Arhivă articole

„Mohicanii” lotului utist se pregătesc să închidă poarta și în sezonul ce vine! „Vrem să îndeplinim un obiectiv mai măreț!”


În afara juniorilor Isac, Miculescu și Hrezdac, UTA și-a mai păstrat doar doi fotbaliști din lotul care a obținut promovarea – după 12 ani – de zile în Liga 1. Este vorba despre cei doi portari, Florin Iacob (28 de ani, sosit la Arad în vara lui 2019 de la Metaloglobus) și Dragos Balauru (32 de ani, venit în februarie 2020 de la Gloria Buzău), care constituie și astăzi unul dintre punctele forte ale echipei preluate din această vară de Ilie Poenaru.

În plus, cei doi experimentați goalkeeperi lucrează din nou, după o pauză de 4 luni de zile (timp în care au fost pregătiți de Dan Țapoș), cu Gabriel Vasiliu, fost membru al staffului lui Laszlo Balint. Iacob și Balauru au început al doilea lor cantonament la Rogla împreună (Iacob a e la al treilea după cel din vara lui 2019) și astăzi vor împărți, probabil, minutele în primul amical estival al UTA-ei (ora 18), cu bulgarii de ligă secundă, Maritsa Plovdiv.

„Așa ușor, ușor, progresăm în acest stagiu de pregătire. Au venit colegi noi, începem să ne cunoaștem mai bine și sperăm ca anul ăsta să fie mai bun decât anul trecut, vrem să îndeplinim un obiectiv mai măreț. Totodată, ne dorim să fim sănătoși și să ajungem cu bine la Arad. Pentru noi doar UTA contează”, a transmis Iacob, cel care a închis poarta arădenilor în stagiunea trecută de 17 ori, doar craioveanul Pigliacelli stând mai bine cu la capitolul „clean sheets” stagionale, cu 18.

„Ca orice cantonament, este greu. Muncă multă, oboseală, dar trebuie să ieșim sănătoși din el, ăsta e cel mai important lucru. Doar UTA contează și nu ne oprim aici”, a punctat și Balauru (5 meciuri fără gol primit în sezonul 2021-2022) pentru colegii de la UTA Media Design, care au realizat un material video mai amplu pe care-l puteți urmări AICI.

„Mohicanii” lotului utist au următoarele cifre în primul și al doilea eșalon: Iacob – 87 de meciuri și 7761 minute, Balauru – 15 meciuri și 1329 minute bifate.

19
0





13 thoughts on “„Mohicanii” lotului utist se pregătesc să închidă poarta și în sezonul ce vine! „Vrem să îndeplinim un obiectiv mai măreț!”

  1. Dar noutățile mult promise, pe când.?
    Suntem subțiri Domnilor, foarte subțiri.
    Ce să atacați cu lotul ăsta?

    20

    7
  2. Avem mohicani, avem scandal, avem sponsori dar cu atacantii cum stăm? Toata lumea se întareste dar noi tot asteptam sa vedem ce mai ramane pe piata probabil.

    9

    4
  3. Fara doi goleadori, pe langa Keseru, suntem carne de tun in Liga 1.Daca n-ai cel putin 2 atacanti care sa-ti fructifice din jumatate de ocazie un gol suntem pe nicaieri. Din doua suturi pe spatiul portii trebuie neaparat un gol.asta inseamna eficienta , cand ai aparare beton si mijloc cu capacitate de creatie pentru atacanti !

    12

    4
    1. Foarte mobil axul central al UTA .Avem tineri de viitor ,felicitări jucătorilor și antrenorului Poenaru. Sezonul asta cred că vom înscrie goluri cît am înscris în ultimele două sezoane. Hai UTA

      6

      0
  4. 5 – 1 UTA. !!! BRAVO , FELICITARI BAIETII. De la ce echipa vine acest POSTOLACHI ? Bun baiatul,bataios si agresiv in atac. Hai ca, este bine. FORTA UTA Arad !!!

    6

    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.