Vicecampioana județeană a trecut și „hopul” fostei divizionare terțe: CS Socodor – Frontiera Curtici 2-1

La revenirea în „iarbă” după pandemia de COVID, Frontiera Curtici câștiga mini-campionatul din primăvara lui 2021, iar Socodorul se mulțumea cu locul 2. „Grănicerii” au și promovat după barajul cu Hermannstadt II, iar trupa lui Darazs a mai luat un titlu de vicecampioană, de data aceasta în spatele celor de la ACB Ineu. Sezonul s-a reluat cu un nou parcurs bun al Socodorului, în timp ce curticenii nu s-au regăsit în primele etape după retrogradare, dar și-au mai revenit puțin în ultimele etape. Azi, însă, trupa lui Bogoșel a pierdut din nou, iar vicecampioana urcă din nou pe 2 în spatele Sântanei.
Practic, meciul a început de la 1-0 și asta pentru că portarul Trifoi a greșit talonat de Copil, care i-a pasat lui Alex Lezeu, acesta l-a fentat de două ori pe goal-keeperul advers și a îndeplinit formalitatea. După alte trei minute, amfitrionii mai puteau marca odată, dacă Copil nu ar fi nimerit bara la centrarea lui Pirtea. Vizitatorii au început să le ia măsurile celor de la Socodor, care nu s-au mai apropiat periculos de buturile adverse, însă nici ei nu i-au dat emoții lui Sîrb. Poate doar în minutul 31, când Ciupuligă a tras telefonat după un corner al echipei sale. De abia pe finalul mitanului, mai precis în minutul 40, Pirtea și Lezeu au scăpat doi cu unu, dar ultimul a finalizat pe lângă poartă.
Dar, golul de 2-0 avea să sosească, totuși, la trei minute de la revenirea celor două echipe de la cabine. Copil a pasat perfect, Pirtea a preluat în 10 metri și l-a executat pe Trifoi. Meciul se putea închide în minutul 63, când Ciornei a s-a aflat singur cu Trifoi, dar veteranul din poarta Curticiul a respins. Ca și în prima parte, au urmat minute bune de echilibru, întrerupte de ocazia mare a oaspeților, venită cu 8 minute înainte de final. Remus Avrămuțiu a lobat elegant un balon din 7 mteri lateral dreapta și Pele a salvat de pe linia porții. Frontiera a continuat să preseze, Avrămuțiu a mai avut un șut bun de puțin pe lângă, înainte de golul de 2-1. Acesta a căzut în minutul 87, când Lazea a înscris spectaculos cu un șut-centrare de la aproape 35 de metri lateral dreapta. Totuși, victoria gazdelor nu a fost în pericol, ba, mai mult, se putea termina la „două diferență”, dacă Trifoi nu ar fi scos la incursiunile pe contraatac ale lui Pirtea și Flueraș.

Lezeu: „Nu cred că s-a pus vreun moment problema câștigătoarei”
O singură rundă Socodorul a coborît pe ultima treaptă a podiumului. Acum este din nou a doua și speră să devină campioană de iarnă cel târziu după Felnac – Sântana, din ultima rundă a anului. „Nu cred că s-a pus vreun moment problema câștigătoarei. Am marcat rapid în ambele reprize, am avut și alte ocazii mari, dar nici la 2-1 pentru noi nu am mai riscat nimic. Ba, mai mult, am trecut pe lângă golul trei pe final. Nu era un meci simplu, dimpotrivă, e greu să ieși învingător în fața unor nume importante precum Varga, Gligor, Calvin sau ceilalți. Suntem din nou pe locul 2, dar ne dorim să fim primii înainte de vacanța de iarnă. Putem profita de faptul că Sântana mai are de jucat la Felnac, eu sper să batem tot până la final și să fim primii până la anul. Eu mă simt bine la Socodor, m-am integrat deja într-un grup cu băieți de caracter, dar și valoroși ca fotbaliști, sper să fie anul nostru”, ne-a declarat Alexandru Lezeu, ajuns la cota 5 reușite stagionale. Mijlocașul ofensiv de 25 de ani e crescut de Liberty Salonta și a mai jucat la Mădăras, în Liga 4-a Bihor, dar și la Luceafărul și CAO Oradea, în Liga 3-a.

Lazea: „Au fost mai buni azi, trebuie să recunoaștem”
Curticiul rămâne puțin departe de obicetivul impus în vestiar, o clasare pe podium, dar asta mai ales pentru că s-au pierdut puncte prețioase în debutul stagiunii. „Ne-am dus să câștigăm la Socodor, dar am dat peste o echipă bună, cu jucători valoroși, în special de la mijloc în sus. Cam ei au făcut diferența azi, coroborat cu greșelile noastre personale. Au fost mai buni, trebuie să recunoaștem, iar noi trebuie să mergem mai departe și să ne propunem neapărat 9 puncte până la pauza de iarnă. Nu are rost să ne mai plângem de milă acum, ceea ce a fost a fost, depinde doar de noi cum vom gestiona ceea ce urmează”, a spus Florin Lazea, mijlocașul de 29 de ani crescut de UTA, care a recunoscut că la golul echipei sale s-a gândit mai degrabă la o centrare și nu la o execuție pe spațiul porții lui Sîrb.
Formații:
Socodor: Sîrb – S. Mako (65 Flueraș), Gherheș, Pele, L. Olariu (75 Chișe) – Fl. Dema, Turcuș – Ciornei, Al. Lezeu, Pirtea – D. Copil (82 Faur). Antrenor: Tibor Darazs
Curtici: Trifoi – Huțanu, Calvin, Al. Gligor, R. Blănaru – Kocsis, N. Varga (65 V. Roșu), Lazea – Bonchiș (46 Havram), Avrămuțiu, Ciupuligă (78 Zsogo). Antrenor: Costel Bogoșel
Arbitri: Cristian Coroban – Florin Vesa, Paul Ardelean.
Observatori AJF: Leontin Buda, Marcel Vida

