UTA Arad

L-a găsit UTA pe noul Njock? Nigerianul Godwin e la Arad și vrea să-l convingă pe Poenaru că merită să joace în Superligă





UTA investește pentru viitor, mergând pe mână agentului FIFA, Cristian Hossu. Timp de o lună, clujeanul a făcut parte dintr-un program de scounting în Nigeria și Ghana și a propus tineri jucători în România. Trei ghanezi au ajuns la FC Argeș pentru a fi rodați la „satelitul” Vedița Colonești, iar un masiv atacant nigerian a fost transferat de UTA până în 2025.

La 19 ani, Joseph Godwin are 2,03 metri și vine de la Academia Chimooski. Hossu a văzut câteva partide în Nigeria și a fost cuerit de putericul „vârf”. „Nu cred că în România mai este un atacant cu calitățile fizice ale lui Godwin. Poate Nemec, dar el are o vârstă deja, Joseph încă poate crește. M-a impresionat prin execuțiile sale, prin felul cum se bate pentru minge și-și câștigă duelurile în careul advers. În plus, are un foarte bun joc cu capul și finalizează cu ambele picioare. L-am propus la UTA, el este transferat încă din luna septembrie, înainte de a se încheia perioada de transferuri, doar că au durat formalitățile cu viza. Deocamdată, clubul UTA nu a plătit nimic pentru transfer, doar pentru actele sale. Dacă fotbalistul va confirma se vor plăti niște bani pentru Academia de unde provine, dar nu acum. Singura noastră condiție a fost ca Joseph să se antreneze cu prima echipă a UTA-ei, urmând ca stafful tehnic să decidă dacă merită sau nu să joace în campionat. El ar putea debuta și mâine dacă e la nivelul dorit de antrenori”, ne-a declarat agentul FIFA, care i-a mai propus în România pe Vellios (Clinceni) sau Collins Fai (Dinamo).

Fiindcă UTA joacă din trei în trei zile, din nou cu FCSB, în Cupă, miercuri, iar duminică din nou în campionat, cu U. Craiova, este posibil ca Joseph Godwin să ajungă pentru început sub comanda lui Sandu Gaica, Costel Bogoșel și Adi Ungur la echipa de juniori mari ce reprezintă gruparea „roș-albă” în Liga de Tineret.

Pe urmele lui Njock?

După exact două decenii, UTA l-ar putea identifica în Godwin pe Jeremie Njock. Masivul atacant camerunez a fost extrem de iubit la Arad, marcând pentru Bătrâna Doamnă 9 goluri în 23 de meciuri, în sezonul 2002-2003 al Ligii 1. Njock a marcat inclusiv în poate cea mai frumoasă victorie din istoria post revoluționară a UTA-ei, succesul cu 4-3, la Timișoara, cu marea rivală Poli.

19 comentarii

  1. Bine ai venit, Joseph! Sperăm să fii acel atacant pe care îl așteptăm, ca Jeremy N Jock. Mai sperăm să ne descotorosim de „pensionari” care nu mai fug dar au contracte foarte mari. Ei se mai numesc „cei șmecheri”. Primesc bani si nu dau niciun randament. Vrem tineri care luptă și joacă pentru plăcerea lor si pentru club.
    Din iarnă vrem neaparat să-i vedem la echipă pe Hrezdac, Pătlăgică, Mihai, și altii care joacă foarte bine. Tu, Păcurar, care răspunzi de academie ce păzești? N-ai niciun cuvânt de spus?

    0
    0
  2. TREBUIE STRIGAT MACAR LA PAUZA NUMELE LUI KESERU, SA AUDA SI POENARU CA SPECTATORI VOR SA IL VADA SI PE EL IN TEREN!!! CUM EL A PRIMIT CA ANTENOR LA UTA O SANSA, ASA TREBUIE SA ÎI DEA MINUTE SI LA KESERU!!! DA O NAIBI DE TREABA ARE TOTUSI MECIURI LA NATIONALA ESTE JUCATOR DE CUPELE EUROPENE ANI LA RAND IN BULGARIA!!! JOCĂ DIN EXPERIENȚĂ AM INTELES CA NU FACE FAZA DEFENSIVA, DAR MESI FACE??? AM DAT UN EXEMPLU DEPLASAT DAR LASA L ACOLO LA POMANĂ ARE ȘUT ESTE VICLEAN!!! LA ANTRENAMENTE CE SA VEZI AM AUZIT CA ARE CEI MAI BUNI PARAMETRI CEI MAI BUNI TIMPI!!!

    0
    0
    1. Ok …te-am auzit si din tunelul timpului , mai mult ca sigur Keseru va incepe meciul din cupa titular , iar Postolache va fi odihnit , vom vedea care va fi contributia lui acum

      0
      0
      1. Postolachi chiar trebuie odihnit ! La cum joacă ar trebui să se odihnească un pic mai mult , ineficient ,fara idei ,mereu cu spatele la colegi ,fara tehnică nu am văzut la ,,scolitul PSG,, pina acum un dribling isteț sau un șut ,,sănătos,, periculos pe poartă ! Ehhh daca era un jucător vedeta de la PSG la UTA poate îi venea și lui inspirațiile așa rămîne neinspirat ,pina la cota 11 mai e mult….

        0
        0
    1. Cine să-l încerce ,Poenaru ? Lui Rareș Pop puștiulică ăla ia venit rîndul doar ieri după atîta timp ,Negoescu încă nu-l convinge că ar trebui sa fie titular ,ar trebui amindoi sa fie in primul 11 . Ar minca terenul tinerii …dar na ,nu-i arădean antrenorul .

      0
      0
  3. Bafta Joseph!Mijlocasul ivorian foarte tehnic ce a fost in probe la UTA in vara ajunge si el ?Diallo Tidiane de 17 sau 18 ani.Poate ajunge si UTA pe modelul Viitorul/Farul cu promovarea jucatorilor tineri,dar noi cu romani si africani!

    0
    0
  4. Forza uta oriunde, oricând, orice victorie, orice egal este bonus în viața mea, vom termina în play off sigur ?️?

    0
    0
  5. Nu are acte complete,nu se stie ce si cum,cu el,al cui este in ce fel si cum…Nu este european,in primul rand…Nici nu se pune problema momentan, sa joace,nu se poate compara cu Jeremy N’Jock,camerunezul cu 47-48 picior,venit marcator din Germania,Stuttgart..Posibil dar pana atunci,cale lunga…Investitia ar fi buna,teoretic,ramane de vazut pentru viitor..Nu poate fi inregimentat nici macar la Gaica,nu permite regulamentul…In cazul ca jucatorul poate face dovada de cetatenie UE,se schimba situatia..Dureaza enorm de mult obtinerea actelor,club formator,grila minima de achitare,drepturi federative de achitare,flamand si impresarul sau care vrea comision,nimic altceva…Apoi fa-i drept de munca,daca poti,daca nu,asteapta ca si la Otele,migrant,decizie de guvern,Monitor oficial…
    Nu faptul ca nu se poate,dar foarte complicat faptic…
    Cunosc legile,de aceea spun…Nu mai este cum a fost candva…Exista totusi un fel de gentlemen agreement,la transferuri din zonele africane daca se achita o minima grila de formare..Nu sunt mari,cca 5-10.000 Euro,in cel mai bun caz…din care impresarii au am 25%,curat…Imi pare rau sa o spun,este sclavie…Nu este greu de gasit jucatori africani,greu este sa-i aduci…Se numeste in Romania,birocratie..

    0
    0
    1. Asta dacă nu ai conducere competentă! CFR a adus 4 astfel de jucători, au jucat imeiat, Yeboah e titular meci de meci! La fel și Ineul care are 6 jucători africani, majoritatea lor juniori. Și cu drept de joc!

      0
      0
      1. Nu e tocmai asa..CFR a adus de afara(UE) cu un anumit scop…si nu au jucat imediat,gresesti @Alin…CFR a adus tineri de culoare, nu ca sa-i rodeze pentru viitor si totusi nu au intrat decat dupa cateva luni…Uite exemplul lui Roger care nici macar nu prindea lotul largit si asta mult si bine pentru ca nu se ridica in antrenamente la pretentiile lui Petrescu,ceea ce „miorlaiala” a si declarat pe atunci..Iata-i acum titulari sau variante excelente de intrari pe parcurs…Poti sa spui acelasi lucru despre Mister Poenaru(Duna),care se complac in experimente si neputinta crasa,experti in vorbe dar haotici?Nu prea cred…

        0
        0
  6. UTA are azi doi centri atacanti, de profil inalt ( Postolache si Ademi). Ni se mai propune …inca unul. Ce ar trebui sa cunoasca cei ce fac achizitii , pentru UTA , este ca echipa nu poate juca ,..ca CFR, pentru un varf cu talie. Pentru asta este necesar sa ai joc bun, pe margini, cu centrari multe , dar mai ales cu jucatori …care stiu sa centreze ( ..nu Hoxhallari, Dobrescu sau Steau cu Stahl), iar mijlocasii sa fie cu talie si sa apara…si ei, …in careu. Azi, UTA da mingea , de deparete,… sus in careu, spre Postolache, care mai mereu e singur, nu are cui sa i-o devieze, e mereu cu doi pe el. La faze fixe …mai vin fundasii, dar , in rest …da cu capul…Cascini, Stahl, Steau.. si altii de acest tip. Asa ca …pentru a juca …in „stil CFR” trebuie sa si ai jucatori pentru acest stil. Ori Jobello joaca pe patrunderi, Otele e mai mereu ..” cap de linie”, iar Hoxhallari sau Dobrescu…nu se apropie de careu. Deci…un nou atacant inalt…ce sa faca ? UTA are alte prioritati , pentru a aduce noutati : o rezerva la Vuccevici, un portar inalt, jucatori buni under 21. nu 3 atacanti de 190 cm…care someaza, din lipsa de stil de joc. Inca ceva…ar mai fi nevoie si…de un Antrenor.

    0
    0
    1. Bingo,doctore!De data asta sunt de acord,cu o mica exceptie…Nu prea exista mijlocasi moderni,Box to Box inalti..Conteaza sa fie tehnici,ageri si rapizi in reactii de moment,atunci cand trebuie sa explodeze,lucizi,centru de greutate jos,scanare de 270grade inainte sa primeasca mingea..Nu sa tempereze,sa linisteasca jocul de constructie cu pase inapoi care ne duc spre disperare,ci sa fie ofensivi,sa ofere variante incisive…S-ar incadra Batha in aceasta categorie dar nu te poti baza pe isteria lui,tot mai deasa,pentru mine,cel putin,de neinteles..

      0
      0
  7. Pai daca l-ati adus, bagati-l din prima, e tanar, dornic sa arate ce stie si ce poate, iar Ademi e accidentat si Postolachi, la 22 de ani dupa 8 meciuri in Superliga este deja obosit.Keseru e batran, asa ca bagati- la joc pe Godwin .

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button