UTA Arad

Alți șapte jucători africani pe urmele lui Godwin, la UTA!




După „rețeta” Josheph Godwin (19 ani), UTA încearcă să descopere jucători interesanți din Africa, propuși chiar de impresarul atacantului nigerian. Anul trecut, Cristian Hossu a făcut parte dintr-un program de scounting în Nigeria și Ghana și și-a făcut o bază de date cu cei mai talentați dintre ei. Pe Godwin l-a adus încă din luna septembrie la UTA, „vârful” de 2,03 metri a și debutat în Superligă, dar Laszlo Balint a considerat că fotbalistul va progresa mai mult dacă va aduna minute oficiale în Liga a 2-a. Gloria Buzău i-a oferit un contract până în vară, iar nigerianul a început să înscrie în meciurile amicale disputate de formația lui Adrian Mihalcea.

În tot acest timp, Hossu și conducerea „Bătrânei Doamne” au făcut demersuri concrete pentru aducerea altor 7 fotbaliști de pe „continentul negru”. Aceștia au și fost legitimați ieri, în ultima zi de transfeuri, dar vor ajunge la Arad de abia peste 4-5 săptămâni. „Am muncit până aseară la 11 la transferul jucătorilor, mai departe așteptăm să se elibereze permisele de muncă pentru ei. Din acel moment aplicăm și pentru viză, cred că într-o lună, o lună și jumătate ar trebui să-i vedem pe toți la UTA. Trei dintre ei am fi vrut să-i dăm împrumut la Pecica, dar nu am reușit acest lucru ieri, timpul fiind foarte scurt. Eu, care i-am văzut pe viu, pot spune că sunt fotbaliști talentați, de viitor, cu dorință de a-și demonstra calitățile și în fotbalul european. Patru dintre ei sunt jucători de națională, în Ghana sau Nigeria, eu cred că UTA face o investiție sigură pentru viitor”, ne-a declarat impresarul clujean.

Așadar, la Arad sunt așteptați în curând ghanezii: Blessing Kwame Boateng (fundaș dreapta /  fundaș central, 2002), Fred Nortey (fundaș stânga 2001), Daniel Bruce Nortey (mijlocaș lateral, 2004) și Emmanuel Dogbey (atacant, 2003) și nigerienii: Franklin Agha (fundaș stânga, 2003), Nasiru Abdullahi (mijlocas defensiv, 2003) și David Avulumun (mijlocas defensiv, 2003). Toți au fost descoperiți la Paul E Football Academy, din Niegria sau Emmanuel City, din Ghana.








Articole de la JOHNNYBET



10 comentarii

  1. Nu e o idee rea, aducerea de tineri jucatori africani. Din cei care inca sunt „flamanzi”, sa-mi fie iertata expresia. Nu din cei care au „gustat” deja Europa, fie si in campionate gen Lituania, Letonia, Estonia ori Albania, Muntenegru si deja la a 2a sau a 3a incercare viseaza cu ochii larg deschisi la campionate tari si salarii de zeci si sute de mii de euro lunar. Nu stiu daca aceste actiuni nu ” infraneaza” activitatea Academiei UTA. Pe de alta parte, se stie ca fotbalistii romani se simt vedete dupa 2-3 partide bune, vor salarii foarte mari si sunt numai cu gandul la FCSB, CFR sau U Craiova. Ca despre transferuri la echipe din Vest, isi dau si ei seama ca este foarte foarte greu, ca marile echipe nu mai doresc fotbalisti romani (se cunosc si motivele) ori ca nu poti prinde un transfer bun fara prezenta la echipa nationala (sau macar U21) si obligatoriu jocuri cu echipa de club in Cupele Europene.

    0
    0
  2. Bine că aveți bani să aduceți jucători de peste mări și țări când aveți destui jucători tineri talentați in Academie ,mai bine v-ați concentra pe ei ca să-i creșteți și motivați să ajungă jucători de nivel de prima Ligă ,părerea mea că nu suntem încă o echipă așa mare că sa pui in plan așa ceva cu jucători Africani sau de genul ,suntem o echipă mică care ar trebui să pună accent pe Academie și pe creșterea sectorului juvenil.

    0
    0
  3. Acum toate energiile pe echipa mare , fiindcă acești tineri , alaturi de cei ai noștri , au nevoie sa evolueze in prima liga I ( încă nu sunt obișnuit cu ” super liga ” , termen drag lui burleanu și acoliților lui) .

    0
    0
  4. Alexandru Sabău .Arădean a făcut junioratul la Inter Milano, legitimat la Petrolul, împrumutat la CSA Steaua,joaca titular meci de meci.Dece nu se fac demersuri să-l aduceți la UTA?Bine că aduceți anonimi din toate colțurile lumii…… Rușine

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button