Superliga

A ajuns și mașina VAR la Arad, ecranul e și el montat la nivelul gazonului, Supercupa poate începe! + FOTO




Meciul cu trofeul pe masă dintre campioana României și câștigătoarea Cupei României se joacă sâmbătă, 9 iulie, de la 20:30, pe stadionul Francisc Neuman din Arad.

Partida va fi transmisă în direct la Digi Sport, Prima Sport și Orange Sport. Românii din afara țării pot vedea meciul în direct pe FRF.tv.

CFR Cluj vine după un parcurs bun în meciurile amicale din această vară, 4 victorii fără gol primit în fața lui Koper (Slovenia), Napredak (Serbia), Partizan (Serbia) și Hajduk Split (Croația), și după o remiză, 0-0, în prima manșă a turului I preliminar al Ligii Campionilor, la Erevan, cu Pyunik.

De partea cealaltă, de la reluarea pregătirii pentru noul sezon, Sepsi a câștigat 3 jocuri amicale, cu Ferencvaros (Ungaria), Legia Varșovia (Polonia) și ȚSKA Sofia (Bulgaria), și l-a pierdut pe cel cu Sandhausen (Germania).

Supercupa 2022 va fi primul meci din competițiile interne din România cu asistență video. În zilele premergătoare jocului, ambele echipe, dar și UTA, au participat la o sesiune interactivă cu managerul VAR, Alexandru Deaconu, în care s-au familiarizat cu protocolul VAR.  Mașina VAR, în care printre alții va lua loc și arbitrul arădean, Ovidiu Hațegan, a ajuns la Arena Francisc Neuman la orele amiezii. Totodată, la nivelul gazonului, lângă tunelul pe care vor ieși echipele pe teren, a fost instalat și ecranul VAR ce va fi consultat de „centralul” Viorel Cojocaru la sugestia colegilor săi din fața ecranelor: Istvan Kovacs (arbitru VAR), Mihai Artene (asistent VAR) şi Ovidiu Haţegan (suport VAR).

500 de mici fotbaliști pe Francisc Neuman

Cu prilejul Seupercupei din această seară, Primăria, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal, a decis ca 500 de bilete să fie oferite copiilor și juniorilor care activează la cluburi din Arad.








Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button