UTA Arad

Becali și-a prezentat „perla”: „Miculescu e băiat cuminte, liniștit, iubește fotbalul, nu are alte vicii. Când juca UTA mă uitam la el!”




David Miculescu este noul atacant al echipei FCSB. UTA i-a dat transferul pentru 1,7 milioane de euro, din care ea va încasa 1,08 milioane, iar restul merg la familia fotbalistului. În jurul orei 16, Gigi Becali a organizat o conferință de presă chiar la Palatul din Aleea Alexandrescu, cu ocazia căreia l-a prezentat și Bogdan Rusu (32 de ani), pe care l-a luat de la CS Mioveni în schimbul a 100 de mii de euro, plus alți 100 de mii de euro dacă FCSB trece în dublă manșă de Dunajska Streda, în turul trei preliminar din Conference League. In fine, dacă FCSB ajungeîn grupele Conference League, argeșenii mai încasează 50 de mii de euro.

Revenind la Miculescu, patronul FCSB-ului a povestit în cuvintele lui cum a cedat „tentației” de a mări în câteva zile suma de transfer de la 500 de mii de euro la 1,7 milioane, plătind – practic – clauza de reziliere de cumpărare a „decarului” utist. „Știți toată istoria, l-am vrut. S-a întâmplat ce s-a întâmplat, așa a vrut Dumnezeu și s-au reglat lucrurile. Semnează cu FCSB, am avut niște runde de negocieri. Am spus că nu mai vreau să dau bani, a fost meciul de calificare cu Saburtalo, m-au impresionat 25.000 de oameni, a plecat și Tănase pe 3 milioane de euro. Am dat 700 de mi, 900 de mii, am dat 1,2 milioane nu au vrut. Am luat legătura cu părinții lui, cu familia, am plătit clauza 1,7 milioane de euro. El are 5 sezoane, 10 mii de euro 3 ani, 15 mii de euro următorii doi. David are o clauză de 50 de milioane de euro de reziliere. Eu nu prea mă uit la meciuri, dar când juca UTA mă uitam la el. Eu sunt cu ochii să fac bani, să iau ce e mai bun. M-a sunat MM după meciul cu Petrolul și a zis: ‘Bă, Gigi, al tău a câștigat singur meciul cu Petrolul, a dat două goluri’. Nu știam la ce se referă: ‘Al tău, mă, Miculescu’. Atunci stai, mă, că reluăm. Am plătit clauza, băiatul a venit. Acum se antrenează cu noi, mâine joacă titular. Am așteptări. Eu îl știu pe el. Așteptările de la el sunt în viitorul apropiat. Eu l-am luat să-l vând peste doi ani. E băiat cuminte, liniștit, iubește fotbalul,  nu are alte vicii. M-am interesat de toate. Când sunt copii din ăștia, să dai 1-2 milioane pe el, pot să ajungă la 50 de milioane. La fizicul pe care îl are poate să ajungă ca Lewandowski. Nu poate să ajungă la 20 de milioane sau la 10 milioane? De ce să nu dau 1.7 milioane pe el? Mai ales că nu dau de la mine. Iau 3 milioane pe Tănase și dau 1.7 milioane pe el”, au fost cuvintele lui Becali în fața presei din capitală.

Miculescu: „Suma de transfer mă face să mă simt foarte motivat”

A urmat rândul lui David Miculescu să răspundă celor câteva întrebări și iată ce a spus:

despre transferul la FCSB: „E un pas foarte important, pentru că am ajuns la Steaua, o echipă care se luptă la titlu. Am venit aici să demonstrez și sper să îi fac mândri pe toți”

despre caracterizarea lui Becali: „Mă motivează asta, vreau să-i și demonstrez, să aibă încredere în mine”

despre postul favorit în teren: „Prefer și poziția de mijlocaș dreapta și cea de atacant. Oriunde este nevoie de mine eu vreau să-mi fac treaba cât mai bine.”

despre mutarea în București: „Este o schimbare importantă, dar eu zic că mă voi acomoda foarte repede”

despre visul selecției la selecționata condusă de Edi Iordănescu: „Doresc să ajung și la naționala mare, dar trebuie să o luăm pas cu pas.”

despre posibilitatea debutului peste doar două zile în cupele europene: „Sunt foarte pregătit pentru a debuta în meciul din Conference League, sper să și înscriu.”

despre comunicarea cu Nicoale Dică: „Încă nu am apucat să vorbesc cu noul antrenor, dar astăzi cred că vom vorbi.”

despre relația cu Octavian Popescu: „Am fost colegi la o echipă de juniori din București, ne înțelegem foarte bine.”

despre țintele sale la FCSB: „Am un obiectiv personal, un număr de goluri, dar vreau să luăm și campionatul anul acesta și să îi facem fericiți pe toți suporterii”

despre posibilitatea să rateze și în această vară transferul la FCSB: „M-am gândit și eu că trebuia să demonstrez de la meci la meci la UTA pentru ca transferul să se facă, iar acum sunt aici. Am ales FCSB pentru că aici mi-am dorit eu să ajung de mai mult timp, iar visul s-a îndeplinit”

despre cele 1,7 milioane plătite pentru el de FCSB: „Suma de transfer mă face să mă simt foarte motivat, pentru că nimeni altcineva din România nu și-ar fi permis să facă acest transfer”

despre recunoștința celor de la UTA pentru suma din conturile clubului: „Nu am prea vorbit în ultimele zile cu cei de la UTA”

În primele două eșaloane la UTA, David Miculescu a strâns 6925 de minute și 16 goluri, între care 12 în Liga 1. Fostul „decarul” al lui Ilie Poenaru e singurul utist care a punctat în această ediție de Superligă. Vorbim despre „dubla” cu Petrolul de pe teren propriu, care – de altfel – l-a și convins pe Gigi Becali să spargă – din nou – pușculița.








Articole de la JOHNNYBET



17 comentarii

  1. Faptul că a ales să-și prelungească contractul la UTA cu această clauză, spune multe despre caracterul său. Putea să plece liber de contract.
    Suntem recunoscători întregii familii Miculescu!

    0
    0
    1. Atunci Becali il lua Gratis și alea 40 de procente adică sute de mii de euro nu ii veneau la taică-său și la impresar. Atunci nici Becali nu iar fi dat 10.000€ pe luna !!!

      0
      0
      1. Nu prea cred! Fiind gratis, putea cere primă de instalare mai consistentă, se practică! Iar salariul era la fel, putea să aibe mai multe oferte (fiind liber) și să facă licitație!

        0
        0
      2. Defapt cei din conducerea UTA-ei si Familia Miculescu au cazut la pace sa fie bine pentru amandoua partile. Miculescu nu semna prelungirea daca nu isi oprea procente. Si UTA nu lua nimic in cazul acela. Dar nici familia Miculescu nu ajungea sa incaseze asa de multi bani. Asa ca s-au intalnit undeva la mijloc „sa fie bine ca sa nu fie rau” pentru amandoua partile. Cel mai rau a iesit Becali dar nu mi-e mila deloc de el.

        0
        0
    2. BĂIAT CU CARACTER,A SĂRUTAT NU A MUȘCAT MÎNA CARE LA HRĂNIT.SĂ NU UIȚI DE UNDE AI PLECAT,SĂ POMENEȘTI UTA ȘI ARADUL PE ORIUNDE MERGI,SĂNĂTATE ȘI MULT NOROC ÎȚI DORESC ‼️‼️‼️‼️‼️‼️🇮🇩

      0
      0
    1. Vezi ca esti pe langa aratura , nu sun fan Meszar , dar acum la acest contract a procedat ca la carte , dar si jucatorul a fost de bun simt

      0
      0
    1. Subscriu, am dat in exact aceeasi cheie, un raspuns la un comentariu de mai sus. Atat fam. Miculescu cat si UTA au jucat bine noul contract. Totusi poate ca, clauza ar fi putut fi mai mare. Desi aia ar fi insemnat ca ar fi fost mai mici sansele sa aiba loc transferul acum.

      0
      0
    1. În concluzie, a ajuns la mai bine! Liga 1, meciuri în Conference League, salariu mai mare, posibilitate mai mare de a pleca afară (depinde doar de el)! Decât la CCA, mai bine la UTA!

      0
      0
  2. Iti doresc sa ai mult succes la noua ta echipa FCSB si sa te transferi mai departe in strainatate la un club mare cu, multe pe multe milioane de euro !!! FORTA UTA Arad !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button