Mai autoritari în așa-zisa revanșă amicală: Unirea Sântana – Frontiera Curtici 1-4

După trei zile, Unirea Sântana și Frontiera Curtici s-au întâlnit din nou în amical. De data aceasta, gazdă a fost prim divizionara județeană, pe terenul din Pîncota, care nu se prezintă în cele mai bune condiții. Dacă miercuri au câștigat la limită, după reușita lui Andrieș, de această dată „grănicerii” s-au impus mai clar, cu 4-1.
Scorul pauzei a fost 0-2, după ce Prică a transfomat în gol, din 6 metri (min. 12), o acțiune purtată pe dreapta de colegii săi, iar Avrămuțiu a profitat de o greșeală a lui Csurka (min. 23). „Roș-negrii” au avut și ei o ocazie importantă în prima parte, prin Popa, care a reluat în portar.
Acesta din urmă avea să se accidenteze, apoi aceeași soartă a avut-o și nou-intratul Stanciu, iar variante pe bancă nu au mai prea fost pentru Ștefan Boroș. Curticenii, în schimb, și-au văzut de treabă și Burlă a făcut 0-3 după un șut plasat de la 16 metri (min. 61), iar Kevin Varga a înscris și el, din centrarea unui alt junior, Zogo (min. 79). Golul de onoare al Sântanei a venit cu 5 minute înainte de final, când Mario Pașca a prins un șut superb de la 25 de metri, mingea ducându-se sub transversală.
Absențelor de lungă durată ale lui Caba și Politic s-a alăturat și problema medicală de câteva zile a lui Trabalka, în timp ce Ianc a plecat de la echipă. „Am avut jucătorii numărați, iar aseară, în jurul orei 20, am avut și un antrenament destul de intens. Nici suprafața de joc nu a fost extraordinară, dar asta nu e o scuză, și Curticiul a jucat pe același teren. Ne-au învins clar, sunt o echipă de un eșalon superior până la urmă, nu ne rămâne decât să devenim și noi mai buni și mai ales să ne recuperăm jucătorii accidentați”, a spus Ștefan Boroș, antrenorul celor de la Sântana.
Ca și miercuri, Frontiera nu a putut conta pe Huțanu, Lolea și Al. Pavel. „Antrenamentul a fost bun, caut formula cu care vom începe partea a doua a sezonului. Sunt mulțumit de angajamentul fizic, au fost acțiuni bune de poartă, mai puteam finaliza. Sperăm să nu avem accidentări până la meciul cu Crișul. Mi-aș mai fi dorit ceva jucători, mai ales atacanți, în timp ce la juniori stăm bine, avem pe cine să ne bazăm”, spune Radu Anca. Tehnicianul lui „Fronti” își va mai vedea echipa la lucru și miercuri, la Vladimirescu, dar și sâmbătă la Pecica.
Formații:
Sântana: Csurka – Dănilă, Savin, Bercu, R. Varga – Olteanu, Bodea – D. Marc, Martin, A. Pașca – Popa. Au mai jucat: Mureșan – Stanciu, Kozma.
Curtici: Mucha – Morar, Calvin, Gligor, Puta – N. Varga, Burlă – Moldovan, Prică, Andrieș – Avrămuțiu. Au mai intrat: Nan – Vereș, Cleuță, A. Popescu, Ciupuligă, Zogo, Vărădean, K. Varga.

