Fotbal judetean

Luptă fără istoric pentru locul 2: Victoria Felnac – CS Socodor 0-3





Derby-ul pentru locul 2 al Ligii a IV-a Arad a fpst câștigat de oaspeții de la Socodor, care – astfel – și-au revanșa față de felnăcani pentru eșecul din tur. Absențele lui Lucian Ciba aveau să se dovedească importante, Șiclovan, Edu sau Pasăre (ultimii doi suspendați) fiind piese importante în angrenajul echipei.

VI-FE parcă a început mai bine și Dancă a avut un șut periculos din dreapta, dar mingea s-a dus pe lângă. Aceeași soartă a avut și finalizarea cu Ghergar, dar din stânga, după care Socodorul a deblocat meciul. În minutul 17, Al. Lezeu a executat o lovitură liberă de la 18 metri, mingea a lovit transversala, după care l-a lovit pe Istin în spate și a intrat în plasă. Gazdele au reacționat prin șutul peste poartă al lui Măgulean, însă de marcat au făcut-o tot vizitatorii. În minutul 28, Pirtea a primit o minge în stânga de la Lezeu și a plasat perfect mingea cu stângul pe lângă Rusu.

Ca și în prima parte, felnăcanii au început mai bine, dar Puie s-a lăsat prea mult pe spate în momentul șutului, iar Băd a fost semnalizat în offside după ce marcase. Iar Socodorul a mulțumit din nou și a punctat pentru 0-3 la o fază cât se poate de simplă. În minutul 68, Copil a executat o lovitură liberă de pe dreapta, iar Olariu a marcat plasat cu capul  din numai 7 metri. Oaspeții au mai stins motoarele, iar Victoria a renuțat și ea să mai creadă, astfel că minutele s-au scurs fără evenimente deosebite.

Bătrân: „Arbitraj incoerent, dar neinfluent asupra rezultatului”

E al doilea 0-3 la rând pentru Victoria Felnac, după cel de la Păuliș, semn că urcușul e mai greu decât se anticipa. Iar cel puțin accidentarea gravă a căpitanului Șiclovan (ruptură de ligamente) e foarte importantă în randamentul echipei. „Cu toate că am început mai bine ambele reprize, trebuie să recunoaștem că echipa din Socodor a câștigat meritat. A fost mai pragmatică, a controlat tactic meciul, în general meciul a fost frumos, între două echipe ce-și merită locul în clasament. La noi au contat și cele trei absențe, pentru că nu avem un lot cu prea multe variante de înlocuire. Trebuie să amintesc și că am avut parte de un arbitraj destul de incoerent, ce a enervat ambele echipe, dar, altfel, el nu a influențat în niciun fel rezultatul final. Asta e, se mai întâmplă să prinzi și altfel de zile, le-am rămas azi datori suporterilor noștri și autorităților felnăcane, care ne sprijină, vom încerca să ne revanșăm încă din etapa ce urmează. Aș mai vrea să felicit Socodorul, din punctul meu de vedere e principala favorită la promovare”, a spus Marius Bătrân, noul președinte al Felnacului.

Darazs: „Nu avem presiune, jucăm dezinvolt”

Socodorul și-a consolidat poziția a doua și s-a apropiat la un singur punct de liderul din Ineu. „Ca și etapa trecută, cu Vladimirescu,  eu zic că am făcut un meci foarte bun pe toate momentele jocului. Băieții respectă sarcinile de joc, asimilează mult la cele două antrenamente săptămânale, iar transferurile lui Szabo și mai ales Lezeu sunt foarte reușite pentru noi. Nu avem nici presiune, băieții joacă dezinvolt și, până la urmă, avem destui fotbaliști care pot face oricând diferența. Încă nu ne gândim la play-off, mai avem două meciuri grele, cu Păuliș și Sântana”, afirmă Tibi Darazs, antrenorul viceliderului din Liga 4-a.

Formații:

Felnac: Fl. Rusu – A. Ponta, Tomuț, Istin, A. Mocan – Dancă, S. Măgulean (67 R. Fritea), Sîrbu, Drîglă (46 Puie) – Ghergar, Băd. Antrenor: Lucian Ciba

Socodor: Vaida – D. Szabo, Pele, Gherheș, Țoca – Dema, Turcuș (46 Olariu) – Copil (86 Flueraș), Al. Lezeu, Pirtea – Faur (80 C. Covaci). Antrenor: Tibor Darasz

Arbitri Ungaria: Laszlo Istvan – Farkas Csaba, Balint Zoltan. Observator Ungaria: Bogyo Imre

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button