Diverse

Facultatea De Medicină – Program De Studiu Biologie





”Celula este unitatea structurală și funcțională a organismului. Gena este unitatea de bază a eredității. Evoluția este motivul apariției sau extincției speciilor pe Terra.”  Aceasta este teoria fundamentală a biologiei, printre primele noțiuni pe care le auzim în școală. 

Biologia reprezintă studiul vieții și a organismelor vii, acea știință care poate răspunde la marile întrebări ale filosofilor: ce este viața?, cum funcționează?, ce înseamnă evoluția? … și multe altele.

Pe durata a 3 ani, programul de studiu BIOLOGIE, din cadrul Facultății de Medicină a U.V.V.G. Arad, îşi propune să faciliteze însuşirea de metode, deprinderi şi abilități, care să permită absolvenților să devină specialişti în biologie, la finele cărora aceștia vor susține un examen de licență.

Obiectivul general al programului de studiu constă în formarea de resurse umane înalt calificate în domeniul biologiei, prin cunoașterea organismelor din punct de vedere structural-funcţional, al diversităţii, relaţiilor dintre organism şi mediu etc. 

Astfel, pe lângă sectoarele de cercetare în biologia teoretică și aplicativă, absolvenții noștri vor putea opta pentru locuri de muncă în învățământul preuniversitar și universitar, laboratoare de analize biomedicale, biolog, etc.

https://www.uvvg.ro/facultatea-de-medicina/biologie/ 

_________________________________________________

ÎNSCRIERILE S-AU RELUAT DIN 29 AUGUST!

Pentru informații suplimentare ne puteți scrie pe adresa de email admitere@uvvg.ro  și/sau suna la numerele de telefon +4/0748988884 , sau +4/0257280373. 

De asemenea, vom fi și la centrele de înscriere din Arad, și de la filiale.

https://www.uvvg.ro/reluam-inscrierile-pentru-anul-universitar-2022-2023/









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button