FCC UAV Arad merge după Cupă în Secuime, dar Sepsi are prima șansă să-și păstreze trofeul! Bulj: „Obiectivul – să jucăm trei meciuri!”

Cele mai iubite echipe ale Aradului luptă în acest sezon pentru trofeul Cupei României. UTA este după 28 de ani în sferturile competiției, în timp ce FCC UAV Arad e calificată în Final 8, fază pe care a ratat-o, de exemplu, în sezonul trecut. Pentru „galben-albastre” concluzia se va scrie între 25 și 27 februarie la Sfântu Gheorghe, cu gazdele de la Sepsi mari favorite să-și păstreze trofeul. Sorții au dorit ca, totuși, cele covăsnencele și arădencele să nu se dueleze până în finala, evident dacă se păstrează calculele hârtiei.
Indiciile duc spre o finală Sepsi – FCC UAV, dar KSE Hoya nu e un adversar facil pentru arădence în sferturi!
Echipa de pe Mureș va da piept în sferturile Cupei României, sâmbătă, de la ora 14, cu KSE Hoya Târgu Secuiesc, echipă modestă a campionatului, pe care – în mod normal – ar trebui să o bată fără mari probleme. Deși în meciul tur din LNBF, FCC UAV s-a impus destul de greu în fața secuiencelor: 75-69. KSE Hoya este pregătită de sârbul Ljubomir Kolarevic, are și patru straniere în lot, două sârboaice (Corda și Mitrovic) și două americance (Wilson și Hawks) și va avea – probabil – alături de ea și câțiva suporteri, plus publicul din Sfântu Gheorghe. Chiar și așa, nu ar trebui să fie probleme în drumul spre finală, mai ales că adversara din semifinale se va alege dintre Agronomia București și Universitatea Cluj, două formații și mai slabe decât cea din Târgu Secuiesc. Semifinalele sunt programate duminică, 26 februarie. În prima dintre ele, de la ora 16, ar trebui să intre pe parchet FCC UAV Arad, iar în doua, de la ora 19, gazdele de la Sepsi (care au meci facil în sferturi cu Alexandria), cel mai probabil în compania baschetbalistelor din Brașov (mari favorite în fața lui BC Sirius Târgu Mureș). Așadar, toate indiciile duc spre o finală FCC Baschet UAV Arad – Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, programată luni, 27 februarie, de la ora 19, în direct pe Digi Sport.

Revine căpitanul Hadzovic
FCC UAV Arad nu ajunge într-o formă foarte bună Final 8-ul Cupei. Lotul a suferit modificări importante în ultima perioadă, cu destule plecări dar și venirea a patru jucătoare noi (Pyka, Greene, Vaida și Bogicevic), la toate astea adăugându-se accidentarea la mână a căpitanului Brankica Hadzovic. Experimentatul conducător de joc a stat pe margine aproape două luni de zile și, probabil, îi va lipsi ritmul de joc. În disputele dificile din ultimele săptămâni, ambele pierdute la Constanța și București, cu Rapidul, „galben-albastrele” au demonstrat că nu se descurcă fără Hadzovic, așa că revenirea acesteia e esențială în lupta pentru Cupă.

Bulj: „Deocamdată ne gândim doar la meciul cu Târgu Secuiesc, dacă ajungem în finală avem șanse”
Delegația arădeană va pleca vineri spre Sfântu Gheorghe, cel mai probabil în formulă completă, ținând cont că ar trebui să joace trei meciuri în tot atâtea zile și anume Hadzovic, Fleșer, Bogicevic, Akathiotou, Pyka, Georgieva, Baptiste, Greene, Ciotir, Nagy, Vaida, Negru, Vați și Timotity. De altfel asta spune și antrenorul Bogdan Bulj, cu mențiunea că – deocamdată – toate gândurile sale se îndreaptă doar spre sfertul cu KSE Hoya. „Mergem acolo să stăm trei zile, să jucăm trei meciuri, acesta este obiectivul nostru. Foarte important, nu va fi ușor, ne gândim în această săptămână doar să pregătim primul meci, cu Târgu Secuiesc. Au jucătoare foarte periculoase, am jucat în campionat aici cu această echipă, are jucătoare bune, foarte periculoase, rapide, cu șut de 3 puncte. Momentan trebuie să ne gândim la acest meci. După aceea ne gândim la următorul adversar, dar mergem pas cu pas. Pentru mine, ca antrenor, este foarte important că în sfârșit avem echipa completă. Este foarte important pentru noi. Nu va fi ușor, cu patru jucătoare noi, am jucat și fără Brankica Hadzovic, căpitanul și liderul acestei echipe, 45 de zile. Și ea trebuie să se adapteze la noile jucătoare și după aceea sper că vom fi buni în viitor”, a spus tehnicianul sârb al vicecampioanei pentru site-ul oficial al clubului, baschetarad.ro.
Acesta mai recunoaște că echipa gazdă e mare favorită la trofeu, cu atât mai mult cu cât este neînvinsă în întrecerile interne din acest sezon. De altfel, Sepsi a cedat doar în faza optimilor de finală ale FIBA EuroCup Women, în fața puternicei echipe franceze, Asvel Lyon. „Vrem, avem ambiție pentru a câștiga trofeul. Cupa este specifică, un singur joc. Dacă vrem să o câștigăm, trebuie să ne gândim la primul meci, să îl câștigăm. Nu știu cu cine vom juca în al doilea meci, Agronomia sau Cluj, dar dacă ajungem în finală avem șanse, dacă facem un meci puternic și dur. Sepsi este mare favorită, joacă acasă, a jucat foarte bine în acest sezon, au 12 jucătoare bune, cu rotație mare. Este un singur meci, dar ne gândim doar la primul meci”, a adăugat Bulj pentru sursa menționată.
FOTO: baschetarad.ro

