Minifotbal, futsal

Juniorii Șimandului și-au luat rămas bun de la proprii fani în 2022 cu un succes rotund în CN de futsal!





Două victorii în patru zile pentru juniorii Șimandului în campionatul național de futsal. După un 6-3 la Timișoara, cu CFR, a urmat și un 8-4 cu ACS West Deva la ultimul meci oficial al anului pe teren propriu.

Pentru trupa pregătită de Daniel Mărcuș și Dumitru Buiruiană au reușit câte o „triplă” Andrei Cordoș și Raul Borod, iar Paul Ujoc – „dubla”. Pe parchet pentru „șoimi” au intrat: Năstase – Cordoș, Borod, Tomuța, P. Ujoc, Găleancu, Trif, Ille, Fl. Ujoc, M. Ujoc, Munteanu.

După acest succes, din cadrul etapei a 8-a, Șimandul a urcat pe locul 2 în seria a 4-a, cu 18 puncte. Liderul Autobergamo Deva are același punctaj, cele două formații urmând să se dueleze pe 16 ianuarie 2023 la poalele cetății devene. Până atunci, șimăndanii mai joacă pe puncte și vineri dimineața (ora 11), într-o restanță din etapa a 6-a, la Ișalnița.

Altfel, echipa de seniori joacă pentru ultima oară în 2022 joi, de 1 Decembrie, tot la Ișalnița, cu Metropolitan.

Cordoș merge la lotul național

Cinci zile va avea libere Andrei Cordoș dup confruntarea de vineri, de la Ișalnița, pentru că miercuri trebuie să se prezinte la o acțiune de selecție a echipei naționale dub 19 ani. Între 7 și 12 septembrie, la Odorheiu Secuiesc, se va contura lotul ce va participa la campania de calificare Euro 2023 pentru naționalele sub 19 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button