UTA Arad

Matei, primul plecat de la UTA? Balint: „Mi-a zis că nu e ok mental pentru Rapid, căutăm jucători cu calitate și spirit!”





Dacă Erico și Chindriș au rămas în afara lotului pentru meciul cu Rapid pe fond de accidentări, Batha și Abeid din cauza suspendărilor, iar elvețianul Ademi fiindcă a devenit a patra alegere ca „vârf”, după Keseru, Postolachi și Godwin și nici nu se prezintă în  cea mai bună formă fizică după lunga problemă medicală, a surprins – oarecum – rămânerea în tribună a lui Florentin Matei. Vorbim despre un jucător care a avut șansele sale inclusiv sub comanda lui Laszlo Balint, dar care nu i-a împărtășit decizia de rămâne în afara băncii de rezerve la Cluj, cu Universitatea.

Chiar antrenorul UTA-ei a vorbit despre problemele mijlocașului de 29 de ani, care a fost primul transfer al arădenilor după plecarea lui Balint de la echipă la începutul lunii februarie. „Am avut o discuție cu el marți, nu a fost mulțumit că nu a fost în lot la Cluj. I-am spus cum am gândit acel meci, chiar dacă eu sunt genul de antrenor care nu-și explică deciziile în fața jucătorilor. Atunci i-am zis să se gândească foarte bine dacă mental poate să vină la meciul cu Rapid și am apreciat că ne-a comunicat că nu e ok din punct de vedere mental. Consider că putem merge la luptă doar cu jucători care înțeleg ce înseamnă implicare sută la sută fizic, mental și la inimă, căci trebuie să simțim ce facem pentru acest club. E posibl ca el să plece în această iarnă, se va face o analiză. Vedem ce părere au și responsabilii din club, aici o să conteze foarte mult și părera lor, pentru că eu am revenit pe parcursul acestui sezon la UTA, iar unii jucători sunt de mult timp aici și atunci aceste decizii trebuie luate în urma unei consultări. Așadar, de mâine dimineață ne punem pe analize, e clar vor fi jucători de care ne vom despărți în această iarnă. Ăsta e fotbalul, eu nu am ce să reproșez niciunui jucător, toți au fost exemplari, dar trebuie să creștem valoric și vreau și concurență. Le-am spus și celor accidentați să își revină cât mai repde pentru că nu avem timp de pierdut, eu am nevoie de soldați, de bărbați adevărați în vestiar, care nu se dau înapoi de la nimic.Vom avea multe momente grele și va trebui să fim puternici ca și grup ca să le depășim. Eu zic că o să trecem peste toate probleme și vreau să transmit asta fanilor. Nu că sunt eu un om care dă garanții, dar facem tot ce e omenește psoibl să terminăm pe un loc care să ne mențină în prima ligă, a spus antrenorul „roș-albilor”.

La capitolul achiziții, Balint nu dorește încă să dea prea multe indicii, vorbind la general despre tipul de fotbaliști pe care îi dorește în această iarnă la Arad. „Nu vreau să vorbesc despre posturi, e nevoie, în primul rând, de jucători care să înțeleagă de ceea ce avem nevoie acum și anume calitate și cu spirit. Vreau jucători cu atitudine, cu mentailitate foarte bună, care să înțeleagă că mai presus de toate aici contează cum interpretăm fiecare secundă din antrenament, meci și viața pe care o petrecem aici. De asta alegerile nu sunt ușor de făcut, e greu să găsești acum jucători care să se încadreze în ceea ce spun eu. Cei buni și liberi de contract au acum mai multe oferte, nu suntem singurii care îi vom dori și pentru noi se anunță zile agitate. Sunt multe criterii de bifat când vom face achiziții, să nu uităm că e și acea listă la Ligă pe care trebuie să avem număr minim de jucători români, care sunt foarte greu de găsit acum. Cu siguranță, o să folosim și expertiza lui Gabi Glăvan și echipei sale de scouteri, care ne-a trimis deja destule rapoarte”, a mai punctat „principalul” arădenilor.

Așa cum vă informam zilele trecute, brazilianul Willie Barbosa e ca și transferat de UTA pentru partea a doua a sezonului. Fotbalistul ofensiv de 29 de ani este luat mai degrabă în calcul de Balint ca și al doilea vârf sau jucător de banda dreaptă.

22 comentarii

  1. Pai noi, multi suporteri ziceam ca Fl. Matei trebuia sa plece de mult, doar Poenaru si conducerea nu au vrut sa vada asta.

    0
    0
    1. Ne-am umplut de citiva jucatori Romani, mai mereu „promovati” de prieteni la emisuni tv sau tabloide de sport centrale. Am incarcat si citiva straini, in lipsa de … buget si altceva mai bun in piata.

      Ca jucatori acestia, nu au facut diferenta PE TABELA DE MARCAJ (vorba lui Mutu) , calculata in asisturi, goluri, victorii, puncte in clasament marcate pentru UTA.

      Trebuie gasiti si alesi de urgenta altii, care pot avea un impact imediat in imbunatatire liniei de clasament a UTA-ei. Adica, goluri, asisturi, puncte in clasament.

      0
      0
  2. Balint, ca antrenor autohton, e singurul care se potrivește, cunoaște oamenii și jocul. În afara lui, merge antrenor străin, dar alegerile sunt ale clubului. Mai direct, mai pe ocolite, mulți atrag atenția la echipa , ca procentul de jucători utili, e cel mai mic din divizie. Numărul plecărilor, pare mare. Nu e asa. De exemplu, Radoi avea pe lista 12 plecări.!!! Apoi 11m a ajuns la noi, gol sigur. Portari cu garanție scăzută. Ne mai uitam cum pe la alții apar în poarta tinerei de 2m, 20 de ani, pe deasupra și buni. Locul din clasament arata, pentru cine vrea sa vadă, drumul de urmat.

    0
    0
    1. Așteptăm cu sufletul la gură și o analiză în versuri! Sigur ați fost într-un Cenaclu literar in vremurile de dinainte.

      0
      0
      1. Daca vrei proza citeste-l pe Giro. Amândoi au comentarii pertinente dar în stiluri diferite așa că ai de unde alege. Fără răutăți.

        0
        0
  3. UTA nu este si nu trebuie sa fie „mama ranitilor” si nici vreo Maica Tereza…
    Matei,Ademi sunt doar doua exemple de purtatori ilegali de ghete si ar mai fi cativa..
    Daca exista bonusuri de performanta,atunci inseamna ca trebuie sa existe si de contra-performanta..In momente de rascruce apar automat si niste compromisuri care vrand,ne-vrand trebuie acceptate..Salariile exagerate(unele) ar trebui micsorate dupa realitate,bonusuri reduse,in paralel cu marirea primelor de joc.
    Diferentierea salariala mare nu este buna intr-un lot simplu,considerat strict pe criterii valorice aratate,nicidecum pe nume sau cate un fost CV prafuit…
    Este normal sa apara iesiri din forma,se accepta,cu conditia sa nu perpetueze la nesfarsit…
    La fel de adevarat este faptul ca apar si unele transferuri nereusite ca sa le spunem direct si fara ocolisuri „mari esecuri” irecuperabile..Dar parca noi suntem campioni la acest capitol,cu pareri de rau o spun…
    Certitudini nu exista,asta e clar, asa ca ramanem cu speranta ca macar 2-3 jucatori,fotbalisti,tot se vor gasi in pauza competitionala…
    VACANTA PLACUTA TUTUROR!SARBATORI FERICITE SI IMBELSUGATE!

    0
    0
  4. Gyuszi, te rugam, fii atent la transferuri. Nu mai aduceti la Arad jucatori plictisiti de fotbal. Nu avem nevoie de nume ci de jucatori care isi fac nume singuri prin prestații. Sper sa-i aduci si pe Hrezdac si Patlagica. Cum sa fie Maxim la UTA si Patlagica trimis in div C? La fel si Hrezdac. Si avem un Șteau slab. Vrem ca din iarna asta sa se întrevadă constructia unei echipe solide. Spor la treaba!

    0
    0
    1. Acolo putea da repetare arbitrul, ca din cate stiu, executantul nu are voie sa se opreasca. Dar tinand cont cum a dat lovitura libera de la care a plecat totul…

      Oricum, la penalty-uri, portarul nu are ce sa faca. Totul tine de executant si concentrarea lui.

      0
      0
      1. Ba da cam are ce să facă, de asta unii scot doar mingea din poartă iar alții au acel ceva ce te ajută să aperi un 11m, sunt câțiva și nu e doar noroc. În fișa postului trebuie să intre și „citirea” executantului.

        0
        0
      2. Daca executantul da cum trebuie, nu o scoate nimeni. Pur si simplu omul nu are o viteza de reactie suficient de mare incat sa fie capabil sa scoata un sut bun.

        Sa ai o sansa in a apara, trebuie sa ghicesti coltul, deci 50-50, si ala care trage sa dea suficient de incet incat tu sa ai timp sa te intinzi.

        Singura sansa a unui portar e sa-si domine psihic adversarul, adversar caruia trebuie sa-i tremure piciorul sau sa se creada super tehnic si sa bata cum au batut spaniolii in meciul cu Maroc.

        0
        0
      3. Nu e chiar atât de matematică loteria asta, de asta unii reușesc să apare mai multe 11m ca alții pentru că au știința asta.

        0
        0
  5. Fl. IACOB a plecat prea devreme dupa minge la sutul lui Dungadzic. Tu ca, portar ai avut destul timp sa il urmaresti cum executa el 11m,este datoria ta !!!

    0
    0
    1. matei
      dobrescu hoxalari
      batha
      ademi
      postolachi
      keseru
      iacob
      balauru
      steau
      eventual anton
      oricum la portari de prea multi ani cei 2 gafeaza si nu reusesc sa se impuna tot timpul nu dau siguranta!

      0
      0
      1. Eu zic fără Erion Hoxallari. Pe stânga e praf dar ca fundasi central e foarte bun. Mi-a plăcut cum a jucat si la Cluj si cu rapid. Se pare că acesta e postul lui preferat. Nu l-as da. Poate nici pe Batha dacă se mai reglează cu cartonasele. Poate nici pe Postolachi dacă mai poate face ceva din el Gyuszi. In rest Pa! Să nu fie prea multi plecati deodată. Poate fi dereglare prea mare. Gyuszi stie. Sperăm să facă lucrurile in asa fel incât să nu mai avem jucători neproductivi.

        0
        0
      2. Batha e bun sa-l ai de rezerva, ori pe final, ori daca iti lipseste careva.
        Keseru a dat vreo 4-5 boabe de cand a venit Balint. Acum ca echipa incepe sa mai si joace cate ceva, se va dovedi util. Hoxallari e ok in spate, pe centru. La cate absente am avut luna asta, nu ne permitem sa aruncam fundasii.

        Matei nu a confirmat, Ademi la fel.

        Oricum, la nivel de intarire ne-ar trebui 2 mijlocasi. Un inchizator neaparat si eventual un coordonator sa-l tina in priza pe Ubbink (f bun cu Rapid), ori sa fie peste el.

        0
        0
  6. Atacanti fara eficienta -adica goluri marcate sau assisturi sunt egal cu 0.Din pacate la UTA eficienta tinde la 0.Nr de goluri marcate/meciuri jucate si Nr. goluri primite / meciuri jucate.La atacanti la fel indiferent ca joci acasa sau in deplasare.UTA a luat 3 de la Voluntari ,2 de la Arges , 4 de la Sepsi acasa, plus alte goluri de cascadorii rasului, vezi cu Chindia, etc .Faulturi de rosu a proasta la mijlocul terenului sau in margine, Isac, Anton, Batha, faulturi a proasta in careu, gen Maxim cu Rapid, dar au fost si altele.Postolachi, Keseru, atacanti de careu cu eficienta spre zero in ultimile etape .11 etape fara victorie , din 9 septembrie, la Botosani ultima .

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button