UTA, fără gol primit în Liga 1 cu arbitrul meciului cu Clinceniul la centru!

UTA și Academica Clinceni dau startul fazei a doua a competiției în Liga 1. Disputa de vineri, de la ora 17,30, de la Arad, contează pentru prima etapă a play-otului, iar dreptatea în teren va fi împărțită de Florin Andrei.
„Centralul” din Târgu Mureș a mai condus două meciuri ale arădenilor în Liga 1, ambele în stagiunea precedentă, încheiate cu cifra zero în dreptul golurilor marcate de adversari. În februarie 2021, UTA și Botoșani bifau remiza albă în returul sezonului regulat, pentru ca două luni mai târziu, echipa lui Laszlo Balint să o bată pe Dinamo în play-out, cu 1-0, cu Andrei la centru. Meciul a fost decis de David Miculescu, aflat la prima sa reușită în Liga 1, una cu capul, din centrarea lui Shlyakov. Altfel, arbitrul târg-mureșean i-a mai arbitrat pe „roș-albi” în 8 partide din Liga 2-a, bilanțul fiind de trei victorii, o remiză și patru înfrângeri.
Mâine, pe arena „Francisc Neuman”, Florin Andrei va fi asistat de alba-iulianul Alexandru Vodă și bucureșteanul Mihăiță Necula. Rezerva vine tot din capitală, în persoana lui Bogdan Dumitrache. Observator de arbitri este Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea), iar de joc, Viorel Ilinca, din Pitești.
Iar si din nou,incepem un meci,privitor la arbitraje posibile,discutii fara rost…Trebuie sa-i impaturim de la inceput,sa-i calarim din secunda 1-i,pana la fluierul final.Fara frica!Trebuie hotarare,asalt continuu,raiduri..Nu noi ne adaptam adversarului,indiferent care ar fi el, ci noi trebuie sa impunem jocul si sistemul…Sa se adapteze ei,adversarul,daca pot sa ne contracareze…Asa vad eu…
@Giro… Așa văd și io!