Liga a 2-aLiga a 3-aȘoimii LipovaUTA Arad

Cu cine poate juca UTA în play-offul Cupei României? Lipova poate găzdui o echipă din Superligă!





Casa Fotbalului găzduiește vineri, 16 septembrie, de la ora 12:00, tragerea la sorți a play-off-ului Cupei României Betano, ediția 2022/23. În competiție intră și UTA, alături de alte 7 formații din Superligă.

Noul format al Cupei României aprobat prin decizia Comitetului Executiv al FRF din 18 mai 2022 prevede ca în faza play-off-ului să participe 32 de echipe, dintre care 24 de echipe calificate din turul anterior şi 8 echipe din Liga 1. Cele opt echipe din primul eşalon sunt cele cinci echipe clasate pe locurile 3-6 la finalul play-out-ului ediţiei anterioare de campionat, alături de cele două câştigătoare ale barajului de menţinere-promovare în Liga 1 şi cele două nou-promovate direct în actuala ediţie de campionat.

Jocurile din cadrul play-off-ului Cupei României se stabilesc prin tragere la sorți, echipele participante fiind repartizate astfel:

Urna A: echipele din Liga 1 mai sus amintite

  1. FC Rapid 1923
  2. U Craiova 1948 SA
  3. AFC UTA Arad
  4. CS Mioveni
  5. AFC Chindia Târgoviște
  6. ACS Petrolul 52
  7. AFC Hermannstadt
  8. AS FC Universitatea Cluj

Urna B: 

  1. Concordia Chiajna
  2. Jiul Petroșani
  3. Șoimii Lipova
  4. Ripensia Timișoara
  5. CSC Dumbrăvița
  6. CSM Slatina
  7. CSM Alexandria
  8. CSM Reșița
  9. CSA Steaua
  10. Minaur Baia Mare
  11. Gloria Bistrița-Năsăud
  12. CS Ocna Mureș
  13. Viitorul Pandurii Tg. Jiu
  14. Unirea Slobozia
  15. CS Afumați
  16. Gloria Buzău
  17. Oțelul Galați
  18. CSC Șelimbăr
  19. FC Brașov
  20. Politehnica Iași
  21. Foresta Suceava
  22. Dinamo
  23. Axiopolis Cernavodă
  24. Aerostar Bacău/ FK Miercurea Ciuc.

Se grupează echipele din urna A cu echipe din urna B (8 jocuri) şi, în continuare, cele 16 echipe rămase în urna B se grupează între ele (8 jocuri). Așadar, în cel mai fericit caz, UTA se poate deplasa aproape, la Lipova, Dumbrăvița, Timișoara (pentru duelul cu Ripensia) sau Reșița, dar poate avea ghinionul să meargă până la Cernavodă, Iași, Galați sau Slobozia. În schimb, Șoimii Lipova chiar poate juca cu oricine, in proporție de 95% acasă, deci inclusiv cu una dintre echipele din Superligă.

Executarea suspendării pentru cartonaşele roşii primite de jucători / antrenori în jocurile Cupei României, indiferent de faza a competiţiei se face în primul joc oficial disputat de oricare dintre echipele clubului, indiferent de competiţie. În caz de litigiu, competenţa soluţionării aparţine Comisiei de Disciplină şi Etică a FRF.

În cazul în care jocurile din Cupa României urmează să fie televizate în direct şi sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalație de iluminat, jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplineşte condițiile regulamentare necesare disputării jocului şi televizării.

Partidele se vor desfăşura în conformitate cu prevederile articolului 30 din ROAF, “Organizarea şi programarea Cupei României”. În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri şi, după caz, la executarea loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă.

Jocurile din cadrul play-off-ului Cupei României vor avea loc în ziua de 28 septembrie cu începere de la ora 16:30, cu exceptia jocurilor televizate, programul acestora urmând a fi stabilit şi comunicat ulterior pe site-ul FRF.

Un comentariu

  1. Chiar nu conteaza cu cine jucam,doar partea financiara,de deplasare scurta sau lunga..Sper sa nu se repete niciodata episoade de genul Sanatatea,Filiasi,U Cluj…
    Bafta multa!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button