În premieră națională, Aradul va avea creşă sportivă! Sala de sport din Nadăș este și ea aproape gata și va purta numele președintei FRB!

Asociația Cetatea Voluntarilor și Federația Română de Baschet și-au dat mâna pentru două proiecte de suflet în județul Arad. În primul rând, Anamaria Nyeki Popa a anunţat proiectul unei creşe sportive la Grădinţa PP nr.14 din Arad, probabil o premieră pentru România, după care a oferit detalii despre grădinița, școala și sala de sport din satul Nadăș (comuna Tauț). Acestea au fost renovate şi aproape finalizate, beneficiari fiind aproape 200 de copii și tineri din zona respectivă.
Totul a fost posibil prin implicarea unei părți a mediului de afaceri și academic arădean, parteneri de nădejde ai Cetății Voluntarilor, care au participat și au și luat cuvântul conferința de presă din această dimineață, de la Cazinoul recent renovat: avocații Codruța Palcu și Roxana Momeu, Flavia Dărău, directorul Grădiniței P.P. 14, Sorin Mocuța, Șeful Serviciului de Protecția Copilului, Ovidiu Șerban, managerul CS Universitatea, Marius Cîndea (Biserica Harvest), Adrian Grec (învățător din Nadăș), Florin Lela, primarul comunei Tauț, Aniela Mladin, reprezentanta Companiei GualaPack Nădab, Andreea Meici, reprezentanta Companiei Aptiv, Florian Pop, directorul FCC Environment și Marius Göndör, Inspectorul Școlar General al IȘJ Arad.

Șerban: „Investițiile în sport, un lucru aproape nemaiîntâlnit în România”
Cel mai îndrăzneț proiect, prin unicitatea sa, vizează creșa sportivă de la Grădiniţa P.P. nr.14. Directorul Flavia Dărău este încântată de renovările care au avut loc acolo și de abia așteaptă să vadă cum vor merge lucrurile și pe linie de sport în rândul celor mici dintre mici. Pe partea metodică s-a implicat și Ovidiu Șerban, managerul CS Universitatea. „Pentru mine și pentru Universitatea Aurel Vlaicu este un nou început. Activitatea ludică caracteristică acestei vârste foarte mici presupune niște elemente sportive incipiente. Am fost de acord să scriu acel protocol, dar mă gândeam că ce voi specifica acolo, poate, nu va fi pe placul celor mai vechi în meserie și vor zice că nu am niciun fel de competență. Dar, am dus la bun sfârșit acest demers. Ce m-a convins să ajut? Într-o zi Ana Maria m-a căutat să-mi spună că Cetatea Voluntarilor vrea să investească în sport, un lucru aproape nemaiîntâlnit în România. Acest parteneriat poate funcționa, dar el trebuie susținut prin asigurarea mentenanței, ca să-i spunem așa. Sigur, construim, renovăm, dar pe cine punem înăuntru? Iar asta ar fi problema Universității noastre și anume competența, pe care în România o găsești greu și e foarte scumpă”, a punctat Șerban.

Bîlcea: „Aș vrea ca Aradul să aibă un Centru Național Olimpic”
Deputatul Sergiu Bîlcea, membru în Comisia de Sport a Parlamentului României, a fost printre inițiatorii acestor proiecte. El a fost, oarecum, liantul dintre Cetatea Voluntarilor și Federația Română de Baschet. „Politicul și administrația sunt obligate să continue parteneriatele cu mediul de afaceri și mai ales să aibă curajul și determinarea să creadă în Arad. L-am convins pe domnul ministu Novak să vină luna viitoare la Arad și să vadă cu ochii săi că Sala Sportilor Victoria sau Bazinul Delfinul au nevoie de investiții, dar eu aș merge mai departe. Aș vrea ca Aradul să aibă un Centru Național Olimpic, aici copiii din tot vesuș țării să se dezvolte. Adică să-i pregătim ca și sportivi, dar și să-i educăm. Pentru asta, orașul nostru ar trebui să intre într-o altă zonă economică și turistică, dar mai sunt convins de un lucru și anume că Asociația Cetatea Voluntarilor vă rămâne un exemplu important pentru societatea arădeană și merită felicitată pentru asta”, a punctat Bîlcea.

Urban: „Sunt foarte impresionat de ceea ce am reuşit să facem împreună cu Federaţia şi cu toți partenerii”
Ajugând la sala de sport din Nadăș, trebuie spus că toate dotările vor fi asigurate de Federația Română de Baschet. Tocmai de aceea, administraţia locală din Tauţ a anunţat că în şedinţa Consiliului Local s-a decis ca noua sală de sport a şcolii primare din Nadăş să poarte numele preşedintelui FR Baschet, Carmen Tocală. Primarul comunei Tuaț, Florin Lela, i-a și arătat președintei FRB plăcuța ce va fi fixaă la intrarea în sală. Pe de altă parte, Marcel Urban regretă că echipa de baschet 3×3 nu a putut pune mâna pe cei 10 mii de euro puși la bătaie de Federație pentru proiectele de suflet din țară și proiectul a trebuit preluat de Cetatea Voluntarilor. „Am încercat să ne clasăm pe un loc cât mai bun şi să câştigăm premiile în bani puse în joc la 3×3, în Cupa României, pentru a dona apoi suma respectivă pentru proiectul şcolii din Nadăş. Din păcate, nu am reuşit pentru că am avut în faţă alte formaţii mai bune, şi ele luptând pentru alte cazuri sociale. Ana mi-a spus, însă, că nu e nicio problemă, vom duce proiectul mai departe şi iată că suntem aici, în faţa dumneavoastră. Sunt foarte impresionat de ceea ce am reuşit să facem împreună cu Federaţia şi cu toţi partenerii, mulţumim şi presei care a făcut acest caz cunoscut. Totodată, am foarte mare încredere în doamna Tocală că va reuşi să resusciteze baschetul românesc”, a spus preşedintele clubului „galben-albastru”.

Creşă sportivă la Grădiniţa P.P. nr.14! 120 de copii şi 50 de tineri vor beneficia de sala din Nadăş, car va purta numele lui Carmen Tocală
Ultima care a luat cuvântul la eveniment a fost chiar invitatul special. Carmen Tocală a acordat, la rându-i, câteva diplome din partea Federaţiei celor care contribuie realizarea proiectelor sociale şi sportive ale Aradului. „Baschetul înseamnă mai mult decât ne imaginăm, lăsând la o parte performanţa, facem educaţie prin sport, sănătate prin mişcare, inima şi muşchii se dezvoltă, creierul se oxigenează mai bine. Nu degeaba coşul este ţinta noastră, pentru că ţinta trebuie să fie mereu tot mai sus, să ne dezvoltăm şi să tindem spre obiective măreţe. Ceea ce am găsit aici la Arad este ceva extraordinar, atât de multă lume implicată şi adunată în jurul unui scop social, educaţional dar şi sportiv. Presa acordă un interes major evenimentului şi chiar mă bucur să văd implicare şi suflet, pentru că în momentul în care intervine sufletul nu mai avem limite, ne putem autodepăşi. Am început cu renovarea sălii, materialele sportive au fost deja achiziţionate şi donate, după care vom veni şi cu programul, pe partea de creşă sportivă va fi ceva nou şi pentru noi, ca Federaţie, pentru că nu am avut până acum ante-preşcolari, dar vom încerca să contribuim şi noi cu ce se poate, este o iniţiativă lăudabilă şi binevenită, sper că aceşti copii vor alege baschetul pentru a performa în sport. Am fost emoţionată şi onorată şi când s-a anunţat faptul că denumirea sălii de sport îmi va purta numele, am regăsit practic Aradul copilăriei, când veneam să joc aici, le ştiu pe toate fetele de mare valoare ale oraşului, începând de la Diana Ciupe şi Moni Brosovszky, până la toate celelalte. Sper să se alăture acestor proiecte, să ajute copiii şi să dea înapoi şi ele din ce le-a oferit sportul de mare performanţă. Sincer, dacă aş face ceva în afară de baschet aş prefera să mă înscriu în Cetatea Voluntarilor, de fapt eu deja sunt voluntar în această cetate a baschetului cum îmi place să spun şi mă simt de aici!”, a spus șefa baschetului românesc.

Tocală: „Aștept Aradul în Cupele europene”
Tocală a avut cuvinte de laudă şi la adresa echipei arădene de baschet feminin FCC UAV, nimeni alta decât liderul Ligii Naţionale, cu şanse mari de a juca în acest sezon finala campionatului. „Echipa din Arad este un brand naţional, pentru că are atâţia ani în spate de performanţe şi titluri, participări în cupele europene, plus suporteri care vin şi fac o atmosferă frumoasă în sală. De fapt, şi noi la baschet jucăm pentru suporteri, care trebuie să vină să le susţină pe fete în număr cât mai mare. Aradul a fost şi este o echipă competitivă, nu degeaba a revenit în topul naţional, dar eu o aştept să revină în cupele europene, pentru că are tot ce îi trebuie. Au adus şi jucătoare talentate românce, care sper să demonstreze pe teren că îşi merită locul în echipa naţională”, a mai spreședintq FRB, care la această oră asistă la duelul „studenţesc” din Polivalenta arădeană, dintre FCC UAV Arad şi Universtatea Cluj, din cadrul etapei a 19-a a LBNF.
FOTO: Ciprian Petcuț

