Fotbal judetean

Transferuri importante la Sântana, pentru obiectivul locului 1! Puia: „Intrăm pe un regim profesionist”





După promovarea celor de la ACB Ineu în Liga 3-a, echipa ce-și propune să facă pasul în sus din fotbalul județean este Unirea Sântana. Medaliată cu bronz în sezonul 2021-2022, echipa în roșu și negru a acumulat cele mai multe puncte în play-offul Ligii a 4-a și de aici vrea să plece și în campionatul ce vine.

Fiindcă antrenorul Ștefan Boroș nu se mai poate împărți între Academia UTA și Unirea, conducerea clubului din Sântana a apelat la Marius Ciubăncan pentru postul de „principal”. Acesta se despărțise de Șoimii Lipova, unde a avut atribuții de antrenor secund în ultimele sezoane. La indicațiile lui „Ciubi” s-au făcut și mutările la nivelul lotului de jucători.

În primul rând, Sântana s-a despărțit de doi portari, Adrian Horvat și Denis Mureșan, dar și de mijlocașul Florin Gâlcă. Numărul achizițiilor e mult mai mare și-i vizează pe goalkeeperul Lucian Mucha și fundașul Raul Dochița (ambii foști la Frontiera Curtici),  pe mijlocașii centrali Alexandru Simion (ex. Șoimii Lipova) și Robert Ursoi (ex. Cermei), dar și pe atacantul Cristian Șulea (ex. Păuliș). totodată, „vârful” Paul Moț a revenit din împrumutul de la Zimandu Nou, iar juniorii Vlad Nedelcu, Dănuț Nicula și Ionuț Lucuța au fost promovați în lotul echipei de seniori.

Echipa se va reuni pe 11 iulie și se va pregăti pe noua suprafața sintetică de la Sântana, dar și pe terenul terenul reînsămânțat de la Caporal Alexa, unde se lucrează la vestiare și la nocturnă. „Media de vârstă va fi din nou scăzută, doar doi-trei jucători avem peste 30 de ani. Mai căutăm un fundaș central și, dacă vom mai găsi un jucător peste media echipei, nu spunem nu. Vrem lot numeros și valoric, ne pregătim bine, obiectivul este promovarea în Liga a 3-a. Jjucătorii trebuie să vină la antrenamente, nu mai putem colabora cu cei care lipsesc de la pregătire. Vrem să intrăm pe un regim profesionist, atâta tim cât și condițiile oferite, dar și remunerația sunt pe măsură. Cred că ne vom bate acolo sus cu Socodor, Păuliș, Curtici și Viitorul”, afirmă Cătălin Puia, managerul celorde la Unirea Sântana.

Sântana va începe seria amicalelor pe 16 iulie, cu Frontiera Curtici (sâmbătă 16 iulie), după care le va mai întâlnie pe: Viitorul (23 iulie), Crișul (6 august), UTA U19 (10 august), Cermei (13 august), Pecica (20 august).

5 comentarii

  1. Puia inca un an esti la putere , echipa nu face nimic an de an antrenori pleaca si vin dar tu mereu esti acolo , deci e clar pestele de la cap se impute

    0
    0
  2. Domnii de la Santana,dacă tot vreți promovarea ,va recomand câteva nume din județ ;
    1.Raul Hera-Pancota
    2.Alexandru Ispas-Pancota
    3.Alexandru Manea-Beliu
    4.Gheorghieș Adrian-Simand

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button