Uncategorized

Cermeiul, la încă un meci pierdut pe final! Todea: „Suntem supărați, dar eu sunt mândru de băieți. Simt nedreptate când mă uit la clasament!”





Scenarii asemenătoare în cele două „ciocniri” stagionale între Lipova și Cermei.  Atât în startul  sezonului, cât și azi, „șoimii” s-au impus cu 1-0, după goluri reușite pe final. La Cermei a punctat Mare, în prelungiri, iar azi, Românu, în minutul 87.

Nu a fost corect rezultatul final având în vedere evenimentele de pe teren

Din păcate pentru ei, „sămădăii” au pierdut și alte puncte în minutele de prelungire sau aproape de minutul 90. „Chestia asta ne urmărește, odată și odată o să scăpăm de ea. Era să dăm și noi gol la ultima fază, era să dăm gol din penalty, una peste alta,  mi-a plăcut meciul, tempoul de joc și dăruirea, ăsta e primul lucru pe care îl urmăresc la echipa noastră. Pot să zic doar că sunt mândru de băieți, de cum s-au dăruit, cum a jucat, jos pălăria pentru efortul pe care l-au făcut. Când tragem – însă – linie suntem supărați, nu putem accepta înfrângerea, dar, când pierdem cum am pierdut la Buziaș, fără ocazii, e mult mai dureros. Astăzi o să spun că nu a fost corect rezultatul final având în vedere evenimentele de pe teren, dar și ocaziile, sau penalty-urile ratate fac parte din joc. Am avut și problema lui Iuga, care a ieșit accidentat. Sper să nu fie nimic grav, a zis că a simțit că i-a pușcat genunchiul. În schimb, Denis Salka mi s-a părut că nu este în meci, a greșit destul de multe mingi în zonă centrală și ăsta a fost motivul pentru care l-am schimbat”, a spus Cristian Todea, după partida de la Lipova.

„Bodea are o situație specială, dacă vrea să facă parte din colectivul nostru…”

Odată cu debutul returului, i-a venit și rândul lui Roberto Bodea să apere poarta Cermeiului. „A fost bine cu Bodea în poartă, el are o situație specială. Ușa i-a fost deschisă, dar el mai face și altceva și a avut probleme cu spatele. Dacă sănătatea îi permite și vrea să joace în continuare, dacă vrea să facă parte din colectivul nostru, cu siguranță ne vom baza în continuare pe el”, a mai afirmat fostul căpitan al UTA-ei.

„Mulțumit de băieți, nu am cules ce am semănat”

După runda cu numărul 10, Gloria Lunca Teuz Cermei a devenit noua „lanternă roșie”. „Simt nedreptate când mă uit la clasament, știu cum am pierdut majoritatea meciurilor. În proporție de 70-80 % pot să spun că am fost mulțumit de cum au jucat băieții, doar că nu am cules ce am semănat”, mai afirmă „Dulăul”, pentru prima oare oaspete pe noua arenă de 1500 de locuri a Lipovei: „E o bază frumoasă, cochetă, gazonul a fost bun pentru nivelul la care suntem. Cam ăsta ar trebui să fie punctul de plecare la Liga a 3-a”.

Am încercat mai multe variante, dar astăzi

Șoimii Lipova – Gloria Lunca Teuz Cermei 1-0

Cum s-a marcat golul:

1-0 (min.87): O minge aruncată în careu din dreapta de Clej, ajunge cu noroc la Sergiu Românu, care reia în vinclu, din întoarcere, din 11 metri

Formații:

Lipova: R. Buta – Clej, Sabău, A. Popa, Cristiu (90 Giosu) – Gavrilă (83 Românu), Susan (78 D. Pop I), Salhi, O.Bulza – Bădăuță, Modan. Rezerve neutilizate: Jianu – Nagy, Hațegan, D.Pop II, A. Rusu Antrenor: Adrian Abrudean

Cermei: Bodea – Balazs, Clipotă, E. Pascu, R. Iuga (57 Mateucă), Deta (75 P. Varga) – Lazăr, D. Salka (39 Piț) – Gruiescu, Novac (75 Șimăndan),  Vlad. Rezerve neutilizate:: Zamfir – I. Pașcu, Calotă, M. Salka. Antrenor: Cristian Todea

Arbitri: Adrian Pal Adrian – Cosmin Andrei, Cristian Gozman Pop  (toți din Oradea)

Observatori: Ciprian Tranca (Timişoara), Vasile Marian Meşinschi (Anina – Caraş Severin)

Galerie foto Șoimii Lipova – Gloria Lunca Teuz Cermei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button