Superliga

Gyuszi Balint e ca și instalat la CSU Craiova, fostul antrenor al UTA-ei îl înlocuiește pe Laurenţiu Reghecampf!





Aşa cum vă anunțam încă de vineri, Laszlo Balint este tehnicianul care va antrena Universitatea Craiova în sezonul următor, după plecarea lui Laurenţiu Reghecampf.

După ce fostul selecţioner al României, Mirel Rădoi, a refuzat şi ultima ofertă din partea lui Mihai Rotaru, care prevedea acelaşi salariu pe care-l avea şi Reghecampf în Bănie, Mihai Rotaru a optat pentru fostul antrenor al celor de la UTA, care va fi instalat oficial astăzi, el urmând să semneze pentru un sezon, cu opţiune de prelungire, şi să încaseze o remuneraţie de 10.000 de euro pe lună. Din stafful tehnic pe care l-a avut cu el la Arad lipsesc „secundul” Cezar Zanfir și antrenorul cu portarii, Gabi Vasiliu, acesta reluându-și de azi treaba la UTA alături de Ilie Poenaru.

După ce va fi anunţat oficial, Laszlo Balint va conduce antrenamentul din această seară al Universităţii Craiova şi peste două zile va pleca alături de noii elevi în stagiul din Austria. Tehnicianul brașovean s-a despărțit de „roș-albi” după primele două etape din acest an, 0-1 cu Gaz Metan și 1-1 pe terenul Rapidului, în condițiile în care arădenii aveau 1-0 la pauză și un om mai mult pe teren. Nici relațiile dintre Balint și o parte dintre suporteri nu mai erau dintre cele mai bune.

Laszlo Balint a evoluat la Rapid Energia Brașov, Romradiatoare Brașov, FC Brașov, CFR Cluj, UTA Arad, Unirea Urziceni, Diósgyőri VTK și la Unirea Tărlungeni. A antrenat Academica Clinceni, ASA Târgu Mureș, Csíkszereda, Sportul Snagov şi UTA Arad, cu care a promovat în primul eşalon, dar nu a reuşit să califice în play-off „Bătrâna Doamnă”, în două sezoane consecutiv.

3 comentarii

  1. acum se va vedea valoarea lui! Cu lotul de acolo si la conditiile de pregatire eu zic că oltenii cu Gyuszi la timonă vor lua campionatul!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button