„Galben-albastrele” vor să subordoneze Clujul sub privirile președintei FRB: „Amintiri neplăcute, dar avem încredere în fetele noastre!”

FCC Baschet UAV Arad a avut parte de weekend liber în Liga Naţională, fiindcă disputase în avans returul cu Botoșaniul. Între timp, moldovencele s-au și retras din campionat și, oricum, rezultatele obținute de ele în prezenta stagiune nu mai sunt valabile, așa că formația „galben-albastră” coboară la 14 victorii.
Mai important a fost că Jose Araujo a avut la dispoziție 10 zile să lucreze la omogenizarea echipei, mai ales că de la începutul anului la Arad au ajuns trei jucătoare: Shereen Sutherland, Laura Vaida și Andreea Fleșer. Aceasta din urmă este așteptată să debuteze mâine chiar împotriva fostei sale echipe, Universitatea Cluj, care vizitează Aradul pentru runda cu numărul 18 (intermediară) a campionatului. „Studentele” de pe Someș au fost un fel de „bestia nera” pentru arădence în ultimele sezoane. S-au impus în Polivalenta de pe Mureș în 2019, cu 64-62, apoi, în urmă cu aproape un an (pe 28 februarie), cu 60-59 la Cluj și, în fine, „alb-negrele” le-au scos-o din Cupă (tot sezonul trecut) pe „galben-albastre”, după succesul cu 68-55. „Într-adevăr, amintirile neplăcute ne cam răscolesc, dar ceea ce a fost a fost, acum, zicem noi, suntem la un alt nivel și trebuie să câștigăm. De fapt, avem mare încredere în fetele noastre că se vor impune mâine, în fața suporterilor noștri pe care îi așteptăm în număr cât mai mare la sală. Vrem să facem o ultimă repetiție frumoasă înainte de deplasarea de la Satu Mare, unde ne așteaptă primul examen cu adevărat tare al returului. Trebuie să avem moral pentru jocul de sâmbătă, dar și să ne rodăm cât mai bine ca echipă. Probabil, va debuta și Andreea Fleșer chiar împotriva fostelor sale colege, sunt destule motive pentru a asista la meciul cu U. Cluj”, ne-a declarat Marcel Urban.

Președinta FRB asistă la meci, după ce dimineață își expune proiectele pentru Arad
De altfel, managerul FCC UAV Baschet Arad va avea un invitat special la confruntarea de mâine. Este vorba despre Carmen Tocală (59 de ani), președinta Federației Române de Baschet Feminin, care, în cursul dimineții (ora 10,30), la Cazinoul Arad, va susține o conferinţă de presă şi o recepţie. Evenimentul e organizat în colaborare cu Cetatea Voluntarilor Arad şi, bineînțeles, gruparea arădeană și are ca temă investițiile în sălile de sport din Arad („UAV-Mihai Botez”, unde se va monta un parchet) sau Nadăș.
Altfel, mai trebuie să spunem că U. Cluj a mai slăbit față de sezoanele trecute, dar chiar şi aşa se menţine la un nivel mediu. Echipa de pe Someș se clasează pe locul 7, cu 20 de puncte, şase victorii şi opt înfrângeri, având şi de recuperat trei partide. În schimb, FCC Baschet UAV Arad e liderul la zi în LBNF, cu 14 victorii și o singură înfrângere.
FOTO: Ciprian Petcuț


Salutare. Nu am vazut la ce ora se joacă! Ms.