Superliga

E derby la vârful Superligii: Rapid București – Farul Constanța, cea mai bună apărare înfruntă cel mai bun atac!





Etapa cu numărul 15 din Superliga, ultima etapă a turului, debutează cu derby-ul de clasament dintre locul 2 și locul 1, Rapid București și Farul Constanța, pe stadionul Giulești, vineri seara, de la ora 20:30.

Rapid are cea mai bună defensivă din Superliga, iar Farul are cel mai bun atac și cele mai puține meciuri pierdute. Ambele echipe au jucat la mijlocul săptămânii în Cupa României, Rapid a trecut cu 4-1 de CSC Dubrăvița, iar Farul a scos doar un 2-2  la Alexandria și au doar câteva zile să se refacă fizic.

Adrian Mutu i-a menajat pe veteranii Săpunaru și Junior Morais în timp ce Gică Hagi i-a odihnit pe Alibec, Louis Munteanu, dar și alți titulari de la Farul.

Antonio Sefer și Denis Alibec sunt golgheterii celor două formații, ambii au cinci goluri marcate. Farul are nu mai puțin de cinci victorii consecutive în Superligă.

Rapidul lui Adi Mutu are un început de campionat excelent și poate încheia turul pe locul 2. Giuleștii au un lot mult mai bun decât anul trecut și un antrenor care a obținut 9 victorii, un egal și 4 înfrângeri în Superliga. Punctul forte al rapidiștilor este defensiva, acolo unde experiența lui Cristi Săpunaru, Dragoș Grigore sau Junior Morais face diferența în multe momente cheie. În etapa precedentă de Superliga, Rapidul a câștigat pe terenul celor de la FC Hermannstadt cu 2-0.

Gică Hagi a fost foarte nemulțumit înaintea partidei Rapid – Farul din Superliga pentru că echipa sa a fost nevoită să parcurgă 400 de kilometri până la Alexandria, în timp ce adversarii lor au jucat pe teren propriu meciul cu Dumbrăvița, ce nu beneficiază de un stadion cu nocturnă în zona Timișoarei.

Farul are 10 victorii, trei egaluri, o înfrâgere și 27 de goluri înscrise. Singura înfrângere a fost la Universitatea Craiova, în schimb au câștigat cu 3-1 pe terenul lui CFR Cluj și același scor înregistrat contra celor de la FCSB. În precedenta etapă din campionat, Farul a câștigat cu 2-0 disputa cu Universitatea Cluj.

Mutu a subliniat, în cadrul conferinței sale de presă, „avantajul” pe care-l are Gică Hagi față de restul antrenorilor din Superligă, și anume că este singurul antrenor-patron din fotbalul românesc.

„Jucăm cu echipa de pe primul loc. Ne așteaptă un meci complicat. Suntem extrem de motivați și dornici de a juca acest meci. Abia așteptăm să fie vineri. Nu are rost să vorbim despre nivelul de dificultate.

Hagi face de mulți ani o treabă foarte bună. A câștigat trofee, a format mulți jucători. E un antrenor foarte bun. Are un avantaj față de noi toți. Are un confort psihologic pe care nu-l are niciun antrenor din lume. E antrenor și patron, deci nu are presiune. Presiunea e pe mine.

Vom încerca să câștigăm acest meci. Suntem foarte motivați. Îi așteptăm pe cei de la Farul pe Giulești, să vedem care pe care. În acest moment e un derby. Suntem echipele de pe primele două locuri. Vrem să scurtăm distanța.

Pe cei de la Farul îi va aștepta un meci foarte dificil. Farul va încerca să controleze meciul, dar noi suntem Rapid și vrem să vedem dacă poate.” – a declarat Adrian Mutu, antrenorul Rapidului.

Hagi i-a răspuns finului său și a spus că, pe lângă activitatea din staff-ul tehnic, mai are de lucru și din punct de vedere administrativ.

„Din păcate, Adi a greșit. Eu trebuie să fac și administrativ, să fiu și acolo, sunt acționar majoritar. Mă doare tot ce se întâmplă, trebuie să am grijă de multe. 

Muncesc de 100 de ori mai mult decât un manager care stă și semnează jucători, vrea să facă niște puncte și dacă nu e bine, se duce acasă. Eu nu pot să fac asta. La mine e grea! La ce m-am înhămat eu e de la greu în sus, 24 din 24 nu am ce să respir altceva, sunt dependent de tot ce se întâmplă la clubul meu”, a spus Hagi, la conferința de presă.

Indiferent de rezultatul meciului dintre Rapid și Farul Constanța, dobrogenii vor încheia turul pe primul loc în Superliga. Cu 33 de puncte, echipa lui Hagi este pe primul loc, la cinci puncte distanță de urmăritoare.

Echipele probabile:

Rapid (4-3-3): Moldovan – Onea, Săpunaru, Grigore, Morais – Kait, Albu, Emmers – Ioniță, Dugandzic, Sefer.

Farul (4-3-3): Aioani – Sîrbu, Popescu, Larie, Kiki – Grameni, Băluță, Arean – Alibec, Munteanu, Pitu.

Clasamentul Superliga după 14 etape:









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button