UTA Arad

Galeriile Rapidului și UTA-ei – la un pas de bătaie pe „Arena Națională”, jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene! + VIDEO




Suporterii UTA-ei au onorat cum se cuvine poate cea mai importantă deplasare a sezonului, dacă ținem cont de rivalitatea cu Rapidul, nimeni alta decât sora eternilor dușmani de la Poli. Sute de fani au ajuns cu autocarele, autoturismele, trenul sau avionul în capitală, unde și-au susținut din stradă și din peluza „Arenei Naționale” favoriții în 1-1 cu giuleștenii.

În pauza confruntării au fost și incidente, în care, se pare, au fost implicați mai ales susținători ai celor de la CSA Steaua, înfrățiți cu ultrașii de pe Mureș. Fiindcă câțiva suporteri ai Rapidului au încercat să pătrundă în peluza rezervată oaspeților arădeni nu mult a lipsit să existe o confruntare directă între tabere. Jandarmii au intervenit, însă, în forță, s-au folosit și lacrimogene, totul limitându-se la câteva scaune aruncate dintr-o parte în alta și la înjurături de la distanță.

În cele din urmă, apele s-au calmat rapid, iar fanii arădeni au fost la datorie și după pauză. Galeria rapidistă a încercat să se revanșeze pentru aroganțele din tur, dar fără a da dovadă de prea multă inspirație în mesajele afișate: ”Când veniți la București / Tremurați de la Pitești” sau ”Cinci țărani urcați pe gard / Ultrașii de la Arad”. Cam o nimica toată față de bannerele cu dedicație din toamnă: ”Pentru „frații“ din Banat, care e Rapid de fapt?“, ”Ultrașii în vișiniu, maneliști din tată-n fiu“ , Croncăne Giuleștiul, de răsună Bucureștiul!“, ”Rapidu-n cantonament stă pe firul de curent!“, Roalert: Atenție sporită la obiectele de valoare! Azi avem oaspeți exploratori de buzunare!“ sau ”Dacă vă simțiți discriminați, la început de meci de ce nu îngenuncheați?“

Până la urmă, nu a existat o altercație în adevăratul sens al cuvântului între cele două galerii rivale. Arădenii s-au întors acasă fără probleme, dar dezamăgiți de deznodământul partidei.

FOTO: prosport.ro

VIDEO!








Articole de la JOHNNYBET



2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button