?
Mai,parca sunteti chiori si surzi…Albu costa 50 000 doar prelungire imprumut plus 150.000 euro la definitiv-bani platiti de ciori acuma pt el. Plus ca n a rupt gura targului parerea mea…si sa ch pt 1 inchizator bani…hai serios.Mai repede ii dai banii la Roger si mai sta 1 an .
Moldovan iara nu mi se pare nu s ce scula…e sub Iacob parerea mea si cam la niv de Balauru…
Ce regrete aveti nu mi dau seama …duoa 1 inchizator si rez de portar …ireali sunteti,sa nu zic altceva :))
Ști ca dacă UTA vroia sa îl tine pe Albu trebuia sa de a 200 mii euro? Atât a dat Rapid iar UTA nu dispune sa de a atâția bani doar pt un împrumut. De ce tot va bateți cu pumnii în piept dacă nu știți adevărul.
UTA. nu putea plati 200 euro Chiajnei, dar nici Albu nu a rupt gura targului la UTA.,sa fim seriosi, nu toate meciurile le-a jucat constant. Hora si Antal, nu se mai putea conta pe ei . Este bine asa , sa vedem ce jucatori o sa vina la UTA. in curand, sper ca, o sa fie bine . FORTA UTA Arad !!!
Pardon, 200 mii euro !!!
Daca Miculescu poate fi vandut pentru 1 milion de euro atunci Albu merita 150 de mii pentru transfer definitiv.
Moldovan trebuia intai semnat si de-abia dupa aceea imprumutat – la pachet cu Ionita – la Rapid.
Greselile manageriale fac parte din joc – dar trebuie asumate si prevenite altele similare.
Daca nu-ti asumi greselile vei continua sa faci altele identice in viitor.
Parerea ta ca sunt greseli astea,si cred ca nu e cea corecta :)) da fiecare se pricepe la fotbal si politica,ca asa i la romani…
Ar fi fost greseli…daca ar fi fost bani. Cand nu ai bani, incerci sa nu mizezi pe ceva care ar fi o loterie si sa incerci sa mergi pe ceva care te arde mai mult…cam asa s-a intamplat la UTA. ( si eu l-am vrut pe Moldovan tinut la UTA…insa conducerea clubului decide si trebuie sa le dau credit)
Aici nu se pune problema decat de balanta financiara..Cat si pe cat ai prestat??Daca UTA era teoretic in Play-Off,altfel se punea discutia…
In primul rand trebuie liniste si siguranta in jurul echipei,in rest rezolvabil,chiar si cu buget mai putin,bani economisiti…
Nu trebuie scarmanat in rahat…Pentru cel care infiereaza perioada 2016,Clinceni,cu Apostu si Balint,le spun doar ca scandalul respectiv,a fost vant in cana cu ceai rece..Cand vine un finantator asiatic,in speta chinez,necunoscut,te poti astepta la orice..Oare cum de apar acestia doar la echipe aparute si disparute in ceata?Daca aveti rabdare sa cititi despre istoricul Clinceni,garantez ca va ia cu ameteala..Sper ca fotbalul romanesc sa scape de asa ceva,urgent..
Nu sunt aplaudac al lui Balint,departe de mine gandul,l-am criticat de mai multe ori decat l-am laudat..Doar ca,cel putin in acest stagiu,a fost tactic mult peste Dan Petrescu,Reghe,Edy,adica unii dintre cei propusi la nationala…Nu va putea nici el si nimeni in lume sa redirectioneze ratarile spre goluri,ca sa nu mai discutam despre hotii pe fata la care am asistat cu totii…
Gasirea unei explicatii,din ce cauza s-a optat in majoritate pentru straini?Pentru ca au alta mentalitate,absolut observabil,dar doar cand vor…Exista si inconveniente asumate…Multe limbi straine,nationalitati,obiceiuri,culturi si temperamente…E greu sa iti gestionezi uneori propria familie,d-apoi vreo 23,cel putin???
CUVINTELE CHEIE??STABILITATE,CONSTANTA SI LINISTE!
„LINISTE” ? Cand va fi vreodata liniste cu atatia bagatori de baturi prin gard ?
Ceva nu miroase a bine la UTA. Sper să mă înșel!
Daca mergeam dupa miros si auzite, proiectul lui Meszar niciodata nu s-ar fi indeplinit si acum nu aveam nicio UTA.