Cermeiul dă un semnal de forță în fața conjudețenei din Ineu înainte de bătăliile din play-outul Ligii a 3-a!

Două dintre divizionarele terțe arădene care se vor întâlni în play-out și-au luat astăzi pulsul cu trei săptămâni înainte de reluarea meciurilor pe puncte. Pe terenul „Armonia” de pe centura Ineului, Gloria Lunca Teuz Cermei s-a impus fără probleme în fața ACB-ului, cu 5-1, după o primă repriză perfectă.
Profitând de faptul că echipa gazdă a început meciul cu destui tineri, „sămădăii” au cam făcut tot ce au vrut pe teren în primele 45 de minute, când au și marcat de numai cinci ori. Michel Vlad și Marius Șimăndan au reușit câte o „dublă”, iar Mario Andrieș a înscris și el o dată la capătul unor acțiuni frumos lucrate de o formație cermeiană mult mai legată. Jocul s-a echilibrat în partea a doua, Ineul a jucat și ea și a reușit și golul de onoare cu 10 minute înainte de final. Autor – Cătălin Goia, atacantul de 16 ani împrumutat de la Viitorul.
Împotriva Cermeiului, ineuanii nu au putut conta pe Dan Mâneran, Jurj, Udrescu și – bineînțeles – Banam, care e la Cupa Africii U20 cu naționala centrafricană. Totodată, dintre cei trei francezi sosiți în această iarnă a mai rămas doar unul, wingerul Joseph Kuoadio. „Am încheiat o primă etapă a pregătirilor, în care am pus accent pe partea fizică, cu un joc în care am dat minute tuturor compenenților lotului, chiar și celor foarte tineri. Lipsa de experiență și forță fizică s-a reflectat, până la urmă, în configurația rezultatului final. Urmează o a doua etapă a pregătirii în care vom pune accent pe pregătirea tehnico-tactică și în meciruile rămase vom încerca să definitivăm un prim 11. Urmează o săptămână cu două partide amicale, miercuri, cu CAO și sâmbătă, la Zăbrani, în loc de Aurul Brad”, a spus Teodor Mihuț, antrenorul secund al lui Cristi Sculici. Ineul a încorporat patru jucători născuți în 2006 în această iarnă, pe Pavel și Goia, de la Viitorul, Daniel Călin (ex. Dinamo) și Viorel Roșu (UTA).
Pentru Cermei a debutat și ultima achiziție, Daniel Puta, fundașul stânga de 19 ani împrumutat de la UTA, via Pecica. În rest, Todea a avut o singură absență, pe Țurcanu, care încă se află în proces de refacere după o accidentare lungă. „Sigur, cred că echipa din Ineu a jucat în prima parte cu destul de mulți copii, dar și noi am făcut un meci reușit. Golurile au venit după combinații reușite, pe un teren destul de greu, băieții chiar au avut chef de fotbal, au făcut un antrenament reușit. Prioritare nu sunt rezultatele în această perioadă, dar da, victoriile ca cele de azi îți dau încredere că ești pe drumul cel bun. Mai avem de lucrat la omogenitate, trebuie să-i încadrăm pe cei trei-patru băieți noi și mai sperăm încă să mai luăm măcar un jucător cu experiență. Sigur, dintre cei liberi de contract”, menționează Cristi Todea, „principalul” Cermeiului, care-și vedea elevii la treabă și miercuri, pe „Motorul”, în compania celor din Socodor.
Formații:
ACB Ineu (prima repriză): Tulcan – Varga, P. Pavel, Cahill, Nica – Ndoye – Temian, Sas, Rucăreanu, Kuadio – Toure.
ACB Ineu (repriza a doua): Merșca – Narcesovici, Viorel Roșu (2006, UTA), Șerban, Spătaru – Zdrențan – Florea, Denis Mâneran, Daniel Călin (2006, Dinamo), Miculaiciuc – Cătălin Goia (2006, UTA).
Cermei: Bodea (60 Malița) – Balazs (60 Cleuță), Lazăr (60 Stamorean), Clipotă, Deta (60 Puta) – Gruiescu (60 P. Varga), Piț (60 D. Salka), Al. Hațegan, Andrieș (60 Mateucă) – Șimăndan (60 Novac), Vlad (60 Hrudei).




Se pare ca ati uitat sa specificati si absenta grea a lui rafa iuga , insanatosire grabnica