Rugby

Regal rugbistic pentru toate vârstele duminică, în Sânnicolau Mic!





După foarte mulți ani, rugbyul arădean nu mai are reprezentantă în competițiile naționale de seniori în 15, însă spiritul acestui sport se păstrează viu pe Mureș.  O dovedește și evenimentul ce va avea loc duminică, 9 octombrie, pe stadionul „Banatul” din cartierul Sânnicolau Mic.

Acolo, începând cu ora 10, se va desfășura un adevărat festival al sportului cu balonul oval. Primii vor intra în scenă cei mai mici rugbyști ai Aradului, o dovadă că acest sport are viitor și atrage. De la ora 11.00 va urma un atractiv meci de old-boys, Arad – Timișoara, o încleștare de tradiție și un prilej de a vedea din nou „la lucru” foști jucători emblematici de pe Mureș și Bega, campioni și componenți ai loturilor naționale.

”Duminică vă asteptăm cu mic cu mare la o mișcare cu balonul oval. Vor fi meciuri pentru copii de la categoriile U 8,U 10,U 12,U 14 și U 17. La final vom face un concurs de transformări, iar finalul va fi rezervat celor mari trecuți de prima tinerețe, un meci cu foști și actuali rugbiști” – sună invitația adresată de Marian Grindei, antrenorul CS Universitatea Arad și participant la meciul veteranilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button