Fotbal judetean

Zărăndanii continuă lupta la titlu pe mâna centrafricanului Banam: Victoria Felnac – ACB Ineu 0-3





Returul play-offului Ligii a 4-a Arad a debutat în această dimineață, cu victoria cu 3-0 a viceliderului din Ineu la Felnac. A fost un meci deschis, cu ocazii mari și din partea gazdelor, în special în prima repriză, dar, una peste alta, succesul „alb-albaștrilor” este meritat.

Felnăcanii cu ocaziile, Ineul cu golul

Chiar și fără trei dintre titulari, Pasăre, Istin și Ghergar (suspendați), VI-FE a dat o replică bună formației din Țara Zărandului. Prima ocazie au avut-o în minutul 2, când Puie nu a fost semnalizat în offside și a reluat din poziție bună peste poartă. De niciunde a venit golul de 0-1, după exact 10 minute de joc. Centrafricanul Banam (18 ani) a șutat telefonat de la 20 de metri, Rusu a văzut târziu balonul ce a intrat lângă bara din dreapta sa. Gazdele nu s-au descurajat și Dan Puie a avut două ocazii imense de egalare în minutele 15 și 17. Mai întâi, a scăpat singur, a driblat și portarul, dar a întârziat finalizarea și a fost blocat de Hulbăr. Același atacant al Victoriei, avea să reia cu capul de puțin pe lângă colțul lung centrarea lui Dancă.

Rusu a apărat un penalty, dar a și luat golul doi din afara careului

La mijlocul reprizei, ineuanii au beneficiat de un penalty după împingerea lui Edu asupra lui Voștinar. Portughezul Wilmer a luat balonul, a bătut destul de slab, dar Rusu a avut meritul de a-i fi ghicit intenția și a evitat golul doi al adversarului. „Roș-albii” au reacționat cu cteva șarje ofensive, dar Merșca nu a avut cu adevărat probleme. În schimb, Rusu avea să ia din nou gol la colțul scurt de la Banam, tot după un șut de la marginea careului, dar de această la semiînălțime: 0-2 (min. 36). Până la ultimul fluier al reprizei, Drîglă a mai trimis un șut de puțin pe lângă, iar execuția deviată a lui Edu din lovitură liberă a căzut doar pe plasă. Voștinar putea clarifica defintiv lucrurile, dar lovitura sa de cap din careul mic a fost parată de Rusu.

Puține ocazii după pauză, concluzia s-a scris în ultimul minut

Așa, felnăcanii au continuat să creadă, însă Puie nu a fost pur și simplu în zi de gol, mai reluând odată imprecis din 14 metri ușor lateral dreapta. Banam putea face tripla în minutul 62, după ce a primit o pasă de la Balaci, dar de această dată Rusu i-a blocat la timp unghiul din poziție de singur cu acesta. Pe o temperatură de vară, cele două echipe nu s-au mai omorât cu fotbalul în ultima jumătate de oră. Un șut al lui Spătaru de la distanță nu i-a pus probleme lui Rusu, în timp ce VI-FE s-a mai văzut în atac doar cu 3 minute înainte de final. Atunci, Băd a ciupit mingea în fața lui Merșca, dar a ezitat să trimită spre poartă din careul mic și a fost blocat de apărarea oaspete. Concluzia meciului, 0-3, a fost scrisă în ultimul minut de joc. Atunci, Balaci l-a găsit în mijlocul careului pe Răsvanță și acesta a trimis pe jos, în stânga portarului.

Ciba: „Îmi pare rău pentru Socodor, pentru că și-au făcut gânduri că jucam cu ei și cu Ineu nu…” 

După insuccesul de astăzi, Felnacul a pierdut și șansele matematice la primul loc, fără ca acesta să fie vreodată obiectivul clubului. „Prima repriză am controlat-o noi și am avut ocazii imense. Dacă marcam, joc era cu totul altfel, dacă nu marchezi nu ai cum să cîștigi. Îmi pare rău, chiar ne-am dorit să obținem un rezultat bun, pentru că erau foarte multe discuții, că jucăm pentru Ineu… Îmi pare foarte rău că nu am avut și ceilalți jucători la dispoziție, n-am avut să fac repriza a doua modificări, când deja am căzut mai mult psihic decît fizic. Cred că dacă în primele 10 minute din repriza a doua reușeam să marcăm, poate mai reveneam. Dar, una peste alta, în fotbal dacă nu marchezi nu ai cum să câștigi și, la ce ocazii am avut, cred că meritam să marcăm. Nu cred că a fost lipsă de concentrare pentru că nu mai avem o miză, pentru că i-am simțit destul de motivați înainte de joc și am avut toată săptămâna o discuție asupra acestui lucru. Îmi pare rău pentru Socodor, pentru că și-au făcut gânduri că jucam cu ei și cu Ineu nu… Am avut niște discuții cu Tibi (n. a. Darazs), care mi-a reproșat că o lăsăm moale și cu ei jucăm tare. Au fost alte date ale problemei și am avut tot lotul la dispoziție. Nouă, dacă ne lipsesc doi-trei jucători, deja se simte, avem câțiva jucători cu o vârstă înaintată care nu pot să ducă 90 de minute. Repet, dacă reușeam să marcăm primii sau măcar după să revenim cu un gol la ocaziile pe care le-am avut se schimba total jocul. Locul 3 era unul dintre obiectivele pe care l-am pus, dar și să fim ok și în Cupa României. Acum vedem ce putem reuși, cred că și Cupa ar trebui să fie un lucru care să ne mulțumească măcar pentru finalul pe care l-am avut”, a spus Lucian Ciba, antrenorul Felnacului.

Mihuț: „Suntem la mâna noastră” 

Cel puțin până deseară, când Socodorul joacă cu Sântana, la Pîncota, Ineul o egalează la puncte pe trupa lui Darazs. „Nu a fost foarte simplu, ei au început mai bine ca și noi, am fost un pic crispați și după două-trei ocazii ale lor, ne-am trezit și noi la realitate și am început să jucăm. A venit apoi și golul nostru și după aia  jocul a decurs în favoarea noastră. Îi cunoaștem valoarea lui Banam, o știm de când au venit, doar că a avut și mai are unele probleme cu acomodarea. Ne bucurăm că astăzi i-a ieșit și sperăm în continuare să ne ajute. Suntem la mâna noastră, urmează meciul direct cu Socodor, sperăm să cîștigăm și să ne luăm biletele pentru baraj. Dănuț Mâneran are o ușoară accidentare, era pregătit pentru repriza a doua, jocul a decurs în așa fel încît am reușit să îl menajăm pentru meciurile următoare”, a spus Teo Mihuț, „secundul” lu Cristi Sculici la Ineu.

Formații:

Felnac: Fl. Rusu – A. Mocanu, Tomuț, Edu, A. Ponta (85 Buz) – Dancă (78 Domide), S. Măgulean, R. Fritea, Drîglă – Puie (65 Sîrbu), Băd. Antrenor: Lucian Ciba

ACB Ineu: Merșca – Varga (90+1  Codrea), Karmanoczky, R. Șerban, Hulbăr – Zdrențan (90+1 Jurj) – Voștinar, Spătaru, Wilmer (71 Bărdan), S. Balaci (90+1 Nica) – Banam (85 Răsvanță). Antrenor: Cristi Sculici

Arbitri: Radu Bîtea – Cristian Cășuț, Florin Vesa. Observator AJF: Leontin Buda.









6 comentarii

  1. Cu Santana Felnac a luat 4 galbene
    Cu Socodor 7!!!!
    Cu Ineu in ambele meciuri nici macar un cartonas….!!!

    Dar iportant este ca antrenorul impreuna cu cei 4-5 “jucatori de casa” si-au “dorit” la fel de mult…
    Doar ca nu le-a iesit…

    0
    0
  2. Ce a declarat ciba ca au vrut etc dar nu a intrat , ca daca intra la 0 0 etc vb goale de adormit ce i ce nu cunosc fotbalul , sa fim seriosi , sa nu uitam cu cati juniori si tineri sau prezentat ineu in cupa cu felnac , pe mine nu ma intere cine merge la baraj pt ca dupa 1 an vor avea soarta lui curtici oricum , dar nici sa ne ia felnac de prosti pe toti din arad

    0
    0
    1. e simplu, Ineu nu a vrut sa-si complice drumul spre baraj cu meciuri de cupa romaniei … suntem pe final de campionat, apare oboseala, fiecare club are interesul lui, ineu cu campionatul, felnac cu cupa … ce e rau in asta?

      0
      0
  3. Toți vorbiți fără sa aveți habar, vorbiți din auzite, mesaje, cronica etc.
    Cei care sunt acolo știu foarte bine ce și cum a fost și dacă a fost invers ceva…asa sa le ajute Dumnezeu.

    0
    0
  4. Daca tu luci grec esgi in fenomen si nu stii mai multe ok bine , lasa cupa e vb de mai multe aicea , legat de intrarea la baraj cu echipa din mehedinti care cu siguranta vei vedea ca nu o intereseaza promovarea ,

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button