Stranieri aradeni

Ex. lipovanul Sabău a preluat oficial Ungheniul! Ad. Pop: „O schimbare de atitudine, de viziune și totodată o energie nouă, tânără”





La 24 de ore de la despărțirea de Șoimii Lipova, Flavius Sabău (37 de ani) și-a oficializat relația cu Unirea Ungheni. Formația din județul Mureș e pe locul 3 al play-offului seriei a 9-a a Ligii a 3-a, la 7 puncte în spatele formației de pe locul 2 ce duce la barajul de promovarea în eșalonul doi, deci antrenorul arădean are obiective legate de următoarele două sezoane. Unirea trebuie să ajungă în eșalonul secund cel târziu în vara lui 2024. Interesant este că după ce a lucrat 6 ani și jumătate cu Radu Pop, la Lipova, acum Sabău va lucra cu un alt Pop, la Ungheni. Diferența ar fi că Adrian deține și licența A UEFA, în timp ce Sabău încă dorește să și-o dobândească.

Pe pagina de facebook a formației din Ungheni au venit și dovezile legate de semnarea contractului, însoțite de următoarele precizări

”Cu o experiență clară dobândită în Liga a III-a, aici unde în ultima perioadă a purtat adevărate lupte în ceea ce privește jocurile de baraj disputate pentru echipa coordonată, sosit acum de la Șoimii Lipova sub stindardul ‘unghenar’ roș-albastru, Flavius Sabău este începând de astăzi noul tehnician al echipei orașului Ungheni!!

<<Văd în această schimbare de tehnicieni, o schimbare de atitudine, o schimbare de viziune și totodată o energie nouă, tânără și mai determinată ca oricând să ducă o luptă lungă și anevoioasă în accederea în liga superioară!

Vreau să mulțumesc fostului tehnician pentru munca depusă, vreau să le mulțumesc domnilor consilieri locali, domnului primar al orașului, pentru încrederea și susținerea continuă și desigur suporterilor noștri dragi, pentru răbdarea și devotamentul dovedit la meciurile disputate pe teren propriu, iar împreună sunt sigur că vom reuși să ne atingem obiectivele propuse, ca o adevărată echipă!

Mult succes noului antrenor Flavius Sabău, practic noul membru al familiei Unirea Ungheni!>>, a declarat managerul clubului, domnul Adrian Pop”

2 comentarii

  1. Ce sa pot spune?Succes lui Sabau!Caile fotbalului sunt foarte intortocheate si ciudate…Poate are sansa sa promoveze…
    Bafta!

    0
    0
    1. Dar de ce ar trebui să zici ceva despre orice??? Las-o așa! Succes Sabău! După 6 ani într.un loc oricine se erodează! Nu mai zic de acest Giro care este deja răsuflat, expirat, depășit, erodat… În comentarii, evident!

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button