UTA Arad

Meszar și tatăl lui Miculescu neagă o înțelegere cu FCSB pentru transferul „decarului” UTA-ei!





După ultimul fluier al meciului din preliminariile Conference League, câștigat de FCSB cu 4-2 în fața gruzinilor de la Saburtalo Tibilisi, Gibi Becali și-a propus să-și deschidă din nou punga. Patronul vicecampioanei câștigă 3 milioane de euro din transferul lui Florin Tănase în China, la Shanghai Port și o parte din bani vrea să-i reinvestească întărirea echipei. Cu atât mai mult cu cât și Cordea, fotbalist eliminat pe finalul disputei de aseară, nu mai intră în grațiile lui Becali.

David Miculescu chiar joacă la UTA în poziția lui Cordea la FCSB („aripă” dreapta), iar lucrurile s-au mișcat puțin, dar nu suficient. Conform playsport.ro, Alexandru Meszar ar fi sugerat că UTA s-a fi înțeles cu gruparea bucureșteană, urmând ca și familia fotbalistului să-și negocieze – la rându-i – transferul. „Miculescu e deținut în coproprietate de UTA, 60%, și de terți, 40%. În ce privește procentul clubului, UTA e de acord ca acele 60 de procente să însemne minimum un milion de euro, adică exact oferta făcută acum de domnul Becali. Din punctul nostru de vedere, este OK! Mai departe, nu știm ce se întâmplă cu restul de 40%, de care depinde finalizarea tranzacției”, ar fi fost cuvintele conducătorului „roș-albilor” pentru sursa menționată. Contactat de sportarad.ro, Meszar a retractat totul: „Nu e nimic adevărat, nu am bătut palma cu nimeni, nu știu exact ce s-a înțeles în presă. Fotbalistul a plecat cu echipa la București și de acolo la Pitești și Mioveni, unde mâine echipa are un meci important, cu FC Voluntari”.

La rândul său, Valentin Miculescu, tatăl „decarului” UTA-ei e – deocamdată – reținut în a vorbi despre un transfer al fiului său la FCSB. „Eu nu pot să dau niciun detaliu din contractul lui David cu UTA, cine și  cât deține din drepturile federative ale fiului meu. Dacă UTA s-ar fi înțeles cu FCSB cred că ne-ar fi informat și pe noi, dar nu este cazul. O să discut și eu cu băiatul să văd exact ceea ce-și dorește, doar că nu cred că e momentul potrivit. Mâine are meci oficial cu Voluntari și aș vrea să fie liniștit”, ne-a mărturisit tătal lui Miculescu, fost fotbalist și el la UTA la începutul anilor 2000.

31 comentarii

    1. Pai a venit liber.altfel nu semna.indiferent cine il creste,că e atletico sau alt club,e normal sa aibă procente.joaca 12 ani la juniori si 2 la seniori.e normal sa ia si clubul de juniori pt ca vinde un jucator dintr o mie.de unde sa existe centrele de juniori

      0
      0
  1. Ăstia de la digi sunt disperati să-l vadă pe david la fcsb. Îl transferă cu forța ca pe vremea comunistilor. Aceasi mărie cu altă pălărie. Din 3 in 3 ore pune o stire cu „s-au ințeles”…câtă nesimtire!? Alo digi…voi nu întelegeti româneste 1,7 Milion Euro. Să vă arate Becali oferta scrisă si apoi puneti stirea pe digi, popândăilor

    0
    0
    1. Pai altfel cum sa aibe și ei trafic! Sincer sa fiu in locul lui David a-și juca Dublin ce in ce mai bine și goluri cât mai multe și așa cum a plecat Rareș Ilie pe 5 milioane asa poate și David sa plece de la UTA direct într-un campionat puternic! Mai ii auzi prin studiouri ca nu are cum sa plece de la echipa de play out afara ci vezi doamne numai de la oierul României! Da Rareș Ilie nu de la echipa de play out a pleca cumva

      0
      0
  2. Dacă sar fi bătut palma cu investitorii nu sar mai fi vorbit de transferul lui Miculescu la fcsb.Dar daca nu ai bani vinzi tot.

    0
    0
    1. Stai flexat.era vandut pe bani mai putini.daca vrea un investitor Uta,sa vina cu un plan concret si scrisori de garantie măcar pe 5 ani,sau ti e dor de sandu,bara,giovani,martian?

      0
      0
  3. Toate ziarele de sport scriu ca, MESZAR cu tatal lui MICULESCU s-ar fi inteles pt. transferul lui MICULESCU pt. 1 milion de euro plus un jucator la alegere de la FCSB ,jucatori pe care BECALI nu ii mai vrea in lot, Vlad, Oaida si Harut !!! Oare sa fie adevarat ?

    0
    0
  4. Se stiu procentele oficiale ale UTA-ei de 60%…Doar ca Miculescu nu este 100% produs aradean…Are o situatie foarte complicata,incurcata…Are grila de formare,pe la Electrica(Juventus Timisoara),unde antrenor era si este tatal sau,Vali Miculescu,mentor in acea pepiniera…Un periplu pe la Viitorul lui Hagi,inapoi pe la Timisoara si ulterior la Nea Sandu Gaica…Abia Sandu Gaica l-a lansat spre seniori,cu Ionut Popa(RIP),la timona…Nu are nici o legatura cu Atletico,nu mai vorbiti prostii,fara sens…Sarmasan il reprezinta,nu e prost…Decat pierdut in neant,mai bine ramas si prelungit la UTA…Isi poate creste cota de la meci la meci,la prestatii bune…Depinde doar de el…Azi este pe la 1,7 milioane,poate ca maine-poimaine va face spectacol si va sari peste 2,5-3 Milioane…Are timp… Nici o graba…

    0
    0
    1. Grila de formare nu are cum să fie 60% din valoarea transferului! Mai ales că David a fost luat de Gaica la UTA, de la Electrica, în 2016 (după 2 peripluri de câte un an la Academia Hagi și Regal Sport)! Aici e vorba de firme terțe, impresar, familie, etc! Cea mai bună variantă pentru el ar fi un sezon prolific la UTA și transfer afară! Oricum, UTA se alege doar cu 40% din sumă…

      0
      0
    2. Nici o graba dacă ai bani. Dar dacă traiesti de pe urma primăriei, și a unor relativ mici sponsori…. E cam graba.
      PS. Da l încolo de campionat, cupe etc. La noi esențială e stabilitatea și evitarea retrogradării…. Este?
      ?

      0
      0
      1. Câtă superficialitate!!!
        După 2 goluri cu ultima clasată toată lumea visează avioane!
        Hai sa facem un grafic al eficienței după tur: cate pase decisive, câte goluri, câte recuperări, care este aportul său în dinamica echipei, etc. După aceea se trage linie și se face un procentaj de eficiență! Și valoarea reală creste sau scade!
        Dar după doar un meci e extrem de aiurea sa emiți pretenții!
        Mare echipa FCSB, ce să spun!
        Dar dacă primează doar banii, aia e! Fotbalul în sine se poate duce naibii!

        0
        0
  5. Eu îl vad pe Miculescu mai bun ca Rareș Ilie la toate capitolele, poate Ilie e o idee mai tehnic dar David alte calități care ii asigură succesul pe termen lung seriozitatea și educația a fost pregătit din timp pt viața de fotbalist.
    Cu o convocare în toamna la națională sunt șanse mari să apară ofertă în iarnă foarte bună.
    Pe lângă pierderea fotbalistică Miculescu știe ce înseamnă UTA și pt el e benefic să fie antrenat în continuare de Poenaru care la pus la punct nu doar tactic ci și în declarații e mult mai modest cu picioarele pe pământ.

    0
    0
    1. rares ilie 19 ani miculescu 21. cand rares ilie va avea varsta lui David, va avea 2 sezoane in liga in care joacă Messi si Neymar

      0
      0
      1. Știu ca la vârsta asta 2 ani înseamnă mult în fotbal.
        Dar David și-a făcut și își face ucenicia meciuri destule la liga 2, 2 sezoane cu multe minute la Liga 1. Convocări și meciuri bune la U21.
        Rareș Ilie puține minute la liga 2, 1 sezon de liga 1 cu un playout foarte bun, un campionat european U19 în care a dezamăgit.
        Iar vizavi de unde va fi el peste 2 ani rămâne de văzut dacă va juca în Ligue 1 sau va fi împrumutata în divizia a doua elvețiană cum spune presa.

        0
        0
  6. Miculescu devine un fel de institutie cu o gramada de proprietari ce abia asteapta sa incaseze bani din vanzarea lui…oricum,la cum merg treburile pe acolo tare mi-e frica ca acest transfer la fcsb ar putea fi un fiasco total..Miculescu nu este un jucator constant ,sa ne amintim cate meciuri proaste a avut pana etapa trecuta si SUNT SIGUR CA dupa 2-3 etape din astea cum a tot avut la UTA ,il distruge ciobanu..mi-ar parea rau sa fie asa,fiindca am incredere in el si chiar ar putea avea un viitor frumos..

    0
    0
  7. desi mi-ar plăcea să văd pe Haruț sau Oaida ca monede de schimb, pe lângă acel milion, nu cred că UTA isi mai permit contracte de 15000 pe lună, că atât au cei doi, iar in locul lor nu ar accepta nimeni o scadere substanțială de contract. in locul lui Meszar as cere un tânăr din academia lor, unde au copii foarte talentati

    0
    0
  8. Deja de cand a inceput acest Week-end, David Miculescu este vedeta de telenovele pe piata transferurilor in Superliga de la UTA la FCSB.Ba becali a sarit de la 500.000 la 700.000, ba a plusat la 900.000, ba 1.000.000 plus un jucator la alegere, ba la 1.200.000 EURO, etc.Probabil ,dupa ce se joaca meciul cu Voluntariul se va ajunge la solutia :1.000.000 la UTA, 400.000 la taticul Vali-gol+impresar si ne vor ceda si un jucator dintre cei pusi pe taraba de FCSB.Daca mai negociaza si un procent de 15-20 % dintr-un viitor transfer, toata lumea va fi multumita.Nici nu-l dai pe gratis, UTA ia niste bani, Vali plus impresarul Sarmasan se aleg si ei cu ceva consistent, iar un procent pentru viitor nu e de lepadat.Sa fie intr-un ceas bun si succes pe mai departe !

    0
    0
  9. A CRESCUT OFERTA lu Jiji LA 1 2oo ooo euro..spera sa-l vanda cu 1o milioane probabil..daca s-arconcretiza transferul,un alt dezavantaj ar fi ca pe partea lui sunt ovidiu popescu sau cretu,dou jucatori lipsiti de tehnica si haotici care fac o gramada de greseli intr-un meci si nu sunt capabili sa dea o pasa de 3 metri.., asa l-au terminat si pe cordea acolo..

    0
    0
    1. Pt UTA nu va fi nici un avantaj banii cum vin așa se duc și echipa rămâne cu Stahl pe dreapta jucător împrumutat și mie greu sa cred ca va mai rămâne în picioare obiectivul playoff.

      0
      0
      1. asa e…plus ca ai nevoie de jucator sub varsta daca pleaca MICULESCU,iar Poenaru nu pare chiar antrenorul dispus sa riste cu cei fara experienta…

        0
        0
  10. Trăim într-un balcanism pătruns până în măduva oaselor. Cum a dat un jucător, care, între noi fie vorba, a avut meciuri întregi în care nu a existat pe teren decât la număr, 2 goluri într-un meci cu Petrolul, ne isterizăm. Creste cota, s-a mărit oferta etc.
    Absolut anormal, într-o țară sănătoasă la cap.
    Apropo, de marea vedeta Denis Rusu ce se mai știe, că doar l-a dorit campioana României?

    .

    0
    0
    1. corect..incepe imediat incalzirea si trebuie sa fim pregatiti..astia cu tabloidele lor nu fac altceva decat sa ne distraga atentia si nu ne lasa sa ne concentram pe meci…poate jucam totusi azi mai bine ca la pitesti,,

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button