Baschet

Vicecampioanele Aradului în vizită la Primărie: Bibarț – răsfățatul zilei, fără a oferi nici măcar o floare! + FOTO





Vicecampioanele României la baschet feminin s-au întors acasă, iar Călin Bibarț nu putea rata momentul să apară în tabloul finalului de sezon. Primarul Aradului le-au găzduit pe fetele de la FCC Baschet UAV Arad la Sala Ferdinand, alături de antrenorul Bogdan Bulj, directorul tehnic Dan Moraru și preparatorul fizic, Sorin Mîneran. Le prezidiu a luat loc președintele Marcel Urban, dar și sponsorii echipei Florian Pop și Emanuel Mariș, din partea FCC Environment Arad, dar și prorectorul UAV, Sandu Popa. Rectorul Ramona Lile a absentat, fiind plecată din localitate, iar Ovidiu Șerban, managerul CS U Arad a invocat din motive de sănătate.

Bibarț le-a felicitat pe fete, a reafirmat sprijinul Primăriei la alcătuirea bugetului și pentru sezonul viitor, iar în rest a fost glumeț, jovial. Edilul susține că a încercat să mute meciul decisiv al finalei pe teren neutru, doar că „oficialii” celor de la SIC Sfântu Gheorghe nu i-au dat curs solicitării. Apoi, Călin Bibarț a fost răsfățat cu pupici pe obraz de Brankica Hadzovic și Ildy Nagy, care i-au și oferit o medalie, o diplomă înrămată, dar și o minge de baschet specială. Altfel, în astfel de ocazii, buchetele de flori pentru fetele vicecampioane nu aveau voie să lipsească, dar prioritară era poza de final.

Inclusiv reprezentanții UAV și FCC Environment Arad și-au oferit sprijinul financiar și pentru sezonul ce va începe în luna octombrie, cu menținea că Mariș a făcut apel și la alte firme private să contribuie la bugetul baschetbalistelor pentru ca ștacheta să fie ridicată și mai mult. În fine, Urban a anunțat că echipa se va înscrie și în cupele europene din sezonul ce vine.

Foto: Ciprian Petcuţ (baschetarad.ro)

4 comentarii

  1. La ce sa te aștepți de la țăranul de Bibi? O floare nu a oferit fetelor! Bine ca a stat la poze și a ținut medalia în gură, de parca a muncit el pentru ea! Oportunist de doi lei, crede că dacă alocă bani clubului, o face din banii lui personali! Adevărații sponsori au avut mai multă decență!
    La mintea lui, cei de la Sepsi trebuiau să accepte să se joace finala pe teren neutru! ? Ca ce chestie? Cred ca au ras de el și cu fundul! Vai ce primar avem, zici că îi păcălici! Câți ani are omul ăsta? Se comportă ca un băiat răsfățat de 14 ani! Nu mi-l imaginez pe primarul municipiului Oradea făcând astfel de grimase! Bibi, du-te la tine la Târnova și lasă-ne în durerea noastră!

    0
    0
  2. ce penibil e Bibi asta, si-a facut poze cu ele de zici ca din buzunarul lui a dat banul orasului…. penibil, sincer! le-a primit pe fete ca emirul Quatarului la Palat. Romania secolului 21….

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button