UTA Arad

Live-text Liga I (play-out), etapa a 8-a, ora 15,00: UTA – CS Mioveni 1 – 0, final





UTA intră pe teren pentru ultima oară în acest sezon în fața propriilor suporteri împotriva celor de la CS Mioveni. Arădenii vor, așadar, să se despartă cu un meci bun și un rezultat pe măsură de susținătorii săi, în timp ce argeșenii au nevoie de victorie pentru a evita matematic inclusiv  participarea la barajul de menținere în Liga 1. Meciul contează pentru etapa a 8-a a play-outului.

Formații:

UTA: Balauru – Vukcevic, Benga, Erico, Shlyakov – Ubbink, Batha, Vorobjovas – Miculescu, Cardoso, Otele. Rezerve: Roşca – R. Pop, Isac, Dima, Dangubic, Medjimorec, F. Matei, Laukzemis, Baravykas

CS Mioveni: I. Popescu – I. Balaur, Scarlatache, Garutti – Rădescu, Dumitriu, Lixandru, R. Trif – Raicea, B. Rusu, Sanoh. Rezerve: Ducan – Oancea, Burnea, Al. Iacob, Toma, Vereş, Blănaru, Buziuc, Tomczyk

Arbitri: Horia Mladinovici (București) – Mihai Marica (Bistrița), Daniel Mitruți (Craiova). Rezervă: Ionuț Coza (Cernica – Ilfov)

Observator FRF: Iosif Olah (Sfântu Gheorghe)

Observator LPF: Ion Marin (București).

Min. 1 – A început partida de la Arad în fața a aproximativ 5500 de spectatori, gazdele sunt în obișnuitul echipament roșu – alb, oaspeții în galben – verde. Lovitura de start simbolică a partidei este dată de către Flavius Domide, cel care astăzi împlinește vârsta de 76 de ani și este aplaudat în picioare de întreg stadionul! Mioveniul are prima minge a acestei confruntări

Min. 2 – UTA deschide scorul dar de la margine se semnalizează offside! Arădenii au beneficiat de un corner executat de Ubbink, Erico a reluat cu capul dar Popescu a respins, mingea a ajuns la Otele care de la 6 metri a trimis balonul în plasă însă de la margine s-a ridicat fanionul!

Min. 5 – Se joacă la mijlocul terenului cu cele două formații împărțindu-și momentele de posesie

Min. 8 – Penalty pentru UTA! Ubbink a centrat din corner, Erico a reluat cu capul dar a fost imediat lovit de Rădescu cu capul în figură și centralul Mladinovici arată punctul cu var!

Min. 10 – Batha execută penalty-ul dar Iustin Popescu ghicește colțul și respinge în corner!

Min. 14 – Benga acuză probleme musculare și va fi înlocuit cu Medimorec. La faza imediat următoare ieșirii lui Benga în afara terenului pentru a primi îngrijiri medicale Bogdan Rusu a pătruns în careu și a tras de la 13 metri lateral dreapta pe lângă

Min. 15 – Se produce schimbarea, Medimorec îi îa locul lui Benga

Min 18 – Erico și Garutti solicită îngrijiri medicale după o ciocnire produsă aproape de mijlocul terenului, ambii acuză dureri în zona capului

Min. 22 – UTA este în ofensivă însă nu reușește să creeze pericol la poarta oaspeților

Min. 25 – Garutti trage slab de la 22 de metri și Balauru reține

Min. 27 – GOOOOOL UTA! Fază superbă de atac plecată de la Ubbink care îl deschide pe Miculescu în dreapta, acesta pătrunde în careu, trimite la 12 metri de unde Cardoso luftează, mingea ajunge la Otele care îi așează lui Vorobjovas care de la 14 metri din poziție centrală deschide scorul cu un șut plasat!

Min. 32 – Fază prelungită de atac a UTA-ei finalizată cu șutul lui Miculescu din întoarcere la colțul lung scos de Popescu

Min. 34 – Ubbink trimite o centrare pe jos în careul oaspeților, Otele reia cu vârful bocancului din cădere dar Popescu reține încă o dată

Min. 36 – Iese Trif de la oaspeți și intră Oancea

Min. 39 – Nou intratul Oancea centrează în careu dar Shliakov respinge în corner

Min. 42 – Contraatac purtat de Raicea pe dreapta, acesta trimite în careu pentru Bogdan Rusu care din alunecare trage în Balauru care reușește să rețină în doi timpi

Min. 45 – Erico reia cu capul după o centrare din corner dar mingea se duce pe lângă. Două minute de prelungire pentru această primă parte

Min.45+2 – E pauză la Arad, UTA conducând după reușita lui Vorobjovas și având și un penalty ratat de Batha. De menționat că la această partidă, la tribuna oficială, sunt prezenți cei din grupul de oameni de afaceri ce doresc preluare UTA-ei, în frunte cu Simion Apreutese și Cătălin Juncan, lângă ei fiind și Marius Grada! Pe durata pauzei fanilor utiști le va fi prezentat trofeul de campioni mondiali obținut de elevii din grupul Delta Force de la Liceul de Informatică care au cucerit primul loc la concursul mondial First Tech Challenge

Min. 46 – Se reia confruntarea dintre UTA și Mioveni, fără modificări în cele două garnituri

Min. 49 – Batha trage de la 22 de metri mingea trece însă pe lângă

Min. 52 – Încearcă Garutti în șut de la 25 de metri însă mingea merge mult peste

Min. 55 – Șutul lui Ubbink de la 25 de metri din poziție centrală trece peste poarta lui Popescu

Min. 59 – Contraatac UTA, Miculescu îi pasează lui Cardoso care de la 14 metri trage dar mingea este deviată de Scarlatache și reținută de Popescu

Min. 63 – UTA domină în aceste momente însă greșește mereu la ultima pasă și defensiva oaspete reușește să respingă

Min. 65 – Cardoso preia pe piept la marginea careului și trage din întoarcere însă mingea ocolește cadrul porții

Min. 68 – Iese Sanoh și intră Blănaru

Min. 69 – Shliakov centrează de pe stânga iar Batha reia cu capul de la 14 metri dar trimite pe centrul porții și Popescu reține

Min. 70 – Laukzemis intră în locul lui Cardoso

Min. 74 – Triplă înlocuire la oaspeți:  Burnea, Toma și Tomczyk intră în locurile lui Lixandru, Balaur și Rădescu

Min. 77 – Răspunde și Ionuț Badea cu o triplă înlocuire: Otele, Miculescu și Ubbink sunt înlocuiți de Matei, Pop și Isac

Min. 80 -Dumitriu încearcă să îl surpindă pe Balauru cu un șut de la 60 de metri dar portarul arădenilor oprește balonul cu pieptul

Min. 84 – Vukcevic pătrunde pe dreapta și trage de la 14 metri lateral dreapta însă mingea se duce peste

Min. 86 – Laukzemis îi pasează lui Pop iar puștiul UTA-ei trage de la 20 de metri puternic dar mingea trece pe lângă poartă

Min. 89 – Centrarea lui Raicea din lovitură liberă de la 30 de metri e reținută fără probleme de Balauru

Min. 90 – Contraatac al UTA-ei 4 contra 2 dar Vukcevici pasează greșit pentru Matei care pierde mingea în fața lui Scarlatache. Trei minute de prelungire.

Min. 91 – Galben pentru Burnea

Min. 93 – Matei primește în careu de la Vukcevic dar preferă o cascadă de driblinguri în locul unui șut și e blocat până la urmp

Min. 94 – Fluier final la Arad, UTA se impune cu 1 – 0 în ultima reprezentație în fața fanilor din acest campionat, grație reușite lui Vorobjovas

25 comentarii

    1. Cine e acest cretin de comentator…sa nu stie ca azi Flavius Domide legenda UTA-ei implineste 76 de ani.
      Sa nu spui 5 minute nimic la aniversare…penibil.Mai ales sa nu comentezi imaginile.Penaliza -til Digi !!!!!

      0
      0
    2. ei comentează din studio de la bucuresti..de aia nu a stiut. până la urmă i-au soptit că e vorba de Domide

      0
      0
  1. Brosovszky inainte de meci:
    Se discută deja cu jucatorii care vrem să ii aducem.
    E clar ca nu va fi vândut clubul la felul cum se fac planuri.
    Dacă nu ii obliga federația nu ar fi recunoscut nici acum datoriile de 2 milioane de euro.
    Batha bate penalty degringolada totală la anul același obiectiv Salvarea de la retrogradare!

    0
    0
    1. 2 milioane euro in trei sezoane de Liga 1 e exagerat de mult .Oamenii de afaceri care doreau să cumpere clubul au plecat din Arad.Se zvonește că vor să investească la Dinamo dacă scapă de retrogradare.Ciudată întorsătură iau lucrurile,oricum UTA nu poate continua așa se adinceste și mai mult în datorii.In sfârșit gol.

      0
      0
      1. De ce vorbesti prosti, cine ti-a spus ca au plecat din oraș si vor sa investească la Dinamo? Daca nu ai dovezi la ce afirmi mai bine manici … alceva.

        0
        0
  2. Va dați seama ce specialiști sunt la echipă dacă intre Batha si Mode iau prelungit contractul lui Batha.

    0
    0
  3. Vaai ce dezastruos joaca UTA in repriza a doua, incompetenta maxima ! Efectiv ți-e rușine să te uiți la meci. Trebuie să iasă Eriko cu mingea din propriul careu că sa atace…..

    0
    0
  4. Din păcate tot mai mulți din cei care postează sunt la baza doar frustrați și refulați…dacă n-ai nimic bun sau constructiv de spus….atunci TACI.
    Cei care aveau ceva de spus apar tot mai rar- probabil dezgustați de alde Lotzi și alți câțiva…

    0
    0
  5. Citind comentariile, constat că arădenii sunt mulțumiți de parcursul UTA-ei în liga I, la juniori sunt mulțumuți de rezultatele Academiei UTA, sunt mulțumiți de fotbalul practicat și rezultatele echipelor din Liga a III a. Am trăit tot campionatul la intensitate maximă toate meciurile, dezamăgirea este foarte mare.
    Singurul lucru bun din fotbalul arădean era arbitrul HAȚEGAN. Îi doresc multă sănătate și să ne mai încânte cu arbitrajele sale.

    0
    0
    1. nu trebuie sa fim dezamagiti..deocamdata atata putem,poate daca nu ne furau arbitri in destule meciuri si mai dadeam si cateva goluri din ratarile imense avute,eram cateva locuri mai sus..acum nu mai conteaza..sa speram ca sezonul viitor vom fi mai buni si ne vom bate acolo sus..

      0
      0
  6. wow, s-au trezit toti expertii din mahmureala sa comenteze meciul si transferurile. fratilor, eu zic sa faceti o cheta si sa puneti de o firma de consultanta sportiva, si scrieti cate un raport amanuntit dupa fiecare meci, da asa, fain, analiza swot vreau de la voi!, dar frumos, pdf, cu atasamente, sau macar o pagina de youtube.

    0
    0
  7. Oare chiar nimeni din conducere nu poate să ia atitudine împotriva invadării terenului la sfârșitul jocului.
    E deranjant pentru spectatori și mai ales pentru jucători și mai este și neregulamentar.Am văzut o grămadă de oameni la tribuna 2 care de fiecare dată stăteau după meci sa aplaude jucătorii plecând dezgustați.
    Incredibil cum clubul nu ia atitudine față de această problemă.

    0
    0
  8. Daca spui ca Meszar nu va da inapoi, ca nu va ceda…nimic…esti considerat ..” frustrat”. Mi-e limpede, in actuala stare…nu se poate spera la mai mult, dar ea convine celor care azi,..conduc UTA. Ei vreau….doar sa ramana ..la conducere, cu ei…nimeni nu va aduce bani,..mai multi, Cum ei tin ” cu dintii”,…de privilegii,…. va urma un an…cam la el, parerea mea este ca UTA nu va avea sperante mai mari,..din contra, cred ca …vom retrograda (…stiu..asta nu place…sa spui). La ce ne putem astepta : poate ..la un alt antrenor ( sper sa nu revina…Balint), la 3-4 noi jucatori,…aduci de acelasi…Apostu, la ceva tineri noi. Nu imi pot explica de ce este impins Pop si marginalizat…Mercioiu, si nici perseverenta in care, se spera ca…poate ca marca Laukzemis,…un foarte slab jucator. Azi apatrarea a ..tinut, Balauru ne-a aratat ca nu-i sub Iacob, Erico a jucat bine, inchiderea a fost ” asa si asa”, Batha si-an aratat limitele…la penalty, atacul,…cu Cardoso in centru a fost slabut. Am invins ,…dar nu am convins. Mioveni ramane o echipa….mai slaba…ca UTA.

    0
    0
  9. Acest tanar RARES POP la numai 16 ani , a jucat foarte bine , este o speranta mare a UTA-ei !!! Despre joc , pot spune ca, UTA a jucat destul de bine dar din campionatul urmator, UTA. trebuie obligatoriu sa faca niste transferuri OK, veo 5-6 pt. ai inlocui pe cei care trebuie sa plece !!! FORTA UTA Arad !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button