Petrescu a comandat, conducerea s-a executat: Transferul lui Roger la CFR Cluj e ca și făcut!

Meciul UTA – Dinamo de astăzi, de la ora 17, va fi – cel mai probabil – ultimul pe care Roger jr. (25 de ani) îl va juca pentru formația arădeană. Brazilianul semnase un contract valabil de la 1 iulie cu CFR Cluj, dar Dan Petrescu l-a solicitat mai repede conducerii sale. Iar aceasta s-a executat din moment ce Cristian Balaj, președintele campioanei, a declarat foarte sigur pe el aseară, la Telekom Sport: „S-a ajuns la un acord cu UTA, Roger de luni este jucătorul nostru. Suma este confidențială, nu este suma vehiculată în presă, dar nu este nici gratis. Suma este legată de performanțele pe care le vom obține, noi sperăm măcar la grupele Europa League”.
Evident, banii pe care „oficialii” arădenilor nu poate fi 75 de mii de euro, adică cea vehiculată la începutul săptămânii în presă, ci mai mult decât. De altfel, digisport.ro susține că: ”CFR s-a înțeles cu UTA pentru Roger contra sumei de 200.000 de euro”, în timp ce conducerea „roș-albilor” nu dorește să spună nimic înaintea unui meci oficial, în care Ionuț Badea intenționează să conteze pe mijlocașul brazilian încă din primul minut. Deocamdată, rămânem cu declarația de joi a lui Alexandru Meszar, care deschidea porțile pentru o posibilă înțelegere cu CFR, dar nu în orice condiții: Într-adevăr, suntem în tratative, în negocieri cu CFR Cluj, dar nimic mai mult. Aceste negocieri au început în urmă cu o lună de zile, dar în momentul de față jucătorul nu e transferat. Mai mult nu vreau să comentez, ci să ne concentrăm cu toții pe meciul cu Dinamo, de duminică. Pe de altă parte, perioada de transferuri se încheie luni, până atunci se poate întâmpla orice. De obicei, se fac multe transferuri în ultima zi a perioadei de mercato”.
Așadar, Roger ar trebui să se prezinte de mâine la noua sa echipă, care l-a mai luat și pe fundașul Yuri de la Gaz Metan și mai forțează anticiparea sosirii lui Braun, de la Botoșani, după „modelul Roger”. „Pentru Yuri s-a discutat cu persoane de la club. La un moment dat era greu să găsim persoane cu care să discutăm de la Gaz Metan. S-au trimis adrese oficiale şi s-a ajuns la un acord. Yuri este jucătorul CFR-ului. S-a ajuns la un acord şi cu Roger. De luni este jucătorul CFR-ului”, a declarat aseară președintele celor de la CFR, Cristian Balaj, la Looksport. Totalul „operațiunii” pentru cei trei fotbaliști s-ar ridica la 500 de mii de euro.


E păcat ca semnal pe 1 an cu jucători buni……minim 2-3 ani trebuie semnat….Si atunci cine vrea sa dea bani nu maruntis
Si sa ne uitam la borosani…..oare unde gasesc tot timpu jucători buni?
Scuzati greselile de ortografie🙏
stai linistit..la vara e inapoi….oricum e un jucator care a luptat pentru UTA si el crede ca merge la mai bine..ramane de vazut,mi-e sa nu aibe o surpriza…daca joca cat RUSU nu o sa-i fie ok,e inca tanar…probabil merge pentru bani ,spera sa joace si in cupele europene ,nu e de condamnat pentru asta ..problema e ca nu prea avem un jucator pe profilul lui,chiar s-a cunoscut lipsa lui ROGER cand nu a fost pe teren,,
Pacat ca, pleaca ROGER un jucator foarte important pt. UTA. Ce bine era sa ii fi facut un contract beton si atunci UTA ar fi putut avea multe de castigat !!! Asata este, mergem inainte !!!
nici la botosani nu au contracte pe termen lung,salariile sunt mici,dar le dau drumul la prima oferta fiindca aduc gratis altii mai buni in loc ..asta inseamna sa ai ochi la jucatori si uite ca e o reteta de succes din moment ce ei sunt deja cu un picior in play off
Financiar e binișor, sportiv nu prea. Dar în situația dată, e cel mai bun scenariu.
Atenție mare ca am pierdut în 2 săptămâni la mijloc, 2 jucători utili echipei (Roger și Passaglia) și nu a venit nimeni în locul lor. Maine e ultima zi de transferuri, poate reincercati la un Ronaldo Deaconu sau aveți voi o surpriza… forța UTA!
Deaconu a semnat in China.Dar poate Cascini cu 7 goluri….
eu cred ca trebuia ofertat purece..e aradean, un jucator de valoare si cu experienta si care joaca si nu prea joaca hagi,..
S-au de la Gaz Metan Medias !!!