UTA Arad

Iacob, la al 12-lea meci fără gol încasat în Liga 1: „S-a îmbunătățit mentalul nostru și sper să se vadă în viitor”







În absența olandezului Ubbink (suspendat), banderola de căpitan al UTA-ei a ajuns din nou pe brațul lui Florin Iacob. Iar portarul arădenilor a bifat cel de-al 12-lea meci fără gol încasat, continuând să conducă în acest clasament, în fața „faristului” Căbuz (11) și a rapidistului Moldovan (10).


Iacob a avut și puțin noroc la cele două bare ale clujenilor, autori Neguț și Păun, cu mențiunea că la ultimul șut el a fost cel care a scos balonul de pe spațiul porții. „Cel mai important este să nu iau gol, asta mă motivează de la meci la meci. S-a îmbunătățit mentalul nostru și sper să se vadă în viitor. Trebuie să acumulăm puncte și să ne batem să fim cât mai sus”, a spus goal-keeperul de 27 de ani, unul dintre cei patru fotbaliști care au rămas în lotul UTA-ei care a promovat în Liga 1, alături de Miculescu, Isac și Hrezdac.


Iacob a fost desemnat omul meciului de la Cluj, însă imediat în urma sa a venit omologul său dintre buturile campioanei, care a fost providențial la dubla ocazie semnată Dangubic și Laukzemis. „Îl felicit pe Hindrick pentru parade, știu ce înseamnă pentru un portar să-și facă datoria, să nu ia gol”, i-a transmis utistul goal-keeperului de 19 ani al lui Dan Petrescu.

9 comentarii

  1. Căbuz nu mai e la Farul. In fata UTA-ei doar un portar a gafat( cel de la Clinceni) in rest toti fac super parade impotriva noastra, insa astazi si Iacob a aparat bine.

    0
    0
    1. dangubici e in stare sa-l faca mare si pe portarul de la primarie…imi scoate peri albi baiatul asta,,se pare ca l-a cooptat si pe lituanian in gasca ratangiilor ,dupa ce a plecat HORA ..asta pentru a pastra constant numarul viciilor…in rest toata admiratia pentru ei,..lupta,se zbat dau totul pe teren..numa cotofana n-o baga in ate..mama ei de vagaboanda..sa speram ca-i bate, pe dinamo si in sfarsit dau si ei gol..

      0
      0
  2. Bravo Iacob!
    Balauru poate speria Dinamo, având experiență și inălțime mai mare decât Florin?
    Hai UTA!

    0
    0
      1. Al naibii, pana acum n-a aparat serios ca a avut pile la antrenor…voi judecati ce spuneti ?

        0
        0
  3. Interesanta treaba cu Iacob,omul lui Balint…A facut din nou un meci foarte bun si ma bucur enorm pentru el.Nu Iacob l-a tradat pe Balint,cand a fost pedepsit ca a iesit la un suc,o cafea,cu Tomozei,ci orgoliul idiot al lui Balint a dezbinat vestiarul,si vice-versa…Nu esti prost destul,daca nu esti si fudul…Cu Erico,la fel….Uite o alta abordare din partea lui Badea,cel putin deocamdata,misca si muta foarte bine pe moment,instantaneu…Vom vedea…Atat de rau imi pare dupa Panzariu,ce pacat…Nu imi pot imagina UTA,fara Panzariu.Nu pot,nu reusesc,ce rol a avut in staff?Gargara…altceva,in afara de salariu?Dar pregatitorul fizic Alexandru Radu?Radeau,radeam suporterii de el…Monta popice,barete,scarite si cam atat….In rest nici o treaba….Paralel cu subiectul fotbal,pregatire fizica…Gata,macaroana…taiata spagheta…Mai pupati voi,in vecii vecilor,niciunde,ce era la UTA…Pa,pa….

    0
    0
  4. Eu cred ca trebuie sa fim corecti. La Cluj, Iacob nu a luat gol avand un mare noroc. In primul rand a respins in fata (..si nu in lateral, cum trebuia),…de doua ori, erau mingi pe care scria „gol”, dar Deac si inca un clujean, au ratat cu poarta goala. Apoi au mai fost si doua bare, suturi linga..etc. La UTA au jucat bine cei 4 din aparare, Batha si chiar Isac, de aia nu am luat gol. Apoi Badea a avut inspiratia , pe final sa bage 3 fundasi inalti, ca clujenii joaca mult pe sus. De aia nu am luat gol, ca din partea lui iacob…doar norocul i-a mascat erorile, nepermise unui portar cu experienta. Amintiti-va cum a egalat Rapidul….gol cu capul din 4 m…fara ca Iacob sa aiba cea mai mica intentie sa iasa din poarta. Apropos …poate cineva sa ma contrazica daca spun ca ne era mai util Moldovan,…acum la Rapid ? Dar Iacob e „bebelusul” lui Apostu & Balint,…ca si Balauru

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button